Prima pagină » Actualitate » Israelul a propus un nou acord „global” de încetare a focului ce cuprinde şi eliberarea tuturor ostaticilor
Israelul a propus un nou acord „global” de încetare a focului ce cuprinde şi eliberarea tuturor ostaticilor

Israelul a propus un nou acord „global” de încetare a focului ce cuprinde şi eliberarea tuturor ostaticilor

31 mai 2024, 23:00,
în Actualitate

Preşedintele american Joe Biden a afirmat vineri că Israelul a propus un nou acord „global” de încetare a focului ce cuprinde şi eliberarea tuturor ostaticilor, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Propunerea Israelului constă în retragerea tuturor forţelor sale de pe teritoriul palestinian timp de şase săptămâni, o încetare completă a focului şi eliberarea tuturor ostaticilor, a precizat Biden într-un discurs la Casa Albă.

Joe Biden: „Nu putem rata acest moment”

El a lansat totodată un apel către militanţii Hamas să accepte această propunere.

„Cu un armistiţiu, ajutorul poate fi distribuit în siguranţă tuturor celor care au nevoie”, a spus preşedintele american.

„Nu putem rata acest moment”, a insistat el.

Hamas a anunţat într-un comunicat că doreşte un „acord total” cu Israelul

Joi, Hamas a anunţat într-un comunicat că doreşte un „acord total” cu Israelul în privinţa eliberării ostaticilor răpiţi din Israel în schimbul deţinuţilor palestinieni, dar condiţia preliminară este încheierea războiului din Gaza. Negocierile indirecte cu privire la un acord între guvernul israelian şi Hamas au dat greş în trecut deoarece militanţii au condiţionat chiar şi o eliberare parţială de ostatici de încheierea războiului din Gaza de către Israel.

În 7 octombrie anul trecut, teroriştii Hamas au luat peste 250 de ostatici în sudul Israelului şi au ucis aproximativ 1.200 de persoane, declanşând războiul din Gaza. Potrivit Ministrului Sănătăţii din Gaza, peste 36.100 de palestinieni au fost ucişi până acum în conflict.

Un oficial american a declarat sub acoperirea anonimatului că Jake Sullivan, consilierul Casei Albe pentru securitate naţională, urma să se întâlnească vineri cu diplomaţi din 17 ţări ai căror cetăţeni se numără printre ostaticii deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat incidentele din ultimele zile, în urma cărora trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost doborâte de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române. În opinia sa, astfel de episoade reprezintă un motiv de îngrijorare și impun o analiză atentă din partea autorităților. Traian Băsescu […]
Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026