Prima pagină » Eveniment-Social » ÎPS Teofan a sfințit un lăcaș de cult din Iași. Mii de oameni au trecut prin altar – GALERIE FOTO

ÎPS Teofan a sfințit un lăcaș de cult din Iași. Mii de oameni au trecut prin altar – GALERIE FOTO

14 oct. 2019, 04:00,
Vlad Rotaru în Eveniment-Social

Ieșenii din cartierul Alexandru cel Bun se pot ruga într-un nou lăcaș de cult. Mii de oameni au asistat la sfințirea Bisericii „Sf. Apostol Toma”. Cinci arhierei în frunte cu ÎPS Teofan au oficiat Liturghia de sfințire a bisericii

Un nou lăcaș de cult din municipiu a fost sfințit în prezența a mii de credincioși. Oameni din zona Alexandru cel Bun, dar și pelerini veniți din țară au asistat la slujba de sfințire a Bisericii „Sfântul Apostol Toma”. În ajunul sărbătorii hramului Cuvioasei Parascheva a fost sfințit și lăcașul de cult ridicat prin sprijinul comunității. Liturghia a fost oficiată de cinci arhierei. Au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Nectarie, Mitropolit de Corfu, Paxos și insulele Diapontice, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Au mai participat Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. Alături de ierarhi a mai slujit un impresionant sobor de preoți și diaconi. După ce zidurile exterioare au fost binecuvântate cu Sfântul Mir și apă sfințită, clericii au pecetluit sfânta masă. Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, PS Galaction le-a citit celor de față rugăciunea cea mare de dezlegare.
„Iubiți credincioși, astăzi este o frumoasă zi, pregătitoare pentru hramul Cuvioasei Parascheva de mâine (astăzi- n.r.). Astăzi sfințim Biserica dedicată Sfântului Apostol Toma în acest cartier al Iașului cu foarte mulți locuitori. Înainte de 1990, acest cartier a fost lipsit de prezența sfintelor lui Dumnezeu biserici. Una din primele biserici din această parte a orașului este înfățișată lui Dumnezeu ca dar al părintelui Toma și al enoriașilor. De astăzi, biserica intră în lanțul de nestemate care împodobesc orașul acesta spre slava lui Dumnezeu și spre mângâierea credincioșilor. Mulțumirea noastră se arată către Dumnezeu prin săvârșirea sfintei și dumnezeieștii Liturghii săvârșită aici”, a arătat ÎPS Teofan, în cuvântarea adresată credincioșilor prezenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`