Vicepreședintele american JD Vance ia în serios posibilitatea de a nu intra în cursa prezidențială din 2028, după rezultatele dezastruoase obținute de Partidul Republican la alegerile de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, scrie CNN.
Deși nu a luat încă o decizie finală și nu a stabilit un calendar, discuțiile din jurul lui Vance arată un lider prins între ambițiile politice, fragmentarea mișcării MAGA, viața de familie și impactul conflictului cu Iranul. Apropiații spun că este tânăr și că la cei 42 de ani, Vance își permite să aștepte un context politic mai favorabil.
Fără susținerea lui Trump
Principalul obstacol în calea unei candidaturi republicane de succes este considerat războiul cu Iranul. În dimineața de după alegeri, Vance a publicat un mesaj amplu pe platforma X în care a pus pierderile republicanilor, inclusiv pierderea Senatului, direct pe seama acestui conflict, și a cerut încetarea războiului.
Deși mesajul a fost interpretat de mulți drept o delimitare strategică pentru o viitoare campanie, poziția sa l-a iritat în privat pe Donald Trump. Potrivit surselor, Trump a fost nemulțumit că vicepreședintele nu i-a apărat public decizia de a intra în război.
Ulterior, joi, Trump i-a retras lui Vance rolul de coordonator al negocierilor cu Iranul, cerându-i pe Truth Social să se concentreze exclusiv pe combaterea corupției. Mai mult, președintele a evitat să îi promită sprijinul pentru alegerile primare din 2028, declarând că vrea să urmărească evoluția mai multor candidați înainte de a decide.
O competiție tot mai strânsă
Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, senatorul Ted Cruz și guvernatorul Georgiei, Brian Kemp au început deja să își pregătească terenul pentru 2028. De asemenea, structurile financiare și organizaționale ale partidului au suferit pierderi importante în scrutinul recent, deși aliații lui Vance mizează în continuare pe sprijinul unor donatori influenți precum Elon Musk și Peter Thiel.
În prezent, alături de noul șef de cabinet al Casei Albe, Stephen Miller, Vance încearcă să găsească o cale rapidă de ieșire din conflictul cu Iranul și să readucă administrația la promisiunile din campania din 2024.