International

Joe Biden, despre transferul de putere: „E jenant refuzul lui Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea“

Publicat: 11 nov. 2020
Joe Biden ține un discurs
Joe Biden, noul președinte al Statelor Unite ale Americii

Noul preşedinte al SUA, Joseph Biden, a vorbit despre transferul de putere după câștigarea alegerile prezidențiale. Joe Biden a declarat că a iniţiat procedurile tranziţiei de putere și a spus despre refuzul preşedintelui în funcţie, Donald Trump, de a-şi recunoaşte înfrângerea electorală că este jenant comportamentul acestuia.

„Am început deja tranziţia, este în curs. Cred că este jenant că nu își recunoaște înfrângerea, sincer. Şi nu cred că va contribui la imaginea a ceea ce lasă în urmă preşedintele. Ştiu din discuţiile pe care le-am avut până acum cu liderii străini că ei sunt încrezători că instituţiile democratice din Statele Unite sunt considerate puternice şi rezistente”, a declarat Joe Biden într-o conferinţă de presă organizată în orăşelul Wilmington, situat în statul Delaware.

Acțiuni judiciare dacă Administraţia Serviciilor Generale nu va anunţa validarea victoriei în scrutinul prezidenţial

Echipa lui Joe Biden a declarat că ar putea intenta o acţiune judiciară dacă Administraţia Serviciilor Generale nu va anunţa validarea victoriei în scrutinul prezidenţial. În schimb, Joe Biden a spus că nu crede că va fi nevoie de așa ceva.

„Nu văd nevoia unor acţiuni judiciare. Nu există până acum nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor făcute de preşedinte sau de secretarul de Stat Pompeo. Noi am început deja tranziţia, este în curs. Iar abilitatea actualei Administraţii, prin faptul că refuză să recunoască victoria noastră, nu schimbă deloc dinamica a ceea ce putem face”, a spus Joe Biden despre posibilitatea iniţierii unor acţiuni judiciare.

Donald Trump nu vrea să renunțe

Preşedintele în funcţie, Donald Trump, a refuzat până acum să îşi recunoască înfrângerea şi a lansat acţiuni de contestare a rezultatelor în statele decisive, denunţând presupuse fraude electorale.

„Înregistrăm progrese majore. Rezultatele vor începe să vină într-o săptămână. Vom câştiga”, a declarat Donald Trump, marţi, prin Twitter.

La rândul său, secretarul de Stat american Mike Pompeo a afirmat marţi că „va fi o tranziţie facilă spre al doilea mandat al Administraţiei Trump”.

Pregătește mai multe mitinguri

Tim Murtaugh, purtătorul de cuvânt al Echipei Trump, a confirmat pentru Reuters că aceasta a început planificarea unei serii de mitinguri, similare cu cele din campania electorală, pentru a sprijini acţiunile legale de contestare a rezultatului alegerilor.
În Statele Unite renumărarea voturilor poate fi cerută doar dacă diferenţa de voturi este mai mică de 0,5% într-un stat (cazul Georgiei), dar Donald Trump pare să dorească aducerea procesului electoral în faţa Curţii Supreme, după ce mai multe instanţe locale au respins cererile sale de oprire a numărării voturilor.
Pe lângă Georgia, Trump intenţionează, de asemenea, să facă demersuri similare şi în Wisconsin, Pennsylvania şi Arizona, în condiţiile în care Biden a avut mai mult de 4,1 milioane de voturi avasns faţă de Trump la nivel naţional, iar fostul vicepreşedinte ar putea ajunge cu peste 300 de voturi ale Colegiului Electoral, faţă de 270 necesare pentru asigurarea preşedinţiei.
Calendarul alegerilor americane prevede votul din Colegiul Electoral la mijlocul lunii decembrie şi depunerea jurământului noului preşedinte pe 20 ianuarie, în cadrul unei ceremonii la care este prezent şi preşedintele care pleacă din funcţie.
Statele Unite se mândresc cu tranziţia paşnică şi chiar o asistenţă pe care preşedintele în funcţie o acordă următorului preşedinte, în cele două luni şi jumătate de la data alegerilor şi până la depunerea jurământului.
Donald Trump este primul preşedinte care candidează dar pierde un al doilea mandat, în ultimii 28 de ani, în istoria SUA fiind în total 10 astfel de cazuri.

 





Adauga un comentariu