Actualitate

Ion Cristoiu: Criza Occidentului Occidentului de azi amintește de Criza Imperiului Roman de ieri

Publicat: 13 nov. 2020
Ion Cristoiu
Ion Cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu face o paralelă între criza Imperiului Roman și criza mondială din această perioadă. Editorialistul considera că este o asemănare izbitoare între cele două crize. Redam, integral, postarea publicată de Ion Cristoiu:

Călător la Roma de Paştele catolic, în 2014, coincizând cu Paştele nostru, al ortodocşilor, am avut posibilitatea să urmăresc la faţa locului cele două spectacole hollywoodiene ale Vaticanului de Vinerea Mare şi de Paşti.

Liturghia de Vinerea Mare, Via Cruciş, s-a ţinut lângă Colosseum, transmisă în direct de televiziunile italiene. Pe Via des Fori Imperiali, transformată în arteră pietonală, ecrane uriaşe transmiteau şi ele slujba de lângă celebrul monument. Pe zidul Colosseumului dinspre Via dei Fori Imperiali un alt ecran oferea celor care nu răzbiseră până-n primele rânduri, spectacolul din Piaţa Colosseumului. Reflectoare uriaşe, cocoţate pe adevărate turnuri din schele, asigurau lumina strălucitoare. O cruce din becuri, uriaşă, închipuită pe Arcul lui Constantin, sporeau atmosfera de spectacol grandios a Liturghiei.

Grandiosul, colosalul temeinic regizat l-am întâlnit în Piaţa San Pietro peste două zile, duminică, de Paşti, când Papa Francisc a ţinut din loggia, Binecuvântarea Urbi et orbi. Înghiontit în mulţimea de 100 de mii de inşi care fotografiau şi filmau cu telefonul mobil, se călcau în picioare, izbucnind în gâlcevi iscate de locul cât mai bun pentru o ipotetică ivire a Papei printre ei, m-am întrebat câţi de acolo veniseră sub puterea credinţei şi citi sub puterea nevoii de spectacol sau pur şi simplu a rutinei.

O raită prin prăvăliile şi printre tarabele cu suveniruri descoperă o producţie industrială dedicată Papei Francisc: calendare, păpuşi, cărţi poştale, broşuri.
E imposibil să nu te încolţească gândul că retragerea neamţului Benedict al XVI-lea și alegerea acestui Papă din America Latină, tot mai vândut ca produs de larg consum, au răspuns concluziei că Biserica Catolică are nevoie, pentru a răspunde Crizei tot mai accentuate a credinţei, de un Papă care să atragă tinerii spre Biserică.

Slăbirea credinţei creştine în Occident are temeiuri mult mai profunde decât absenţa mijloacelor moderne de seducere.
Frecventarea slujbelor, închinatul, căderea în genunchi, intratul în Biserică sunt însă semne în afară ale credinţei dinăuntru.
Ea, această credinţă, devine, pe timp ce trece, în Occident, tot mai firavă nu pentru că Biserica a întârziat să devină atrăgătoare la proporţiile unui concert rock de pe stadion, ci pentru că Lumea Occidentală se află căzut într-un proces fatal de decădere a moravurilor.

Întors acasă, m-am apucat serios de studierea Romei antice socotind că vizitarea gen Punct Ochit, Punct-lovit a Forumului Ostiei, Palatinului şi Capitolului trebuie exploatată şi în Bibliotecă.
Printre multele cărţi de pe raftul repartizat Romei antice, am găsit şi o seducătoare carte a lui Indro Montanelli Roma – O istorie inedită, publicată la Milano în 1969, tradusă la noi în 1995.

Ca mulţi iscoditori ai Romei antice, autorul încearcă să descopere cauzele din adâncuri ale prăbuşirii Imperiului care a fost Roma.
În partea desemnată a fi Încheiere, autorul ia la refec teza dezastrului provocat de factori externi, cum ar fi ascensiunea creştinismului şi asaltul barbarilor:

„Cei mai mulţi cercetători susţin că dezastrul a fost provocat, mai ales, de două lucruri: creştinismul şi presiunea barbarilor care năvăleau din Miazănoapte şi din Răsărit. Noi n-o credem. Creştinismul nu a distrus nimic. El s-a mărginit doar să îngroape un cadavru: acela al unei relegii în care acum nu mai credea nimeni. El a umplut golul pe care aceasta l-a lăsat. O religie contează, nu atât pentru că înalţă temple şi oficiază ritualuri, cât pentru că oferă reguli de conduită morală. Pagânismul oferise aceste reguli. Dar în ziua când s-a născut Hristos, nu mai era de mult actual, iar oamenii, conştienţi sau nu, aşteptau altceva. Nu naşterea noii credinţe a provocat declinul celei vechi, ci invers. Tertulian, care vedea limpede, a spus-o deschis. Pentru el, toată lumea păgână era în lichidare. Şi, cu cât avea să fie mai repede înmormântata, cu atât avea să fie mai bine pentru toţi.

În ceea ce priveşte duşmanii externi, Roma, de o mie de ani, era obişnuită să-i aibă, să-i combată şi să-i învingă. Vizigoţii, vandalii şi hunii care apăreau la Alpi, nu erau nişte războinici mai feroci şi mai experţi decât cimbrii, teutonii şi galii, pe care Marius şi Cezar îi înfruntaseră şi-i nimiciseră. Şi nimic nu ne permite să credem că Attila a fost un general mai mare decât Hannibal, care a câştigat contra romanilor zece bătălii şi apoi a pierdut războiul. Numai că a avut ghinionul să fie oprit din drum de către o armată romană, formată exclusiv din nemţi, chiar şi ofiţerii, deoarece Gallienus interzisese serviciul militar până şi senatorilor. Roma era deja ocupată şi păzită de garnizoane străine. Aşa-zisa «invazie» n-a fost altceva decât o schimbare de gărzi, efectuată între barbari”.

Prăbuşirea imperiului roman îşi are cauza – observă autorul – în decăderea moravurilor. Ca urmare a libertismului, romanii propriu-zişi devin tot mai puţini, pentru că familia tipică se destramă, pentru că romanii nu mai fac copii, dar mai ales, pentru că ei nu mai au nici o valoare morală.

Se întâmpla ceva asemănător şi cu Occidentul?
Probabil că da.
Asta în timp ce „barbarii” – arabii, asiaticii, africanii – fac copii, cred în familie şi, mai ales, au valori morale.
Fundamentalismul islamic rămâne, totuşi, un exemplu de credinţă exagerată.

Aşa cum notam într-un reportaj de călătorie, în ţările din Occident rămâi surprins de numărul tot mai mare de imigranţi – barbari, le-ar fi zis romanii – care au dat năvală în Lumea Luminilor şi fac muncile cele mai grele, refuzate de occidentalul tot mai comod.

Aceste neamuri se statornicesc în Occident, cu tot cu valorile lor morale, fac copii şi, dacă acum, sunt angajaţi în munci văzute ca ruşinoase, treptat-treptat vor lua locul occidentalilor get-beget, tot mai puţini şi tot mai lipsiţi de vigoare. Efortul de a ţine occidentalii aproape de Biserică prin mijloace hollywoodiene poate fi un semn că semnele Crizei sunt percepute, dar că Leacul e aiurea.

E fatal acest proces?
Indiscutabil, da, ca și procesul prin care s-a prăbușit Imperiul Roman.

Și cea mai bună dovadă o reprezintă înfrângerea lui Donald Trump în alegerile din SUA, echivalente unei lovituri de stat. Donald Trump a încercat să întoarcă America la valorile morale care i-au dat trăinicia: familie, credință, patriotism. Victoria lui Joe Biden, practic victoria Progresiștilor din Partidul Democrat a arătat că America nu mai poate fi din punct de vedere moral ce-a fost odată.





Comentarii
Adauga un comentariu