Efectivele de Poliție Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere. De exemplu, un bărbat de 40 de ani, din județul Neamț, a condus autoturismul în municipiul Iași, iar, la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton
În ziua de 12 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 5 testări alcoolscopice, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale, dintre care una pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 3 pentru alte abateri, în valoare de 4.657 de lei. Astfel, a fost scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, un conducător auto. Acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, a fost oprit din a circula un autovehicul care nu prezenta siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatul de înmatriculare a unui autovehicul a fost retras, până la remedierea problemelor constatate. De exemplu, un bărbat de 40 de ani, din județul Neamț, a condus autoturismul în municipiul Iași, iar, la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile.
Întreaga Poliție Rutieră a fost în trafic, la Iași
În aceeași zi, tot polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, împreună cu polițiștii de ordine publică, au desfășurat o acțiune pentru combaterea abaterilor săvârșite de către conducătorii de biciclete și trotinete. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete și 2 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete. Polițiștii au transmis câteva recomandări pentru conducătorii de biciclete și trotinete.
„Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora, pe timp de noapte, fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice”, a transmis Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Zeci de pietoni au fost amendați
Efectivele de Poliție Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, având drept cauză indisciplina pietonilor. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale pentru abateri săvârșite de către pietoni. Polițiștii au transmis câteva recomandări pentru pietoni:
„Respectați regulile de circulație și puneți, înainte de toate, viața pe primul loc. Respectați semnificația semnalizării rutiere și deplasați-vă doar pe trotuar, iar dacă acesta lipsește, pe acostamentul din stânga drumului. Folosiți trecerile pentru pietoni, iar dacă lipsesc, traversați pe la colțul străzii, doar după o asigurare temeinică. Încercați să fiți vizibili, întrucât să puteți fi ușor de observat de către conducătorii auto. Atenție la folosirea telefonului mobil atunci când vă angajați în traversarea străzii! Nu vă lăsați distrași de el”, a mai transmis Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Toată Poliția Rutieră a fost în trafic, la Iași, iar controalele vor continua.
Chirica ,ordinarule ,fa piste de biciclete ,Iar politia romana rutiera ,daca a ajuns sa opreasca copiii cu parinti pe strada doar ca merg cu bicicleta pe trotoar spune multe despre moralitatea actului in sine ,SA va fie rusine !!!!!
subscriu!
Cum ce au ”urmărit” ? jefuirea populației prin targhetul de amenzi impus
Unde au fost? Ca pe Carol la semaforul de la Super Copou la fiecare schimbare trece câte unul pe culoarea roșie a semaforului. Nici nu mai zic de marletii care turează motoarele ca niște descreierati. Deci…cam invizibilă poliția rutieră..