Istoria uitată într-un sertar! Cimitirul eroilor din Schitu Duca (Dumitreștii Gălății) – o memorie ștearsă de timp și redescoperită pe hartă

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Există istorii care nu se pierd pe câmpurile de luptă, ci în sertarele instituțiilor. Nu sunt arse, nu sunt interzise, nu sunt distruse. Sunt doar puse deoparte. Așteaptă. Uneori zeci de ani. Alteori aproape un secol. Așa a fost și istoria unui cimitir de eroi dintr-un cătun ieșean, consemnat corect, sec și definitiv într-un document oficial din anul 1933 și uitat, apoi, de toți.

Într-un sertar de primărie, într-un registru prăfuit, într-o arhivă care nu mai interesa pe nimeni, a supraviețuit o hârtie. O notă informativă întocmită de un jandarm. Nimic spectaculos. Nicio frază eroică. Doar adevărul spus calm: a existat un loc, au existat morți, dar nu mai există nimic vizibil.

Un document mic pentru o absență mare

În luna iunie 1933, Statul Român a cerut, prin structurile sale, o inventariere a mormintelor de război și a monumentelor comemorative de pe teritoriul țării. Era un gest administrativ, nu unul emoțional. România Mare își făcea ordine în evidențe.

În acest context, Postul de Jandarmi din comuna Poeni, județul Iași, a întocmit un Buletin informativ privind situația din cătunul Schitu Duca. Documentul este semnat clar și lizibil de Iancu Păun, șeful postului de jandarmi, reprezentant al Legiunii de Jandarmi.

Jandarmul nu scrie din auzite. El consemnează ce vede și ce nu vede. Iar ceea ce nu vede este esențial: nu există morminte de eroi identificate, nu există monumente, nu există cruci, nu există nume.

Războiul a fost, urmele au dispărut

Nota precizează că înhumările au avut loc în anul 1917, în plin Prim Război Mondial, fiind realizate de Regimentul 59 Infanterie. Asta înseamnă că soldații au murit în apropiere, probabil în retragerea din Moldova, într-un moment în care nu era timp pentru ceremonii sau planuri de viitor.

Morții au fost îngropați în cimitirul din cătunul Schitu Duca, însă ulterior terenul a fost cultivat. Brazda a trecut peste memorie. Grâul a crescut peste jertfă. Iar semnele s-au șters.

Jandarmul notează, fără patos:

• nu există cruci din piatră, lemn sau fier;
• nu există inscripții;
• nu există troițe, monumente, mausolee;
• nu există cripte;
• nu există delimitare sau împrejmuire;
• nu există porți;
• nu există îngrijire;
• nu există cheltuieli;
• nu există oseminte aduse din alte localități;
• nu există străzi, școli sau instituții care să poarte nume de eroi.

Nu se cunosc numele celor înhumați.

Nu se cunoaște naționalitatea.

Nu se cunoaște numărul exact.

Tot ce mai există este mențiunea unui tabel păstrat la primărie.

Aceasta este, poate, cea mai grea frază din document.

Geografia uitării

Vecinătățile sunt descrise cu o simplitate care astăzi capătă valoare simbolică:

• la nord – proprietăți particulare,
• la sud – drumul,
• la est – hotarul satului,
• la vest – câmpul.

Nicio direcție nu duce spre memorie. Toate duc spre folosul imediat al pământului.

Nota este semnată, ștampilată și închisă. Sertarul se închide și el.

Timpul trece, harta rămâne

Anii au trecut. Regimuri politice au venit și au plecat. Comunele s-au reorganizat. Poeni devine Schitu Duca. Cătunele își schimbă importanța administrativă, dar pământul rămâne același.

Astăzi, paradoxal, în epoca sateliților și a hărților digitale, ceea ce administrația anilor ’30 nu mai putea vedea în teren: locul poate fi identificat exact.

Cimitirul se află la nord de satul Dumitreștii Galați, în comuna Schitu Duca, județul Iași. Poziția sa este confirmată prin coordonate precise, vizibile pe Google Maps. Nu este un loc marcat cu monumente sau indicatoare. Este un punct într-un câmp. Dar este un punct real.

Această identificare confirmă integral observațiile jandarmului din 1933: teren agricol, lipsa oricăror construcții, dispariția semnelor funerare.

O hârtie, o semnătură, o datorie

Documentul semnat de Iancu Păun, șeful postului de jandarmi, nu este o operă literară. Dar devine, peste timp, un act moral. El certifică faptul că statul a știut. Că a constatat. Că a închis dosarul.

Responsabilitatea de astăzi nu mai este a jandarmului. Este a noastră.

Pentru că eroii nu s-au pierdut în război. Ei s-au pierdut după război. În agricultură, în neglijență, în tăcere, în sertare.

De ce contează această poveste

Pentru că nu vorbim despre o excepție, din pacate despre o regulă. Zeci, poate sute de cimitire similare au avut aceeași soartă în satele României. Diferența este că aici documentul a supraviețuit, iar locul a fost regăsit.

Istoria uitată într-un sertar nu cere statui grandioase. Cere doar recunoaștere. O placă. O cruce. O lumânare. O lecție.

Pentru că memoria nu începe cu monumentul. Începe cu adevărul.

Iar adevărul, uneori, se află pe o foaie veche, semnată de un jandarm, într-un sertar care a stat prea mult timp închis.

Pe această cale mulțumim Arhivelor Militare de la Pitești

Dar urmașii celor care au infaptuit Romania Mare, urmasii celor care au trait pe acele locuri, cu sprijinul media si indeosebi BZI au realizat un monument pe aceste locuri. Urmand ca in acest an sa se reuseasca a fi sfintit si.pus in circuitul Cimitirelor Eroilor din judetul Iasi.

Autori:

Dr. ing. Leonard Constantin STAFIE

Col. (r) Bogdan Dumitru ARVINTE