Ioan Aurel Pop: Patriarhul Daniel, la aniversare

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Patriarhul Daniel, acum la vârsta de 75 de ani, păstorește a doua Biserică Ortodoxă din lume, Biserica Ortodoxă Română (BOR), după numărul de credincioși, în condițiile în care Biserica Ortodoxă a Ucrainei nu este nici unitară și nici recunoscută conform canoanelor Marii Biserici de la Constantinopol, adică în conformitate cu rânduielile Patriarhiei Ecumenice.

Firește, Patriarhia Moscovei, cu pretențiile sale de ecumenicitate furată și cu exaltarea titlului autoasumat de „A Treia Romă”, nu vede deloc cu ochi buni acest statut al BOR. Sunt și alte motive serioase ca să se întâmple așa. Mai întâi, Patriarhul Daniel nu ascultă deloc de Moscova, refuzând să urmeze preceptele politice totalitare ale Patriarhului Kirill și să aprobe agresiunea Rusiei contra Ucrainei; dimpotrivă, ierarhul român a condamnat ferm invadarea Ucrainei de către Rusia. În același spirit, Patriarhul român prezintă lumii ortodoxia română ca fiind singura ortodoxie de sorginte latină și de limbă romanică, stârnind mânia dictatorilor laici și ecleziastici de la Moscova. Un alt motiv de discordie a fost, fără îndoială, crearea Mitropoliei Basarabiei, cu episcopii sufragane, ca moștenire tradițională a organizării bisericești interbelice a Regatului României și ca structură concurentă a Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, reminiscență a unei eparhii din perioada sovietică, subordonată Patriarhiei de la Moscova.

Mitropolia Basarabiei a tulburat mult apele la Moscova, fiindcă multe parohii din jumătatea de răsărit a vechii Moldove au ieșit de sub oblăduirea rusă și au trecut la BOR. Și pentru acest fapt, Patriarhul Daniel este urât de ierarhii ruși cei mari de la Moscova și este criticat adesea, urmărindu-se subminarea autorității sale. În cazul Basarabiei, nici BOR nu a acționat întotdeauna cu cea mai mare înțelepciune și nu a pus acolo în frunte pe cei mai buni mitropoliți și episcopi. Dar, una peste alta, chiar și numai existența acestei structuri românești irită la maxim Moscova. Alt motiv de denigrare a Patriarhului Daniel este orientarea euro-atlantică a României și, implicit, a Bisericii românești.

Biserica noastră este o biserică de dialog ecumenic. Întâistătătorul repetă de câte ori se cuvine că românii sunt occidentali prin originea romană, prin limba romanică, prin numele lor de „roman” și prin forma de creștinare în limba latină. Pentru o astfel de atitudine, patriarhul român este văzut de Moscova ca un „ecumenist” și „globalist”, ca un apropiat de „papistași” și de protestanți , ca un trădător al „purității” pravoslavnice a adevăratei credințe promovate de ruși. Unde mai punem că înaltul ierarh român a făcut și o nouă catedrală patriarhală la București, mai mare decât Catedrala patriarhală Iisus Mântuitorul din Moscova? Mai mult, conform sondajelor de opinie, Patriarhul și Biserica se bucură de cea mai mare încredere a populației României.

În concluzie, se vede clar de către oricare observator onest că Patriarhul Daniel a refuzat să transforme BOR într-o oficină a Patriarhiei ruse. Ca urmare, rușii, deopotrivă clericii și mirenii, au pornit o campanie furibundă contra BOR și a Patriarhului Daniel.
Campania aceasta nu se desfășoară doar pe canalele rusești cunoscute, de prostire a publicului din Rusia, public izolat de lume, care primește doar informații controlate și potrivite ideologiei oficiale. Campania vizează masiv străinătatea și este dusă de la cele mai înalte și oficiale nivele.

Liderii cei mai mari și purtătorii de cuvânt ai celor mai importante instituții rusești proferează fel de fel de minciuni și chiar amenințări voalate, formulate în limba engleză. Materialul de lucru nu este greu de găsit, fiindcă se amplifică episoade deja existente și furnizate chiar de români. Când nu sunt destule astfel de fapte autohtone, propaganda rusă inventează de zor, cu ajutorul trolilor, pe platformele online, în emisiuni evidente de reclamă negativă față de români.

Totuși, se vede că toate acestea nu sunt de ajuns și se recurge la metode mai rafinate. Una e să fie condamnată BOR de voci rusești și alta să fie veștejită de voci străine. Sunt persoane năimite din diferite țări, persoane cu orientare neomarxistă și „progresistă”, care din când în când își varsă „veninul”. Suntem instruiți că România Întregită de la 1918 era un „stat imperial”, fiindcă s-a născut din destrămarea imperiilor și din „bucăți de imperii” (!), că românii care au luptat pentru unire erau puțini și orientați pe căi greșite, că românii sunt adepții dictaturilor și ai legionarilor, că l-au adulat pe Căpitan ca pe un zeu, că BOR a pactizat întotdeauna cu regimurile totalitare, de la fascism și nazism la comunismul naționalist al lui Ceaușescu. De aici, rezultă că România – „stat imperialist, format din petice”, cum zicea politica URSS din perioada interbelică – trebuia și trebuie să cedeze mai toate provinciile (în primul rând Basarabia, Bucovina și Transilvania) statelor vecine, care „fuseseră private de ceea ce era al lor”; de asemenea, românii, prezentați drept „popor înapoiat” și „fără istorie”, adică fără structuri statale puternice în Evul Mediu, trebuie să se încline tuturor și să renunțe la orice pretenție de patriotism, de iubire de țară și de Biserică. Acești ideologi vânduți critică, alături de Biserică, și Armata și Academia Română, adică instituțiile identitare care mai apără specificul național și care sunt preferate de români.

Firește că românii nu au încredere în Guvern, în Parlament, în Președinție, în partide, în ONG-euri, în sindicate, fiindcă acestea s-au compromis. Se vede cu ochiul liber și în Occident acest lucru. Biserica, Armata, Academia au mai păstrat la români promovarea pe bază de merit și, ca urmare, au avut și au rezultate bune, pe care românii le remarcă și le prețuiesc. De aceea, instrumentele Moscovei atacă tocmai aceste instituții, în frunte cu Biserica, reazemul de multe secole al românilor, pândiți din toate părțile de primejdii. Biserica a fost și este încă o instituție identitară a românilor. După Reforma protestantă, s-a produs și în interiorul Ortodoxiei Române o reformare de tip ortodox și s-a trecut apoi, în rândul elitei Bisericii, la „rațiunea dominantă” (Virgil Cândea).

Dar a fost o reformare fără blasfemii. Credincioșii români nu au pus la îndoială niciodată învățătura Bisericii, dar au primit mereu de la preoții lor lămuririle necesare. Occidentul „rațional” și „raționalizat” nu a înțeles niciodată acest lucru ori s-a făcut că nu îl înțelege. „Experții” occidentali au vrut să-i vadă pe români în postura de imitatori ai lor, ai celor care se prezentau drept garanți ai „progresului”. Din toate aceste „lecții” de conduită plătite cu bani grei de Moscova se desprinde un „dispreț suveran” față de „valahi”, în spatele căruia se întrevede însă și teama.

Nu teama de români, ci teama de anumite exemple, precum cel românesc, care ar putea bulversa dogma globalismului nivelator. Moscova vrea un globalism al ei, născut din ideea „Maicii Rusii” care ar trebui să cucerească lumea; globaliștii europeni, care cred că distrugerea națiunilor le va salva idealul, fetișizează modelul lor, mult asemănător cu cel rusesc.
Sigur, Kremlinul nu are interese de stabilitate în România și nici nu dorește propășirea României. Tot ceea ce ar putea conduce la o redeșteptare, la o emulație națională, la o situare bună a României în Europa este sabotat cu bună știință și cu metode distructive. Campaniile de „anulare a culturii” (Cancel Culture), de „trezire” (Woke), de răzbunare istorică a negrilor pe albi (Black Lives Matter), corectitudinea politică, promovarea tuturor marginalilor ca protagoniști ai comunităților nu fac decât să susțină și să încurajeze astfel de proceduri ale neocomuniștilor ruși.

Ba, Putin incită și la restituirea de către Ucraina a unor teritorii ale sale, inclusiv către România, de parcă nu Moscova și Stalin au smuls aceste spații din corpul României.
Mișcările de condamnare a spiritualității românești vin uneori de la tribune înalte, de la înălțimea universităților și academiilor, din partea unor oameni afirmați în viața științifică, dar cumpărați de Moscova. O filieră eficientă de lucru pentru Kremlin este Austria, prin Viena, placa turnantă a afirmării intereselor ruse din Europa.

Chiar și când s-au adoptat cele mai aspre măsuri ale Uniunii Europene contra Federației Ruse, Austria a afișat o neutralitate suspectă și a continuat în secret afacerile sale economice cu Moscova. Miniștrii săi au făcut dese călătorii la Moscova (ori s-au întâlnit cu austriecii și cu alții pe teren neutru), unii s-au dus și la petreceri galante acolo, iar alții s-au chiar mutat definitiv cu traiul în spațiul chivernisit de Putin. De altminteri, se știe că afacerile Federației Ruse în străinătate se derulează adesea prin Austria.

Ungaria a urmat exemplul Vienei, ceea ce nu este de mirare dacă se ținea seamă de experiența istorică a unității politice austro-ungare. De aceea apare și politica „hoțul strigă: Hoții!”. În acest fel, mulți „savanți” austrieci se pricep la istoria românilor după ce au citit câteva cărți și articole și vin să ne dea lecții. Unul (care știe tot, din secolul lui Iancu de Hunedoara până la afirmare Legiunii cu al său Căpitan în frunte) a scris nu demult, în campania de demolare a personalităților culturii românești că Lucian Blaga a fost legionar, ceea ce este strigător la cer: s-a dovedit cu argumente imbatabile că poetul și filosoful „mut ca o lebădă” nu a fost nici legionar și nici comunist. Dar propaganda lucrează după principiul că repetarea obsesivă a calomniei conduce până la urmă la obținerea rezultatelor dorite de calomniator.

Cultura română nu este literă de lege, iar cărțile savanților români nu sunt Biblii, dar nici românii nu sunt cu toții proști. Nu sunt nici mai proști și nici mai deștepți decât alte neamuri și ei există încă pe lume, în ciuda denigratorilor. Unii îi atacă pe români și Biserica lor fiindcă sunt atei, alții fiindcă se tem (fără să recunoască în ruptul capului asta) de puterea și influența românilor, încă cel mai numeros popor din sud-estul Europei. Dar sunt și din aceia care fac orice pentru răsplăți materiale, pentru bani și care nu se împiedică de niciun comandament moral.

Natural că este de mirare cum românii sunt și se declară creștini ortodocși în proporție de circa 85%, în timp ce dintre unii europeni vechi sunt creștini sub 10%. Este o diferență ca de la cer la pământ. Necreștinii au renunțat la bazele Europei, pe când mulți dintre foștii „est-europeni” nu. Speranța revigorării continentului nu mai pare să fie în Vest, iar Rusia știe acest lucru și vrea să aneantizeze și Estul. Pentru mulți analiști, gloria bisericilor și a creștinismului a trecut.

Din păcate, ei nu au ce să pună în locul credinței și atunci sunt agitați și dezorientați. Fiind astfel, lovesc în dreapta și stânga. Dar, „câinii latră, caravana trece” și noi cu ea încă mai existăm. Patriarhul Daniel, cel criticat de Moscova, a construit în România, ca și unii dintre predecesorii săi, mai mult decât președinții de stat și chiar decât unii regi. El și-a legat numele de bine și de iubire, promovând buna înțelegere, mila (mizericordia), rugăciunea și smerenia. A lăsat ctitorii trainice deopotrivă pe solul României și în sufletele românilor.

SURSA: Gazeta de Cluj