News Flash:

Invatatorii si scolile cele mai vanate din Iasi

4 Martie 2005
12461 Vizualizari | 1 Comentarii
•Reputatia si rezultatele obtinute de elevi fac din anumite scoli din Iasi adevarate tinte pentru parintii care vor sa isi inscrie copiii in clasa intai •Parintii apeleaza la o multime de metode pentru ca odraslele lor sa ajunga la invatatori cu renume •Cotidianul ZIUA de Iasi prezinta topul celor mai cautati invatatori si al celor mai vanate scoli iesene

Interventii la educatori, la directori, promisiuni de contributii serioase la fondul scolii, discutii cu invatatorii si, nu in ultimul rand, apelarea la tot angrenajul de pile si relatii. Acestea sunt, pe scurt, demersurile pe care trebuie sa le faca parintii copiilor care trebuie sa intre in clasa intaia. Nu mai trebuie uitat si factorul timp. Parintii trebuie sa se miste destul de repede, in cazul in care vor sa isi vada odraslele la cele mai bune scoli din Iasi, si implicit la invatatorii carora li s-a dus vestea de cei mai buni dascali. Acestia trebuie sa fie pe faza atunci cand se deschide sezonul inscrierilor pentru clasa I, de regula la scolile cu renume listele completandu-se din primele zile de inscriere.

Cel mai cautat invatator

In topul celor mai vanati invatatori conduce detasat Dumitru Paraiala, de la Scoala numarul 11 Otilia Cazimir. La acesta unitate de invatamant preda si sotia acestuia, lucru care face ca Scoala 11 sa fie una dintre cele mai cautate din Iasi. Copii personalitatilor iesene l-au avut ca invatator pe Dumitru Paraiala, reputatia sa fiind castigata dea lungul timpului, datorita modului in care se comporta cu elevii, dar si drumul ascendent pe care il urmeaza un copil care termina la clasa invatatorului de la Otilia Cazimir. "Paraiala este o somitate in domeniu. Faima de care se bucura a castigat-o in timp, datorita modului in care face educatie, dar si pentru felul sau de a se apropia de elevi", a declarat Genoveva Beraru, noul inspector care raspunde de domeniul prescolar. Chiar daca anul acesta nu poate lua o serie noua deoarece are acum o clasa de a II-a, multi parinti tanjesc dupa invatatorul Parailala. Intrebat de unde crede ca i se trage faima, dascalul a spus ca fara daruire nu se poate face nimic durabil. "Iubesc foarte mult copii mici, iar daca ar fi sa o iau de la capat, tot invatamant primar as alege. Asta pentru ca mi-a placut sa vad cum creste un copil, cum se formeaza chiar sub ochii mei. Elevii pe care i-am avut ma bucura si peste timp, deoarece vin si imi multumesc pentru ceea ce am facut", a spus Dumitru Paraiala.

Cea mai vanata scoala

In timp ce invatatorul de la Scoala Otilia Cazimir se afla in topul celor mai vanati dascali, Scoala 23 este cea mai cautata unitate de invatamant din Iasi. Pe langa invatatorii cu renume care predau aici, o contributie importanta mai au si conditiile oferite, baza didactica si cea materiala si, nu in ultimul rand, rezultatele la examene, olimpiade si concursuri obtinute de elevi. Chiar daca au refuzat sa faca inscrieri din toamna, asa cum le-au cerut parintii, reprezentantii conducerii scoli spun ca de la inceputul lunii ianuarie, de cand s-a dat startul la inscrieri, s-au confruntat cu o avalansa de cereri. La acesta scoala vor fi sapte clase intaia, a cate 25 de elevi, si deja sunt ocupate aproape 150 de locuri din cele 175 puse la dispozitie. Printre cele mai cautate invatatoare de aici sunt Elena Tudose, Silvia Musteata, Ana Cucuteanu si Marcela Gorgan. Parintii interesati de soarta copiilor fac tot posibilul pentru ca odraslele lor sa ajunga la o scoala cu renume. Solutiile la care apeleaza sunt din cele mai diverse. Ori pun o vorba buna la educatoare, ori apeleaza la pile sau relatii care au influenta in mediul preuniversitar, se obliga sa cotizeze la fondul clasei sau, in multe cazuri, toate la un loc. "Am inceput demersurile pentru o clasa buna cu ceva timp inainte. Am vorbit cu o educatoare care m-a asigurat ca totul va fi bine, iar ca sa fie totul pus la punct va trebui sa dau trei milioane la fondul clasei", a spus un parinte. Ingramadeala mare este si la Scoala 12, la invatatorea Angela Dumitriu. Nu trebuie uitate Liceul Vasile Alecsandri, unde recunoscute sunt invatatoarele Teodora Pantazi si Elena Rogozneanu sau Liceul Mihai Eminescu, si nici Scoala 15, Stefan Barsanescu, sau Scoala 4, Ionel Teodoreanu.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Luana Mitran  | #135669
Una din cele mai bune inv este dna Bugeac Marinela , Sc. Ion Creanga, un dascal exceptional.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1374 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022855 (s)

loading...