Ion Cristoiu: Un ziarist român din China care urmărește atent tot ce se întîmplă interesant, nu numai în China, dar și în România și în Lume

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cu ceva timp în urmă, văzînd într-o librărie o carte despre Cum au trecut românii prin Pandemie, am întrebat-o pe vînzătoare dacă merg (în limbaj de editură, dacă se vînd) cărțile despre Pandemie.
Intenționam să tipăresc și eu una, scrisă de cineva cunoscut la editura al cărui director sînt, Martorul clipei.
Mi s-a răspuns că nu merg.
Din motive misterioase – mi-a zis vînzătoarea – mărturiile despre Pandemie zac pe rafturi.

Eu nu cred însă că motivele sînt misterioase.
Eu cred că fenomenul are o explicație psihologică simplă.
Românii au fost atît de traumatizați în Pandemie – de la restricții dictatoriale pînă la agresiunea isteriei mediatice – încît nu vor să-și mai amintească și cu atît mai puțin să li se reamintească despre Pandemie.

Nimic bizar în strîngerea de inimă pe care am avut-o cînd Dan Tomozei mi-a scris că a terminat o carte despre Pandemie, că vrea s-o publice, dar mai ales că dorește să-i scriu o prefață. Pe Daniel Tomozei îl apreciez în mod deosebit pentru corespondențele sale din China, publicate pe blogul său și pentru dialogurile on line, pe care le-am avut pentru Jurnalul meu video despre politica dusă de China în materie de Pandemie, despre realitățile senzaționale din China și despre dezastrul presei noastre.

Strîngerea de inimă era provocată de gîndul că volumul va fi un eșec.
Am primit manuscrisul și, dînd curs seriozității mele prostești (99% dintre prefațatorii unei cărți n-au citit nici măcar o pagină din ea), am parcurs-o cu creionul în mînă, cum se zice metaforic pentru lectura studiu.

La finele lecturii, am răsuflat ușurat.
Cartea lui Daniel Tomozei nu e o carte despre Pandemie în genul celor care zac pe rafturile librăriilor de la noi.

E drept, ea are drept subtitlu (titlul Mergi înainte, ține de filozofia de viață a chinezilor), Jurnal de Pandemie în China.
Potrivit acestui subtitlu, cartea lui Dan Tomozei e un jurnal. Autorul și-a notat sîrguincios aproape zilnic, o bună bucată de vreme, e gîndurile și impresiile stîrnite în principal de apariția și evoluția Pandemiei în China și, mai ales, de politica aparte dusă de China în lupta cu Pandemia.

Un Jurnal despre Pandemia din China e nu numai pentru noi, românii, dar și pentru toți europenii, un lucru deosebit de interesant. istoric. În China a apărut primul focar de infecție cu Covid 19. Sub comandamentul național Zero Covid 19 cerut de condițiile aparte (un miliard și ceva de locuitori, aglomerații urbane de milioane de locuitori, date menite a semnala că scăparea Pandemiei de sub control ar însemna un dezastru umanitar), China a dus o politică unică în lume de prevenire și eliminare a focarelor de infecție.

Descriind aproape zilnic această politică, dar și atmosfera din China din zilele Pandemiei, Jurnalul lui Dan Tomozei are o deosebită valoare de document pentru Istoricii clipei, dar și pentru Istoricii din viitor.

Subtitlul e însă înșelător.
Cartea lui Dan Tomozei vizează o sferă de preocupări mult largă decît cea de a prezenta Pandemia în China.

Jurnalul începe pe 1 decembrie 2019 și se încheie pe 20 februarie 2022.
Din cîte se vede, însemnările nu corespund calendarului Pandemiei în China. Ele încep cu o lună și ceva înainte apariției primului caz, la Wuhan, și se termină înainte de încheierea bătăliei duse de China pentru realizarea obiectivului Zero Covid.
Despre apariția primului focar mondial de epidemie virală, la Wuhan, capitala provinciei Hubei, Dan Tomozei notează în 11 ianuarie 2020.

Ce-a scris aproape zilnic pînă atunci, timp de o lună și ceva?
Despre multe și diverse subiecte.

Trec în revistă cîteva:

• Despre inițiativa autorului de a ridica de 1 decembrie Tricolorul nostru pe Marele Zid.
• Despre inaugurarea unui nou Proiect energetic pe 30 de ani, în care Rusia va furniza Chinei un trilion de metri cubi de gaze naturale Chinei, eveniment realizat în cadrul unei video conferințe cu participarea lui Xi Jinping și Vladimir Putin.
• Despre recordul mondial înregistrat de Robotul Chinezesc Yutu 2 de a fi de 340 de zile pe suprafața Lunii.
• Despre cum a nins la Beijing, spre bucuria fetelor lui Dan Tomozei.
• Despre Aniversarea a 20 de ani de la revenirea Macao sub administrarea chineză.
• Despre gafele comise de Ambasada României la Beijing.
• Despre ce se mai scrie în presa din România despre România și despre China.

S-a ocupat Dan Tomozei despre aceste subiecte diverse, acoperind o arie uriașă de domenii – de la evenimente semnificative pentru ascensiunea Chinei ca Superputere economică și politică pînă la evenimente petrecute în lume, despre care el citește zilnic în China Daily pentru că nu apăruse încă Coronavirus?
Evident, nu.

Și după apariția subiectului Coronavirus Dan Tomozei continuă să consemneze în Jurnal gînduri și impresii stîrnite de întîmplări petrecute și în alte domenii decît cele ale Pandemiei:

• Evenimentele politice, economice și diplomatice petrecute la cel mai înalt nivel în China.
• Evenimente ale vieții cotidiene în China.
• Evenimente petrecute în viața sa și în viața comunității românești din China.
• Evenimente politice, economice și diplomatice petrecute în plan internațional.
• Evenimente petrecute în România.
• Felul în care presa română abordează realitățile din China.

Dan Tomozei e un jurnalist român care lucrează la Secția în limba română a Radio China Internațional. Înainte de a plecat în China, el Tomozei s-a afirmat ca o personalitate a presei din România. Activitatea sa la diferite publicații între 1992-2010, premiile și bursele naționale și europene ne semnalează că Dan Tomozei a ajuns la Beijing ca ziarist format.

În această ipostază, el a observat și a scris în Jurnal nu numai despre cum s-a manifestat Pandemia în China, cum s-a concretizat Politica lui Zero Covid 19, cum a răspuns China acuzațiilor c-ar fi dat drumul virusului din laborator, dar și despre dezvoltarea fantastică a Chinei, despre relațiile acesteia cu Federația Rusă și, mai ales, despre viața cotidiană din China.

Pandemia e un pretext al Jurnalului. Dan Tomozei scrie despre Pandemie ca despre unul dintre principalele aspecte ale realităților chinezești. Ochiul lui de reporter vede însă și alte aspecte ale realităților chinezești – de la cele de viață cotidiană pînă la cele ale politicii la nivel înalt.

Putem vorbi astfel de mai multe ipostaze ale personajului narator care-și trece în jurnal gîndurile și impresiile.
Una e cea de om care trăiește și muncește în China și, prin urmare, încearcă gîndurile și sentimentele unui locuitor al Chinei.
Nu e însă un locuitor oarecare. E un ziarist care citește ziarele, care se interesează de relațiile internaționale.

Altă ipostază e cea de ziarist român.
După 12 ani de stat în China, Dan Tomozei ar fi putut uita România.
Nici vorbă de așa ceva.
Prima însemnare din jurnal – cea din 1 decembrie 2019 – e dedicată unei inițiative faimoase a lui Dan Tomozei:
Cea de a ridica Tricolorul României pe Marele Zid Chinezesc.

Dan Tomozei n-a uitat că e român. De aceea el se zbate să propage în China imaginea României, se revoltă pe brambureala de la Ambasada României în China, e supărat foc, pentru că România regimului Iohannis urmează cu slugărnicie ordinele americanilor de a dușmăni China.

Dar nu numai atît.
Deși departe de România, cu o slujbă în China, cu familie și prieteni la Beijing, Dan Tomozei se manifestă, culmea, ca ziarist român care comentează la zi evenimentele din România.
Un ziarist necruțător cu Puterea și cu Presa acesteia.

În Jurnalul din China o mare parte din însemnări sînt transcrierea gîndurilor și emoțiilor stîrnite de întîmplările din România.
Din acest punct de vedere, cartea lui Dan Tomozei, deși subintitulată Jurnal de Pandemie în China e și o culegere de note și comentarii despre viața social-politică din România.

E o performanță, s-o recunoaștem.
Să trăiești și să muncești la mii de kilometri de țară, într-o Chină care oferă ziaristului fapte de senzație aproape zilnic și să scrii în Jurnal despre România ca și cum ai lucra într-o redacție din România.

Pentru aceasta – zic eu – trebuie să fii un mare ziarist.
Pentru că un mare ziarist e înainte de toate un mare Curios.