Prima pagină » Actualitate » Ion Cristoiu: Istoria e scrisă de hărțile turistice și mai ales de ghiduri
Ion Cristoiu: Istoria e scrisă de hărțile turistice și mai ales de ghiduri

Ion Cristoiu: Istoria e scrisă de hărțile turistice și mai ales de ghiduri

23 sept. 2022, 07:35,
în Actualitate

 

Dintre împărații romani îmi atrage atenția și Caracalla, pe numele său adevărat, Caesar Marcus Aurelius Severus Antoninus Pius Augustus. I s-a zis Caracalla, și așa i-a rămas porecla, după mania de a purta o tunică scurtă, strînsă pe corp, cu glugă, lungă pînă la pămînt, numită Caracallus. Ca și Caliguala, Caracalla, fiul lui Septimiu Sever, a domnit doar șase ani, din 211-217, pînă cînd a fost ucis de garda de corp, Iulius Martialis, în timp ce-și dădea jos pantalonii, ca să se ușureze, a rămas în Istorie prin poreclă. A fost un împărat dement, de o cruzime stupefiantă, obsedat de Alexandru Cel Mare, asasinul fratelui refugiat în brațele mamei, Iulia Domna. Cu toate acestea e unul dintre cei mai cunoscuți împărați prin numele de Caracalla dat termelor Caracalla, de la Roma. Chris Scarre, în Chronicle of the Roman Emperors: the Reign-by-Reign Record of the Rulers of Imperial Rome, apărută la Londra în 2012, scrie în finalul prezentării lui Caracalla:

„Căutînd o trăsătură caracteristică pentru domnia lui Caracalla, nu ne gîndim nici la extinderea cetățeniei, nici la reputația sa de om crud, ci la impresionantele terme pe care le-a construit la Roma, Chiar și în ruine, băile sale rămîn, pînă azi, unul dintre cele mai impresionante monumente care sunt dovadă a puterii Imperiului Roman.”

Cazul Caracalla readuce în discuție eterna chestiune a felului în care sînt știuți azi actorii marelui spectacol al trecutului. Evident, au rămas în memoria colectivă cu deosebire Răii, Monștrii: Caligula, Nero, Domițian, Commodus. Omului de azi i se oferă însă la nivel planetar mii de nume de personaje despre care manualele spun c-au dus istoria mai departe apăsînd pe pedalele bicicletei întruchipate de evenimente importante. Pe care dintre ele le reține omul de azi? Indiscutabil pe cele legate de locurile prin care umblă ca turist planetar. Din acest punct de vedere, cel mai tare manual de Istorie e o hartă turistică a unei localități. Parcurgînd-o, turistul află de existența unor personaje despre care nu știa mai nimic. Un asemenea personaj e Caracalla. Acesta a avut norocul ca Termele sale să reziste timpului sub formă de ruine. Turistul, cu harta Romei în față, citește: Termele lui Caracalla. Și află astfel, dacă le vizitează, c-a fost un împărat pe numele său Caracalla. Chiar dacă nu le vizitează, tot își va aminti de Caracalla, în genul, Caracalla, Caracalla, de unde dracu știu eu numele ăsta? Cum de unde? De la Termele lui Caracalla. Sînt avantajați astfel în Istorie cei care au avut norocul ca marile lor construcții să reziste timpului. Tiberiu e știut la Capri nu prin Vila Jovis, desemnînd palatul său de pe colț de munte, ci prin Bagno di Tiberio, ruinele unei construcții aparținînd lui Octavian, Palatul de la Mare, doar îmbunătățităr de Tiberiu. Pe harta turistică a Romei dai peste nume precum Termele lui Dioclețian, Columna lui Traian, Arcul lui Constantin, Templul lui Hadrian, Porticul Octaviei, Teatrul lui Marcellus, Mausoleul lui August. Unele amintesc numele celui care le-a construit. Altele numele celui căruia i s-a dedicat monumentul: Porticul Octaviei, Teatrul lui Marcellus. Porticul Octaviei e din acest punct de vedere o aberație a istoriei. Octavia e sora lui Octavian, ființa nefericită din serialul Rome, care o imită pe maică-sa în plin exercițiu de orgasm. A rămas în istorie ca nevasta pe care Marc Antonio o părăsește public pentru Cleopatra. Porticul i-a fost ridicat de frate-său, Octavian Augustus. Călătorul de azi reține însă numele Octaviei. O serie de monumente sînt tot atîtea nedreptăți ale posterității turistice. Pantheonul a fost ridicat de Agrippa și desăvîrșit de Hadrian. Pe hartă nici Agrippa, pe care mi-l amintesc și în postură de soț vîrît pe gît Iuliei de către Octavian, taică-său, nici Hadrian, nu sînt amintiți. Colosseumul a fost construit de Vespasian. Pe hartă vei da însă peste Colosseo, numele statuii gigant a lui Nero ridicată nu departe de locul pe care s-a ridicat Amfiteatrul celebru. Din incredibila construcție a lui Nero n-a rămas decît Domus Aurea. Cîți dintre cei care dau pe harta Romei peste numele ăsta știu că e un monument rămas de la Nero? Se spune că Istoria e scrisă de învingători. Am unele îndoieli. Istoria e scrisă de hărțile turistice și mai ales de ghiduri. Cine nu e pe hartă și nici în ghid nu există pentru omul contemporan.

editorial publicat de Ion Cristoiu pe propriul blog

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 august 2026
04 august 2026
Articole similare
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
02:00
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
02:00
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
I-a trebuit să se posteze pe rețele
02:00
I-a trebuit să se posteze pe rețele
„Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
02:00
FOTO „Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
02:00
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
02:00
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
02:00
FOTO Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
02:00
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
02:00
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”
02:00
FOTO Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”