Prima pagină » Cancan ultimă oră » Interzis la creşterea păsărilor în Piatra-Neamt, dacă lipseşte autorizaţia la coteţe şi cuibare
Interzis la creşterea păsărilor în Piatra-Neamt, dacă lipseşte autorizaţia la coteţe şi cuibare

Interzis la creşterea păsărilor în Piatra-Neamt, dacă lipseşte autorizaţia la coteţe şi cuibare

18 iun. 2021, 12:53,
în Cancan ultimă oră

Noul “Regulament privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică din municipiul Piatra Neamț” propus de primarul Carabelea și votat de majoritatea consilierilor locali din Piatra-Neamț, probabil unii neștiind ce votează, spune:

ART 2 Este interzisă: lit d) creşterea animalelor şi a păsărilor, precum şi cultivarea grădinilor de legume şi zarzavaturi pe domeniul public şi privat al municipalităţii; creşterea şi îngrijirea animalelor şi păsărilor de orice fel în alte locuri decât cele amenajate autorizate în acest scop, igienizate şi dezinfectate şi cu respectarea normelor sanitar veterinare de prevenire şi transmitere a bolilor la om şi animale. Adăposturile pentru creşterea animalelor se amplasează conform normelor sanitar-veterinare aplicabile în acest sens (OMS nr.119/2014, actualizat în 2018 );

Nerespectarea acestei reguli se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 și 1.500 lei.

Posibilitatea ca un gospodar cu trei găini și un godac să autorizeze cotețul și cuibarul din curte conform (OMS nr.119/2014, actualizat în 2018 ) este mai mică decât posibilitate ca acel gospodar să plece în vacanță pe stația orbitală. Deci, amendă sau adio animalele de pe lângă casă. Sau refaci și autorizezi adăpostul care trebuie să fie la minim 50 metri de locuință cu zonă de biosecuritate, pante de scurgere, biocide, căi de acces, studiu de impact, etc.

În multe țări civilizate se aplică astfel de măsuri doar că în acele țări bătrânii au o pensie onorabilă și oamenii salarii decente, nu trebuie să mănânce ce fac și cresc pe lângă casă. Este revoltătoare această hotărâre, dar e votată de toți consilierii locali PNL, PSD, USR, PRO, ALDE și PMP. Majoritatea acestor consilieri probabil nici nu au citit ce au votat.

sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`