Ion Cristoiu: ” Lecție pentru politicienii de azi: Nicolae Ceaușescu a căzut și pentru c-a ascuns românilor adevărul despre proporțiile Crizei ”

În explicarea Căderii lui Nicolae Ceaușescu, trebuie luat în considerare și dezastrul care a fost Congresul al XIV-lea, din 20-24 noiembrie 1989.
Despre desfășurarea Congresului al am beneficiat mult timp de relatările postdecembriste ale celor prezenți. Atît delegații, cît și ziariștii români n-au reușit însă redarea atmosferei în chip obiectiv. Partizanatului encomiastic de la vremea ținerii Congresului i-a locul partizanatul pamfletar de după decembrie 1989.

Privirea obiectivă nu putea să aparțină decît ziariștilor străini. Și nu tuturor ziariștilor străini prezenți la Congres, ci doar celor veniți din țările socialiste, cunoscători ai realităților specifice ale partidelor comuniste, capabili să surprindă din interior slăbiciunile unui Congres de partid comunist.

Stirile PROTV

Românul care și-a ucis iubita în mașină a atras-o într-o capcană. „Ea l-a crezut, a luat fetița, dar s-a terminat tragic”

RomaniaTV

După Gabriel Cotabiță, ne-a părăsit un alt NUME URIAȘ! DOLIU în toată România

Nikolai Morozov se numără printre ziariștii din țările socialiste în stare să ofere o descriere obiectivă și competentă a atmosferei de la Congresul al XI-lea. Cunoașterii din interior a comunismului, în calitate de corespondent al TASS, Nikolai Morozov îi adaugă talentul său de prozator.

Serialul Corespondentul Agenției TASS care a văzut totul a fost publicat de Nikolai Morozov în Zig-Zag și Expres Magazin în 1990, ca urmare a insistenței mele, la vremea respectivă director al celor două reviste. Ulterior serialul a fost tipărit sub formă de carte la Editura Fundației Culturale Române, în 2002. Relatarea Congresului are loc, așadar, la nici un an de la ținerea sa în noiembrie 1989. O putem considera astfel ca una făcută chiar în timpul reuniunii.

Una dintre cauzele transformării unei Crize social – economice într-o explozie care a prăbușit întreg regimul a fost dezastrul de comunicare. La fel ca în atîtea rînduri în ultima vreme, Nicolae Ceaușescu a optat pentru ascunderea adevărului pe parcursul Crizei. Ar fi fost necesar în primul rînd abordarea unei politici curajoase de recunoaștere a Crizei în presa oficială. În privința comunicării ar fi trebuit înlocuirea clișeelor propagandistice oficiale cu interpretări inteligente, convingătoare. Acoperirea realității cu clișee, cu formulări învățate pe de rost e una dintre cauzele victoriei în bătălia cu comunicarea oficială a comunicării din partea dușmanilor lui Nicolae Ceaușescu. Ziarist onest, Nikolai Moruzov dezvăluie dilema reporterului străin interesat să afle adevărul despre România lui Nicolae Ceaușescu pus față-n față cu două viziuni partizane:

„Am auzit cele mai contradictorii păreri despre ce se întîmpla în România. Autoritățile au început să-i transforme pe ziariștii străini în propagandiști ai politicii oficiale a lui Ceaușescu, oferindu-le «scenariul» laș al unei țări înfloritoare. Presa occidentală, la rîndul său, răspîndea mitul despre România transformată de un despot sîngeros într-o «închisoare a popoarelor», mit care suferea și el de un primitivism tendențios. Cum putea un ziarist străin care încerca să rămînă obiectiv și onest să evite alunecarea spre una din aceste două extreme și să vadă o Românie adevărată?”

Printre ziariștii străini se găseau și profesioniști care voiau să afle adevărul. Și acestora li se refuza investigarea realității, din considerentul că toți ziariștii străini sînt unelte ale dușmanilor țării, dacă nu chiar spioni:

„Acest mecanism al minciunii totale nu crea pur și simplu dificultăți în munca unui corespondent în România. S-a ajuns pînă la dispariția graniței dintre minciună și adevăr. De exemplu, cum puteai afla adevărul despre sistematizarea satelor, care a dus la strămutarea forțată a populației sătești și distrugerea monumentelor istorice? Adevărul despre sistematizare parvenea corespondentului străin în forma unor zvonuri răzlețe și imposibil de confirmat. Presa și funcționarii de stat ofereau relativ raționala argumentare a proiectului, iar «Europa Liberă» îl făcea praf. Celui care voia să rămînă obiectiv nu-i era greu să observe că exagerează ambele părți, vădit părtinitoare, și nu-ți venea să dai crezare nici uneia. Problema propriei investigații nu se punea. Locuitorii așa-numitelor centre agro-industriale, de exemplu, la Snagov, se temeau să vorbească cu străinii. Corespondentul risca să aibă necazuri cu miliția și cu Securitatea.”

O parte substanțială din descrierea atmosferei de la Congres o consacră Nikolai Morozov comportamentului delegaților în fața ziariștilor străini. Conferințele de presă de pe parcursul congresului s-au dovedit în realitate confruntări între organizatori și ziariștii străini:

„Pe parcursul congresului, pentru ca să fie totul «cum trebuie», s-au organizat și conferințe de presă în cadrul cărora demnitari cu părul cărunt debitau fără nici o jenă niște minciuni sfruntate. La o privire mai atentă însă, pe fețele unora dintre ei, se putea zări cîte o grimasă – semn că nu-și pierduseră totuși complet conștiința. Alții, dimpotrivă, intraseră bine în rol și jucau teatrul cu un fel de inspirație și chiar cu agresivitate. De regulă, demnitarii lui Ceaușescu reușeau să facă față în două feluri: ori cu ajutorul unei minciuni obraznice și nerușinate, ori înlocuind, mai mult sau mai puțin abil, subiectul discuției. La unele întrebări puse tranșant, ei totuși erau nevoiți să spună: «Această problemă reprezintă un secret de stat, nu pot să vă răspund».”

Teoretic, delegații la Congres făceau parte din elita PCR. Erau toate datele pentru a crede că știau politica partidului, că în orice moment puteau s-o explice și s-o apere în fața oricărui ziarist străin. Cu toate acestea: pe culoarele Congresului se încinge o adevărată întrecere între ziariști și delegați. Ziariștii străini țin neapărat să-i pună în încurcătură pe delegați prin întrebări la care ei se temeau să răspundă. Delegații la Congres foloseau tot felul de tertipuri pentru a-i evita pe ziariștii străini. Unul consta în refuzul de a răspunde:

„O adevărată panică a stîrnit întrebarea corespondentei japoneze care cu o expresie asiatic-impenetrabilă a cerut oficialilor români să comenteze «Scrisoarea celor 6». Prezidiul a șușotit vreo zece minute, iar apoi unul dintre membrii a răspuns: «Ne-am consultat și am ajuns la concluzia că nimeni dintre noi nu știe nimic despre nici o Scrisoare a celor 6!» Unii dintre corespondenții străini părăseau sala indignați, alții rîdeau ironic, notîndu-și în agende răspunsuri mai idioate, iar terții se amuzau deschis punînd întrebări «cu șopîrle»”

Un alt mijloc la dispoziția celor abordați era fuga pur și simplu:

„Un corespondent englez, pentru prima dată în România, s-a hotărît să obțină un interviu de la un delegat la congres. Deși am încercat să-l conving de zădărnicia intenției, nu s-a descurajat și într-o pauză s-a dus curajos în vestibul. Ascunzîndu-mă după o coloană de marmură urmăream nu fără un interes malițios cum el se adresa întîi delegaților în costume naționale, care îi păreau probabil mai de culoare, apoi și altora, punînd o invariabilă întrebare: «Do you speak Ehnglish?» Toți ca unul o luau la fugă, speriați și prefăcîndu-se că nu au auzit nimic. În jurul englezului, s-a format repede o «zonă zero», iar el, complet derutat, a fost nevoit să recunoască că am avut dreptate.” (idem)

Erau toți delegații idioți?
Firește că nu.
Evitau presa străină, pentru că se temeau de Nicolae Ceaușescu, nu de ziariști.