Prima pagină » Titlurile zilei » Irina Chiriac, „Diavolul Blond” de la Iași, tot încearcă să scape de după gratii. I-a dat cu toporul în cap mamei sale, a spânzurat-o și înjunghiat-o de mai multe ori

Irina Chiriac, „Diavolul Blond” de la Iași, tot încearcă să scape de după gratii. I-a dat cu toporul în cap mamei sale, a spânzurat-o și înjunghiat-o de mai multe ori

26 feb. 2026, 02:00,
Lucian SAVA în Titlurile zilei

Irina Chiriac, femeia care și-a omorât, în urmă cu doi ani, mama la Deleni, tot încearcă să iasă de după gratii. Aceasta a ucis cu sânge rece și este considerată poate cea mai sadică asasină din ultimii ani

Irina Chiriac, poate una dintre cele mai sadice criminale din România, rămâne după gratii, asta după ce, de când a fost arestată pentru că și-a omorât mama, a încercat să-i facă pe judecători să o scoată din arest de mai multe ori.

„Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpata Chiriac Irina, în prezent aflată în Penitenciarul Bacău, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat asupra unui membru de familie, prev. de art. 199 alin. (1), rap. la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a), h) Cod penal; violare de domiciliu – prev. de art. 224 alin. (1), (2) Cod penal – și distrugere – prev. de art. 253 alin. (1) Cod penal –, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal – prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți nr. 73/JDL din data de 07.03.2025, pronunțată în dosarul penal nr. 1281/99/2025 al Tribunalului Iași, măsură preventivă pe care o menține”, au stabilit judecătorii de la Tribunalul Iași.

Irina Chiriac, „Diavolul Blond” de la Iași, tot încearcă să scape de după gratii

Exact cu un an în urmă, pe 26 februarie, Irina Chiriac i-a înfipt un topor în cap mamei sale, apoi a spânzurat-o de o scară, urmând, în cele din urmă, să o înțepe cu un cuțit de zeci de ori, conform spuselor vecinilor. Reporterii BZI au discutat atunci cu mai mulți vecini de-ai celor două femei. Aceștia nu-și pot reveni din șoc și spun că în viața lor nu au crezut că se poate ajunge la crimă.

„Ce-a făcut femeia asta este de necrezut. Eu nu pot să-mi revin. Am plâns de când am auzit ce s-a întâmplat și plâng și acum. Vetuța nu merita să aibă o moarte așa. Era o femeie credincioasă, bună, nu a deranjat pe nimeni cu o vorbă. Fata ei a cam luat-o pe căi greșite de ceva vreme. Irina a divorțat de polițist, cu el a făcut un copil bolnav. Are vreo 20 de ani, dar nu te poți înțelege cu el. După, a fost cu alt bărbat, și cu ăla a făcut un copil, are vreo 8 ani. Vetuța i-a dat casa, cum ar veni, dar pentru că Irina se comporta urât cu ea, nu a mai vrut să-i dea ei. De atunci, lucrurile s-au stricat mai tare. Uitați-vă ce a ajuns să facă. I-a dat cu toporul în cap. Doamne ferește, nu-mi vine să cred”, a spus vecina femeii ucise.

Irina este, probabil, cea mai sângeroasă criminală din istoria Iașului

Un vecin de-al celor două femei (Irina și Vetuța) a spus că în curte parcă era iadul.

„N-ai cum să vezi așa ceva nici în filme. Eu nu am avut curaj să mă uit, dar au fost băieți care s-au uitat. Dom`le, i-a crăpat capul cu toporul, i-a lăsat toporul înfipt în cap și a spânzurat-o de o scară, de gât, de mâini, nici nu știu. După aia, a înjunghiat-o de mai multe ori. Nu știu ce a fost în mintea ei, dar nu se poate… După ce a omorât-o, a luat un taxi și a plecat spre Iași. Din ce am înțeles, voia să plece spre aeroport. În Germania se spunea că ar fi vrut să ajungă, dar au prins-o polițiștii”, a spus vecinul celor două.

Procurorii ieșeni au făcut câteva precizări în acest caz, la vremea respectivă.

„La data de 26.02.2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a fost sesizat de organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Iași, Serviciul Investigații Criminale, cu privire la faptul că, la aceeași dată, o persoană de gen feminin a fost găsită decedată în locuința sa, situată în mediul rural din jud. Iași, prezentând multiple urme de violență. În urma cercetărilor efectuate, la data de 26.02.2025, a fost identificat posibilul autor, care a dobândit calitatea de suspect, reținându-se în esență următoarele: La data de 25.02.2025, în timp ce persoana vătămată se afla în interiorul imobilului comun cu al fiicei sale, cea din urmă ar fi lovit-o cu un obiect contondent la nivelul capului, după care i-ar fi aplicat multiple lovituri cu un cuțit în zona toracelui și a abdomenului, care au determinat decesul persoanei vătămate. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, în forma omorului, prev. de art. 199, alin. I, rap. la art. 188, alin. 1, Cod pen., urmând a fi administrate probele necesare în vederea descoperirii adevărului judiciar. Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis atunci procurorul Ștefan Fânariu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Irina Chiriac, „Diavolul Blond” de la Iași, tot încearcă să scape de după gratii. Însă, având în vedere gravitatea faptelor sale, acest lucru nu se va întâmpla prea curând, probabil.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 februarie 2026
26 februarie 2026