La Sinaia fiind, caut o carte pentru a-mi biciui inspirația. Lectura cîtorva pagini dintr-un publicist sau scriitor de talent mă împinge să sar de pe scaunul de lectură, un fel de șezlong de plajă, așezat în bucătărie între imprimantă și masă, și să mă apuc de scris. Am – într-un dulap din sufragerie – două rafturi de cărți, toate dubluri ale cărților de la București. Iau dintre ele volumul care reunește Publicistica lui Arghezi între 1914 și 1918. Din cîte-mi amintesc am avut pînă acum două tentative de a citi pînă la capăt volumul. Prima, de pe vremuri, a eșuat, deoarece mă scîrbise condeiul arghezian pus în slujba Triplei Alianțe în timpul Războiului. Pe a doua, încercată după terminarea celorlalte volume de publicistică, nu-mi amintesc s-o fi dus pînă la capăt. În orice caz, din reluarea volumului chiar de la început, nu-mi dau seama dacă l-am citit tot sau nu. Citesc din acesta ca și cum l-aș vedea prima oară mai multe pagini.
Sîntem în plin război Rusia – Ucraina. Atmosfera din presa noastră stă sub semnul rusofobiei multilateral dezvoltate. E drept rusofobia a fost o trăsătură a opiniei publice de la noi. În anii interbelici, ea s-a manifestat ca anti comunism. Regimul de la Moscova era stalinist. România, avînd partener strategic Franța, era folosită ca limes față de barbarii de la Răsărit. Pe lîngă publicistica anti sovietică, dar și antirusă, opinia publică de la noi era intoxicată cu fel de fel de fake newsuri luate din presa poloneză, dușmană de moarte a Rusiei. În prezent subiectul preferat al fake news -urilor de la noi e Vladimir Putin, ca autocrat al Rusiei. Ele sînt luate acum din presa ucraineană. În anii interbelici, subiectul fake news-urilor era Stalin. Iată cum arată un fake news despre Stalin, consemnat de Constantin Argetoianu în Însemnări zilnice din 1937 preluat de la polonezi. Pe 16 septembrie 1937, el notează:
„Se zice că unicul fiu al lui Stalin, în vîrstă de 12 ani, ar fi fost răpit în drumul de la şcoala pe care o frecventa şi pînă la Kremlin. Telegrama – de origine poloneză – adaugă că Stalin ar fi foarte afectat.”
Pe 21 septembrie 1937, politicianul revine cu amănunte:
„Din Polonia vin veşti complimentare asupra răpirii băiatului lui Stalin. Nu era fiul unic al dictatorului, ci cel mijlociu din trei. Răpirea s-ar fi făcut pe Piaţa Roşie, în faţa Kremlinului, sub ochii a doi agenți ai Poliţiei care nu şi-ar fi dat seamă de ce se întîmplă. Cu toate cercetările GPU-ului nu s-a putut da de urma copilului, dar se crede că lovitura a fost dată de «vechii bolşevici» (troțkiştii), ca să se răzbune de toate condamnările pe care le-au suferit.”
Să mori de rîs!
În 1937, cînd Teroarea stalinistă înfricoșase Rusia și orice rus aștepta să i se bată în ușă la miezul nopții, cineva își permitea să-l răpească pe fiul lui Stalin!
Un fake news indiscutabil. Ar fi fost ușor de demontat dacă presa noastră ar fi fost interesată de adevăr în privința Rusiei sovietice. În 1937, Stalin avea trei copii: Iakov, de 30 de ani, Vasili, de 16 ani și Svetlana, de 11 ani. Nici vorbă de un singur fiu, și acela de 12 ani. Precizările ulterioare corectează doar chestia cu un singur fiu. În rest fake news de cea mai proastă calitate.
De ce sînt cultivate aceste fake newsuri în România interbelică? Pentru că ele dau curs unei iluzii în care e întreținut marele public. Cea a iminentei prăbușiri a Imperiului de la Răsărit. Constantin Argetoianu prezintă cu mare plăcere fake news-ul, deoarece el se manifestă ca un antisovietic crîncen. Pe 18 septembrie 1937 el notează în Jurnal:
„«Epurația» sovietică continuă în Rusia. Fiecare zi, cu arestările şi executările ei. Telegramele de azi vorbesc de 20 noi împuşcări în oraşul Voroşilov (pe unde o fi?). Găsesc că ruşii nu se împuşcă destul între ei. Ar trebui să piară câteva milioane.”
Citez din Enciclopedia României, varianta online, despre Constantin Argetoianu:
„În aprilie 1944 a plecat în Elveţia, cu speranţa că va contribui la obţinerea de către România a unor condiţii mai bune de armistiţiu din partea puterilor occidentale. Gestul surprinzător a survenit pe 8 noiembrie 1946, cînd Argetoianu a revenit în ţara ocupată de trupele sovietice cu speranţa de a-şi relua activitatea politică. Ziarul «Dreptatea», titrînd «Bine ai venit, coane Costică!», nota în paginile sale: «D. Argetoianu se întoarce azi în ţară pentru a-şi verifica abilităţile… Deşi la vîrsta patriarhilor, d-ta ai sprinteneli de campion al decatlonului politic. Ţara ţi se pune la dispoziţie cu încredere. Iată sfori: trage-le! Iată culise: manevrează-le! Iată „poporul”: du-l! Dumneata ai fost totdeauna cinstit cu dumneata însuţi. Ai iubit conservatorismul cînd ai fost conservator. Ai iubit liberalismul cînd ai fost liberal… Acum cînd eşti patriot, fii binevenit şi scoate-ne la liman, mîntuitorule»! În mai 1947 şi-a fondat un nou partid, Uniunea Naţională Muncă şi Refacere, care însă nu a putut rezista acţiunilor comuniştilor de a acapara întreaga putere în stat şi a înlătura forţele de opoziţie. În acel an au fost «decapitate» toate formaţiunile politice care ameninţau ordinea comunistă, iar speranţa bătrânului politician a fost spulberată.
În noaptea de 5/6 mai 1950, Constantin Argetoianu a fost arestat de autorităţile comuniste. Cinci ani mai tîrziu, pe 6 februarie 1955, şi-a găsit sfîrşitul la penitenciarul din Sighet, avînd vîrsta de 84 de ani.”
Ca să vezi!
Cel care-și dorea ca milioane de ruși să piară vine de bună voie în România ocupată de ruși. Pentru a se pune la dispoziția lor.
Multe din articolele lui Arghezi sînt violente pamflete antirusești. Scriitorul e un adept convins al intrării noastre în Război alături de Tripla Alianță. De aceea în timp ce Austria e văzută cu surîsuri, Rusia e trată cu înjurături. Iată un exemplu din tableta O alianță cu Rusia? publicată în Seara, 25 februarie 1914:
„Dar Rusia e împărăția întunericului, a masacrelor, a Siberiei, a celor mai spurcate si mai infame nedreptăţi sociale; imperiul delațiunii și al bombei, e contrazicerea, atît cît va mai dura subt forma ei de astăzi despotică, țaristă, contrazicerea și negarea noastră totală.”
Altădată aș fi reprodus din tabletele antirusești ale lui Arghezi. N-o fac. Dacă aș face-o acum ar însemna să mă înscriu în propaganda guvernamentală antirusă.
În mare parte imbecilă.
Ca orice propagandă de altfel.