Ion Cristoiu: Cînd Spînul din Harap Alb e Chiaburul din România democrației populare

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

1. Am terminat în avion, la întoarcerea de la Siracusa, cartea din anii 50 despre scriitorii noștri clasici. Excepție făcînd studiul lui Tudor Vianu, celelalte sînt simple articole de gazetă. Cu toate acestea și spre uimirea mea, toate împărtășesc teza dogmatică a aroganței ciocoiești față de scriitori înainte de 23 august 1944. Desigur, după instalarea comunismului stalinist, scriitorului i s-a impus postura de lucrător din domeniul Propagandei și Agitației. Da, dar spre deosebire de anii interbelici sau de cei postdecembriști, scriitorul nu era disprețuit. Activiștii de partid și de stat erau simpli funcționari. N-aveau avere sau cel puțin n-aveau avere mai mare decît cea a scriitorilor. În aceste condiții, scriitorul putea fi persecutat, chiar și trimis în Gulag, ca în Rusia, dar în nici un caz nu era disprețuit. În regimul burghezo-moșieresc – pentru a vorbi în limbajul epocii – scriitorii, artiștii au murit în mizerie, neputincioși a trăi din scrisul lor nu pentru că ar fi fost victimele unei politici conștiente, de sancționare, vezi Doamne! a îndrăznelii lor de a critica „regimul de exploatare”, ci pentru că bogătașilor puțin le păsa dacă scriitorii mor de foame sau nu.
Ca și azi, de altfel.

2. Am văzut ultimul episod din serialul italienesc Comisarul Montalbano de pe DVD-ul cumpărat de la Siracusa, făcut chiar în februarie 2016. Mulți dintre fanii Comisarului nu credeau că s-ar putea relua lucrul la serial, deoarece interpretul mai avea puțin și ieșea la pensie. Spre deosebire de episoadele văzute la Tv, din care n-am înțeles nimic ( n-avea subtitrare! ), cel văzut acum mi-a fost accesibil:
Beneficiază de o subtitrare în italiană, pentru surzi.

Criticii zic despre film că-și are farmecul și în limba siciliană vorbită de personaje. Subtitrarea e în italiana oficială, ca să-i spun așa. Ce pot nota despre film? Că, asemenea britanicului Mid Summer, țintește un soi de publicitate turistică. Filmat în Sicilia barocă, pe care am vizitat-o, serialul îl plimbă pe comisar prin lumea specifică locului. Ca și în cazul serialului britanic, cele mai multe crime izvorăsc din local: tradiții, trecut misterios, realități de zonă săracă. Față de vizionarea anterioară, am uriașul avantaj al locurilor știute deja. De numeroase ori am spus că oricît ai citi despre o lume înainte de a-i fi oaspete, nimic nu poate egala lecturile de după, cînd cele citite sînt confruntate cu cele văzute.

3. M-am întors la Istoria literaturii proletcultiste, hotărît să lucrez în paralel la Notele din Sicilia, mult mai puțin consistente decît notele din alte călătorii (voi fi îmbătrînit, voi fi simțit zădărnicia lucrului în gol, să fi fost noul teritoriu mai puțin important ca altele?).

După-amiaza am continuat să fișez presa anului 1946 pentru a dovedi folosirea electorală de către Comuniști a vizitei Patriarhului Nicodim în URSS. Pe de altă parte, tentativa mea de a începe redactarea la Vizita Patriarhului se lovea de o lehamite descrisă de Călinescu în Bietul Ioanide, cea iscată de supradocumentare. Am înfrînt-o printr-o formulă de succes în cazul meu. În timp ce fișam, m-am apucat de notat ceva și, de la notă, am ajuns la Prefața studiului.

4. Noaptea tîrziu, destul de tîrziu, pentru că după fiecare emisiune în direct am nevoie de un răgaz de destindere a creierului încordat la maximum, continui lectura la volumul din anii ʼ50 despre clasici. Am ajuns la studiul hazliu al lui Mihai Gafița despre Creangă. Lungit în pat, însemnez pe ultima pagină a cărții, în spațiul alb, paragrafele care ar trebui transformate în citate. Cel mai amuzant e paragraful care compară pe Spînul din Harap Alb cu un chiabur din statul de democrației populară. Cum citesc eu despre literatura ruptă din viață scrisă de Creangă, am pe neașteptate senzația că lucrurile acestea le-am mai citit cînd eram elev de liceu. Studiul a apărut în 1952. Greu de crezut că, elev la Panciu fiind în 1960, am parcurs textul lui Mihai Gafița. Cum e vorba de o tresărire în genul celei provocate lui Proust de Madlenă, îmi dau seama că ideile din studiu apăreau în manualul de Literatură română de pe vremea liceului meu.