Irina este, probabil, cea mai sângeroasă criminală din istoria Iașului. Aceasta și-a omorât mama cu sânge rece, iar mai apoi a încercat să fugă din țară. Martor la scenele de groază a fost chiar fiul ei, un tânăr cu grave probleme de sănătate
Irina Chiriac este un nume care va rămâne probabil, de acum înainte, pe lista celor mai sadici criminali ai Iașului. La doar 40 de ani, Irina a comis o crimă greu de descris în cuvinte. Totul s-a petrecut miercuri, în comuna ieșeană Deleni. Reporterii BZI au mers la fața locului pentru a afla mai multe detalii despre această întâmplare. Trebuie precizat încă de la început faptul că informațiile pe care reporterii le vor relata în rândurile de mai jos sunt STRICT INTERZISE minorilor! Ziua de 26 februarie 2025 va rămâne pentru locuitorii comunei Deleni, probabil, cea mai șocantă din viața lor, asta după ce Vetuța, o femeie de 72 de ani, a fost găsită moartă într-o baltă de sânge, acasă. Să începem cu începutul. Irina Chiriac, o tânără în vârstă de 40 de ani, locuia la Deleni, în casa mamei sale. Aceasta s-a căsătorit, în urmă cu mai bine de 20 de ani, cu un polițist.
În urma căsătoriei, cei doi soți au adus pe lume un copil. Acesta are acum 21 de ani și grave probleme de sănătate (din naștere). După mai mulți ani de mariaj, Irina a divorțat de soțul ei și a rămas cu copilul în grijă. După o vreme, aceasta și-a făcut o nouă relație și din aceasta a rezultat un copil. Acum, el are 8 ani. Irina s-a despărțit însă și de tatăl acestuia, rămânând, practic, singură cu doi copii. Nu a dus lipsă de ajutor, pentru că mama ei, Vetuța, s-a ocupat atât cât a putut de mult și de bine de cele două suflete nevinovate.
Începutul: de unde a plecat furia de necontrolat?
Din câte se pare, pentru ca Irina să aibă o siguranță, Vetuța i-ar fi făcut acte pe casă, probabil cu gândul ca imobilul să le rămână ulterior celor doi nepoți. După cele două relații eșuate, comportamentul Irinei avea să se schimbe. Vecinii spun că aceasta a devenit agresivă și a început să consume alcool. Se certa des cu Vetuța și se pare că de mai multe ori ar fi amenințat-o cu moartea. Văzând că fiica ei are acest comportament deplasat, Vetuța ar fi „stricat” actele, luându-și casa înapoi. Acesta se pare că a fost motivul care a determinat-o pe Irina să „înnebunească”. Cu o dorință uriașă de răzbunare, Irina Chiriac și-a notat în minte un plan desprins, parcă, din cele mai deplasate filme de groază. A așteptat să rămână cu mama ei în casă și a atacat.
Mărturii șocante: cum și-a ucis mama?
Irina Chiriac i-a înfipt un topor în cap mamei sale, apoi a spânzurat-o de o scară, urmând, în cele din urmă, să o înțepe cu un cuțit de zeci de ori. Reporterii BZI au discutat cu mai mulți vecini de-ai celor două femei. Aceștia nu-și pot reveni din șoc și spun că în viața lor nu au crezut că se poate ajunge la crimă.
„Ce-a făcut femeia asta este de necrezut. Eu nu pot să-mi revin, am plâns de când am auzit ce s-a întâmplat și plâng și acum. Vetuța nu merita să aibă o moarte așa, era o femeie credincioasă, bună, nu a deranjat pe nimeni cu o vorbă. Fata ei a cam luat-o pe căi greșite de ceva vreme. Irina a divorțat de polițist, cu el a făcut un copil bolnav. Are vreo 20 de ani, dar nu te poți înțelege cu el. După, a fost cu alt bărbat, și cu ăla a făcut un copil, are vreo 8 ani. Vetuța i-a dat casa, cum ar veni, dar pentru că Irina se comporta urât cu ea, nu a mai vrut să-i dea ei. De atunci, lucrurile s-au stricat mai tare. Uitați-vă ce a ajuns să facă. I-a dat cu toporul în cap. Doamne ferește, nu-mi vine să cred”, a spus vecina femeii ucise.
Irina este, probabil, cea mai sângeroasă criminală din istoria Iașului
Un vecin de-al celor două femei (Irina și Vetuța) a spus că în curte parcă era iadul.
„N-ai cum să vezi așa ceva nici în filme. Eu nu am avut curaj să mă uit, dar au fost băieți care s-au uitat. Dom`le, i-a crăpat capul cu toporul, i-a lăsat toporul înfipt în cap și a spânzurat-o de o scară, de gât, de mâini, nici nu știu. După aia, a înjunghiat-o de mai multe ori. Nu știu ce a fost în mintea ei, dar nu se poate… După ce a omorât-o, a luat un taxi și a plecat spre Iași. Din ce am înțeles, voia să plece spre aeroport. În Germania se spunea că ar fi vrut să ajungă, dar au prins-o polițiștii”, a spus vecinul celor două.
La scenele de o violență extremă a fost martor fiul cel mare al Irinei.
„Băiatul ăla al ei, mai mare, a fost acolo în casă. Nu știu cât a fost el de conștient, e bolnav tare săracul, dar totuși s-a întâmplat asta în ochii lui, acolo”, a mai completat vecinul femeilor.
Ce spun procurorii ieșeni, după crima de la Deleni
Procurorii ieșeni au făcut câteva precizări în acest caz.
„La data de 26.02.2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a fost sesizat de organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Iași, Serviciul Investigații Criminale, cu privire la faptul că, la aceeași dată, o persoană de gen feminin a fost găsită decedată în locuința sa, situată în mediul rural din jud. Iași, prezentând multiple urme de violență. În urma cercetărilor efectuate, la data de 26.02.2025, a fost identificat posibilul autor, care a dobândit calitatea de suspect, reținându-se în esență următoarele: La data de 25.02.2025, în timp ce persoana vătămată se afla în interiorul imobilului comun cu al fiicei sale, cea din urmă ar fi lovit-o cu un obiect contondent la nivelul capului, după care i-ar fi aplicat multiple lovituri cu un cuțit în zona toracelui și a abdomenului, care au determinat decesul persoanei vătămate. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie în forma omorului, prev. de art. 199, alin. I, rap. la art. 188, alin. 1, Cod pen., urmând a fi administrate probele necesare în vederea descoperirii adevărului judiciar. Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis procurorul Ștefan Fânariu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Irina Chiriac a ajuns în custodia oamenilor legii și va urma să fie expertizată de către medicii legiști. Aceștia trebuie să afle dacă femeia a avut discernământ în momentul în care a comis fapta. Pe de altă parte, copilul de 8 ani a fost luat din familie și a ajuns în grija autorităților. Tânărul de 21 de ani a ajuns, la rândul său, într-o unitate pentru a fi supravegheat. Rămâne de văzut ce decizie vor lua autoritățile în cazul lor. Pe de altă parte, Irina este, probabil, cea mai sângeroasă criminală din istoria Iașului, care trebuie să-și aștepte pedeapsa.
Fereasca sfantul!
A mai facut rost statul de 3 enoriasi pt cazare, papa ,intretinere etc !!
Tu ești prost bă, dar prost rău, du-te și fă-i o vizită lui Irinuca, poate te rade și pe tine de pe fața pământului…
stii cat plateste statul roman pentru un detinut? &800 de lei pe luna. Asa ca cel care a comentat anterior are perfecta dreptate. Ar trebui reintrodusa pedeapsa cu moartea, nu sa-si continue cu viata la caldura si cu trei mese pe zi, plus televizor, biblioteca pentru carti, asitenta medicala grauita, si daca detinutul vrea sa faca o facultate i se asigura si prezenta la cursuri online. Ti se pare corect? Si altii muncesc ca prostii si sunt corecti pentru minim pe economie dar au de platiti facturi tot mai mari, iar mancarea este tot mai scumpa. Cine este ocrotit de stat? Criminalul PUNCT!!
7800 de lei asta am scris dar a iesit altceva
o pot salva 🙂
credeti toate femeile!!!
patriarhatul a impins-o la crima
ea nu a vrut
Politia Deleni. Dacă le depui plângere cu dovezi clare ca cineva te amenință, tratează superficial cazul. Victima e privita suspicios. Stau în sediu cu usa încuiată, plus ca noii polițiști au vreo 20 ani și sunt semi-analfabeti.
Nu are discernământ femeia asta.
Se vedea și după cum mergea pe stradă.
A mai fost una prin anii 1978-1979 pe bulevardul Socola.Si-a omorat sotul dupa care l-a transat.Se adunase lumea ca la circ atunci cand a venit militia.
Si a mai fost un caz in 1980. Imediat dupa noaptea de revelion intre 1979 si 1980, s-au gasit in tomberoane din diferite zone ale Iasului, pungi cu fragmente umane feminine. Nu s-a gasit niciodata faptasul si nici nu s-a descoperit cine ar fi fost victima. din pacate asta este omul, o canalie
Bine ia facut babetei , vroia sa lase totul lui ficiorusu desi ea a sta cu maicasa in casa si a ingrijito
N-are discernământ, nu răspunde penal.
Chiar daca nu răspunde penal o baga la Grajduri. Doar nu crezi sa ii da drumu acasă sau la neamuri în vizita.
ai fi surprins
nu esti la curent cu ultimele modificari din CP si CPP
Dar de ce sa ia statul copiii? Nu au tata? Poate cu ocazia asta o sa aiba grija si ei de copii….
hopaaa, o mama singura cu ranchiuni detectata ♀️
s-a terminat papica de la USAID si esti supi?
aoleu?! pai cum sa dea copii tatalui?!
nu asta urla toate purtatoarele de gauri: sa le dea lor copii?
statul are nevoie ca sa invete copiii de la mama lor cum se da in cap cu toporu’, cum se spanzura si apoi injunghie oamenii
mama singura suparata pe barbati
da…nasol cand libertinajul sexual al femeii o musca de kkur cativa ani mai tarziu, nu? 🕳️🕳️🕳️💦💦💦
„sa aiba grija si ei”?
nu fata mea, ei – barbatii – nu sunt responsabili ca erai tu cu pi z docu’ in flacari
O versiune: Baba toxica. I-a dat viata, apoi i-a distrus-o, bagandu-se in familia ei. Cu discretie. Cine stie, baba si-a mai si tras-o cu vre-un ginere. Fiica-sa si-a iesit din minti, afland un adebarul si…iaca deznodamantul. Fereasca Domnul!
aaaooooleu!?
O versiune: Baba toxica. I-a dat viata, apoi i-a distrus-o, bagandu-se in familia ei. Cu discretie. Cine stie, baba si-a mai si tras-o cu vre-un ginere. Fiica-sa si-a iesit din minti, afland un adebarul si…iaca deznodamantul. Fereasca Domnul!
aaaooooleu!? bis
Versiunea 3; Baba toxica era lezbiana si a abuzato sexual de mica
aaaaaaaooooleeeeeuuuu!? bis de doua ori
Nu răspunde penal deoarece nu are discernământ. A mai avut internări la Socola. Din păcate, băiatul o moștenește. Trist deznodământ!
ambii au o sansa sa intre in parlament si guvern
eu le tin pumnii!
AU VOTAT USR ?
Psihopatie, schizofrenie, cine știe?
Ferească…
Doamne Fereste … ce a putut face femeia asta…o stiam de la Carrefour,mai cumpara ziar de la mine si venea cu baiatul bolnav si fugea saracu inainte …o stiu, pacat ce a facut.Domnul sa o Cerceteze si sa aiba iertare pocaindu-se acolo in inchisoare…Fie Binecuvantata!
„… urmand in cele din urma…” Mare prost mai esti! Esti veriga cea mai slaba! 4! Stai jos!