Prima pagină » National » Primarii din toată țara își vor putea delega semnătura pe autorizațiile de construire și certificatele de urbanism
Primarii din toată țara își vor putea delega semnătura pe autorizațiile de construire și certificatele de urbanism

Primarii din toată țara își vor putea delega semnătura pe autorizațiile de construire și certificatele de urbanism

28 iul. 2026, 18:50,
Andreea Ciobanu în National

Pentru prima dată după 1989, Romania va avea un lege unificată a Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor. Proiectul-mamut de aproximativ 600 de articole, a cărui negociere a durat patru ani de zile, a primit vot favorabil, marți, în Comisia pentru Administrație Publică din Camera Deputaților. În propunerea legislativă a fost transpus parțial referendumul inițiat de Nicușor Dan când a fost primar general și care a fost menit să tranșeze subiectul construcțiilor ilegale și a autorizațiilor de construire emise de primării. O noutate negociată politic este că toți primarii din țară își vor putea delega semnătura în domeniul urbanismului către viceprimar sau administratorul public.

Visul lui Nicușor Dan

Pe vremea când Nicușor Dan era primar general al Bucureștiului, locuitorii Capitalei au votat în 2024 printr-un referendum ca „Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului”.

Rezultatul referendumului nu a fost aplicat.

De-a lungul activității sale civice și politice din Capitală, Nicușor Dan s-a declarat un adversar al dezvoltatorilor imobiliari care încearcă să ridice construcții ilegale care nu țin cont de spațiile verzi și de monumentele de patrimoniu.

Referendum transformat în lege

Atribuțiile referitoare la documentațiile de urbanism la nivelul municipiului București vor fi transferate cu data de 1 noiembrie 2028 către Primăria Municipiului București, au decis partidele.

Toate documentele, că sunt certificate de urbanism, că sunt autorizații de construire, vor fi emise de Primăria Capitalei, conform proiectului cu amendamente care a primit raport favorabil, marți, în comisia de Administrație Publică.

Astfel, primarul Capitalei va emite toate autorizațiile de construire din București.

Extinderea delegării semnăturii în toate primăriile din țară

O noutate este că toți primarii din țară își vor putea delega semnătura în domeniul urbanismului către viceprimar sau administratorul public.

„S-a propus și Ministerul Dezvoltării a fost de acord, cu un sistem ca și pe alte domenii de specialitate în privința funcționării autorităților locale să existe posibilitatea delegării de către primarul general în cazul Bucureștiului sau primarii de sectoare în cazul de față până se face acest transfer, respectiv primarii de alte orașe, municipii, către viceprimari sau administratorul public. Important de reținut este că această documentație de urbanism se bazează pe muncă de specialitate a structurilor de specialitate din subordine, din punct de vedere juridic aprobarea se face prin semnătura celui îndrituit care poate fi primar, viceprimar sau administrator public”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, marți, la finalul votului.

Practic, opțiunea primarilor de a-și delega atribuțiile, prevăzută deja în lege pentru anumite domenii, se va extinde și în domeniul urbanismului.

Care este ultimul pas

Propunerea legislativă urmează să primească vot final miercuri în plenul Camerei Deputaților, for decizional, după care va merge pentru promulgare la șeful statului.

Codul Urbanismului este o urgență legislativă, fiind jalon PNRR. Neîndeplinirea acestui jalon până la 31 august ar conduce la aplicarea unor penalități financiare pentru România în cadrul mecanismului de monitorizare, în valoare estimată de aproape 1,2 miliarde de euro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026