Judecătorul din Iași, Costică Ciocan: Normarea muncii magistratului: o tranziţie de la comunism către feudalism şi iobăgie

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Costică Ciocan, un cunoscut judecător din Iași, eseu despre normarea muncii magistratului.

„Când o publicație jurnalistică axată pe teme legate de sistemul judiciar, judecători, procurori sau avocați acordă unui funcționar public al Statului român, încă din partea introductivă a unui interviu, titulatura de „Napoleon Bonaparte al Justiției”, „Alexandru cel Mare al Dreptului”, „Ginghis Han al instanțelor”, „Albert Einstein al normei juridice” sau, mai pe scurt, „cel mai important om din Magistratură”, atitudinea reflexă, sănătoasă, care să excludă suspiciunea existenței iluziilor grandioase sau a delirurilor de măreție, ar fi una sinceră, smerită, prin care persoana în cauză să recunoască faptul că nu este „cel mai important om din Magistratură”, ci doar un reprezentant, un mandatar al celor care au ales-o „cu ştiinţă sau din neştiinţă”, „cu voie sau fără de voie” să le reprezinte drepturile şi interesele.

Paradigma însă s-a schimbat și este departe de învățătura creștină, îmbrățișată chiar și la nivel formal de către autorităţile publice şi de înalții reprezentanţi cu precădere cu ocazia sfințirii unor aşezăminte de interes pentru cetăţeni.

„Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; și care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor.” (Evanghelia după Marcu 10, 43-45). Consecinţele sunt previzibile: munca în sistemul judiciar se aseamănă tot mai mult cu cea din perioada jugului iobăgiei, când țăranii erau „legați de pământ” și privați de drepturile civile.

Ţăranii iobagi erau obligați să presteze muncă pentru stăpânii lor, „oameni dintre cei mai importanți”, care îi exploatau şi le restrângeau libertățile. Inechitatea socială crescândă și condițiile vitrege de trai au dus, nu de puține ori, la revolte şi răscoale, care au fost înăbușite prin violență sau stopate prin utilizarea unor promisiuni ce s-au dovedit, ulterior, a fi mincinoase. Tovarăși, este timpul să ne luăm rămas bun, pentru moment, de la Nea Nicu’ şi Elena Ceaușescu, pentru că urmează o „nouă epocă” şi reformă. Ne întoarcem în timp!

O astfel de promisiune iluzorie şi falsă a fost făcută și de garantul independenței Justiției pentru cei care „se speteau pe plantațiile din instanțe”, cu scopul de a fi calmate spiritele „celor din teritoriu” și de a se crea aparenţa că cineva luptă aprig pentru drepturile judecătorilor, rătăcite prin mulţimea obligaţiilor, interdicţiilor şi incompatibilităților.

„A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti. (Petre Ispirescu, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte)

Textul se poate îmbina, în acelaşi ton, cu elemente magice şi supranaturale, cu lupta dintre Bine (Consiliul Superior al Magistraturii) şi Rău (volumul mare de muncă şi celelalte deficienţe ale sistemului judiciar): „dată fiind situaţia actuală a resurselor umane de la nivelul instanţelor judecătoreşti şi a numărului de cauze aflate pe rolul acestora, reţinând că, pe fondul deja existent al unei subdimensionări semnificative a schemelor de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti, se sesizează o creştere continuă a numărului posturilor vacante de judecător, ritmul de ocupare al acestora fiind semnificativ mai lent comparativ cu gradul de vacantare, luând în considerare contextul legislativ existent şi pe cel preconizat referitor la pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor, care a determinat în ultima perioadă vacantarea unui număr foarte mare de posturi ca urmare a pensionării unor judecători, ţinând seama că efectele generate de neorganizarea în anul 2020 a concursului de admitere la Institutul National al Magistraturii şi concursul de admitere în magistratură s-au resimţit considerabil la nivelul instanţelor, deja afectate de un volum mare de activitate, şi urmează să se resimtă şi în următorii ani, în condiţiile în care a fost omis un an în procedura de recrutare a judecătorilor (…)”. Materialul continuă într-o notă misterioasă şi tragică: dat fiind că (…), având în vedere că (…), pentru a acorda (…), reţinând atribuţia (…), având un happy-end neprevăzut şi, fireşte, o morală pentru judecătorii în funcţie:

„a) în materiile nonpenale, numărul recomandabil de dosare/complet/total şedinţe de judecată programate în decursul unei luni este de 40 dosare la judecătorii, fără a fi luate în considerare dosarele având ca obiect încuviinţare executare silită şi internare medicală nevoluntară, iar în cazul tribunalelor şi curţilor de apel de 20 dosare în prima instanţă şi 20 dosare în căile de atac;

1. b) în materiile penale, numărul recomandabil de dosare/complet/ total şedinţe de judecată programate în decursul unei luni este de 40 dosare la judecătorii, iar în cazul tribunalelor şi curţilor de apel de 20 dosare în prima instanţa (dintre care maxim 5 dosare în care instanță a fost sesizată cu rechizitoriu) şi 20 dosare în căile de atac”.

Judecătorii, la început, au fost receptivi la dispoziţiile Hotărârii nr. 2040 a Consiliului Superior al Magistraturii din 13 iulie 2023 şi au considerat-o un pas important în normarea muncii magistratului, fiind absolut necesar să se distrugă mitul „Programului flexibil”, care ar permite judecătorului „să vină şi să plece când vrea” şi „să stea în instanţă atât cât îi pofteşte inima”.

În  data de 16 octombrie 2023, „cel mai important om din Magistratură” a confirmat îndoielile, lipsa de încredere şi hipervigilenţa celor „mai vechi în branşă”, care nu s-au lăsat păcăliţi cu una, cu două prin acceptarea unor „promisiuni deşarte”: „C.S.M. nu poate să impună o normare a muncii în forma asta. Trebuie adoptată o anumită procedură, după anumite studii. Ceea ce am recomandat nici nu poate fi aplicat în totalitate, pentru că fiecare nivel de instanţe are un anumit specific.”

Atunci, câțiva țărani iobagi cu acces la internet și abonați la canalul de YouTube al publicației jurnalistice, dar săraci cu duhul (în sens evanghelic), s-au legat de o fărâmă de speranță când au auzit că „ceea ce s-a recomandat nu poate fi aplicat în totalitate”, crezând, în nevinovăţia lor, că ar putea aplica, totuși, ceva. Ce am putea aplica, Stăpâne?, a strigat norodul, plecând capetele la pământ.

Stăpânul însă nu s-a mai întors cu faţa spre supuşii săi şi, înfuriat, a scos din buzunar iPhone-ul 15 Pro Max şi a trimis un mesaj pe WhatsApp unor sfetnici credincioşi care, la rândul lor, să-l răspândească pe domeniile din proprietate. Multiple notificări: mesaje oficiale, nesemnate, neasumate, dar „toată lumea” ştie de unde vin. Vin de sus, maică! Se pot recunoaşte după tonalitatea autoritară, formalitatea excesivă şi subtilele ameninţări din încheieri. Ce să aplicăm, Doamne? Aplicați antetul Hotărârii nr. 2040 a Consiliului Superior al Magistraturii din 13 iulie 2023! Plânsete. Râsete. Rugăminţi. Dacă Hotărârea nu face nici cât o ceapă degerată, de ce ne-ai mai dat-o? De ce ne-ai minţit, Doamne? Plânsete şi resemnare.

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii anterior menţionată este dovada unui angajament fals, bazat pe intenția de manipulare,  „uite, dom‘ le că se face, că lucrurile merg în direcţia cea bună!”. De ce nu s-au realizat studiile înainte de „a se ieși în piață” cu Hotărârea? De ce, în prezent, Consiliul îşi invocă propria culpă? O altă mână de praf aruncată în ochii celor care v-au ascultat! Şi, pentru ca din „povestea despre normare” lipsa asumării responsabilităţii să fie evidentă, chiar şi pentru „facţiunile ezoterice” care mai au încă pe birouri statui cu zeiţa Themis, proprietarul justiţiei se face nevăzut: „Rămâne ca fiecare instanţă să-şi stabilească după propriul specific (normarea).” Pauză. Punct. De la capăt. Şi acum ce facem? Aşteptăm, vedem, calculăm, nu ne grăbim, durează. Şi cei care au aplicat Hotărârea nr. 2040/13.07.2023 cum vor proceda în continuare? Dar a aplicat-o cineva? Da, Stăpâne, au aplicat-o. Au crezut „că aţi vorbit serios”. Nu, nu se poate, dar eu (…), noi, ştiţi, asta-i bună! Normarea!

Cu intenţie, o Hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, chiar pronunţată cu titlu de recomandare, a fost dusă în derizoriu tocmai de autorii acesteia. Ce au vrut să spună autorii? Greu de ghicit. Fireşte că există diferenţe între basmul popular şi basmul cult, la fel cum există şi diferenţe între o „strigătură” şi „Odă (în metru antic)”, dar nu cred că merită dezvoltate aici din moment ce observ, cu dezamăgire, că se încearcă „repararea” sistemului judiciar cu cheia franceză, eventual cu nişte sârme care să-l ţină bine legat, „să facă faţă la hopuri”.

Bătaie de joc? Puţin spus. Este un exerciţiu matinal de echilibristică, o dovadă că Statul român nu e mai competent în Justiţie decât în celelalte domenii, precum administrația, sănătatea sau educația. Nu s-au schimbat nici mentalitatea comunistă şi nici „atitudinea de mare proprietar” ale Statului român, de care nu te poți atinge prin nicio reformă substanţială.

Vă dau dreptate, tovarăşi! Este o cale lungă de la exprimarea nemulțumirilor şi frământărilor profesionale pe grupuri de Facebook sau WhatsApp până la o schimbare efectivă şi reală a sistemului judiciar.

Cum s-a ajuns la numărul recomandabil de 40 dosare la judecătorii şi 20 dosare în prima instanţă şi 20 dosare în căile de atac pentru tribunale şi curţi de apel  în decursul unei luni? Nu ştim şi nu vom şti niciodată. Foarte bine ar fi putut fi prevăzute alte plafoane, pentru că, „din pix”, totul este posibil. Hârtia suportă orice inepţie şi/sau infamie judiciară (a se vedea în acest sens Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal).

Să nu fi fost o eroare materială la mijloc, domnule preşedinte şi onorată instanţă? Poate era vorba de 400, respectiv 200 dosare, iar tehnoredactorul a „mâncat un 0”, apoi i-aţi spus: „las-o aşa de acum, nu-ţi bate capul. Sigur? Da! Ce faci? Nu aplica pastă corectoare!” Cine ştie? Din nou, nu vom şti niciodată, pentru că aceste hotărâri sunt adoptate în spatele unor uşi închise, unde „judecătorii de rând” nu ştiu ce se întâmplă sau ce se discută.

Aceste numere, chiar recomandabile, în condiţiile în care un judecător ajunge să lucreze un număr de aproximativ 100 de dosare într-o şedinţă de judecată, par desprinse dintr-o comedie cu extratereştri, de neimaginat şi de neînţeles. Atât de fantasmagorică şi departe de realităţile sistemului judiciar este Hotărârea nr. 2040/13.07.2023 a C.S.M., încât a contrariat şi breasla avocaţilor care, după ce au lecturat-o cu atenţie, s-au temut să nu fie absorbiţi într-un univers paralel.

Gândiţi-vă doar că această Hotărâre ar putea fi citită peste 50 sau 100 de ani. Nu ar stârni zâmbete? „Dragii de ei!”. Sau a fost o glumă încă de la început?

Totuși, mă voi strădui să ofer un posibil răspuns la o întrebare importantă: cine este cel mai important om din Magistratură? În primul rând, domnule reporter, nu v-aţi îndreptat spre locul potrivit. Cel mai important om din Magistratură nu se află în Consiliul Superior al Magistraturii. Cel mai important om din Magistratură este judecătorul abandonat şi lăsat să soluționeze singur dosare într-o instanță din care au plecat toţi judecătorii. Conform unor declaraţii oficiale, în prezent, în România, există şase judecătorii în care activează doar un magistrat, iar singurul judecător de la Judecătoria Moldova Nouă s-a pensionat.

Acum situaţia nu este chiar fără ieşire, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, care reprezintă judecătorii de la judecătorii, pătrunşi de abilitățile de vânătoare, onoarea şi loialitatea personajului Uncas din Ultimul mohican, își vor asuma eşecul „managerial”, lipsa de viziune şi de strategie, putându-se detaşa măcar pentru 12 luni la aceste judecătorii pentru a rezolva problema gravă de personal. Veţi vedea că, după 12 luni în Moldova Nouă, o nouă perspectivă asupra lucrurilor se va naşte şi, mai ales, veţi avea oportunitatea de a învăţa mandarină şi de a aprofunda alte proverbe chinezești, precum (bīngdòng sān chǐ, fēi yī rì zhī hán) – „freezing into three feet depth can’t be done in one day.”

Cu siguranţă, una este să lucrezi în Calea Plevnei şi alta este să baţi drumul până la Moldova Nouă, una este să lupţi pentru judecătorii de la judecătorii şi alta este să ai ca obiective aflarea parolei Wi-Fi de la C.S.M., dacă se primesc agende ori pixuri la întâlnirile oficiale, care, nota bene, trebuie presărate cu vorbe de duh, de încurajare: „La acest moment înţeleg că Judecătoria Slatina rămâne cu 13 judecători din 22, va fi o misiune foarte grea pentru dumneavoastră. Dacă vă ajută cu ceva, sunt alţii care stau şi mai rău.” După ultima replică, desprinsă parcă din teatrul absurdului, speaker-ul râde, din senin, ca şi cum ar fi spus o glumă bună, participanţii râd din complezenţă, uşor jenaţi, neştiind de ce speech-ul şi întreaga sesiune de comunicare au luat o turnură tragi-comică. Apar Rinocerii lui Eugen Ionescu, tovarăşi, apar şobolanii din romanul Ciuma scris de Albert Camus, uitaţi de Ultimul mohican, pentru că, la fel, una este să citeşti cartea lui James Fenimore Cooper şi alta este să vezi filmul la ProTv printre reclame la jocuri de noroc şi pariuri sportive.

Cel mai important om din Magistratură este procurorul care a trecut peste toate dificultățile instituţionale şi legale şi caută să prindă infractori. Cel mai important om de Justiţie este grefierul care, în ciuda responsabilităţilor administrative, își realizează la timp şi cu mare efort lucrările de la mai multe completuri de judecată pentru ca actul de justiţie să fie înfăptuit.  Cei mai importanţi oameni ai Magistraturii și ai Justiției nu se văd, nu apar la TV, nu se întâlnesc cu Președintele României, Președintele Curţii Constituţionale sau Ministrul Justiţiei. Cei mai importanți oameni ai Justiției sunt absorbiți în statistici cu care „se face paradă” la bilanțurile anuale. Aceştia sunt cei mai importanți oameni ai Justiției. Ei nu au întâlniri oficiale. Pentru aceștia ar fi trebuit să luptați.

Cu cât cineva urcă mai sus în nomenclatura sistemului judiciar, impresia generală este că alesul uită atât „de unde a plecat”, cât şi „pe ce lume trăieşte”. Informaţie neaşteptată şi senzaţională: pentru majoritatea judecătorilor, din cauza interdicţiilor şi incompatibilităților, salariul este singura sursă de venit. De ce credeţi că are şi alte surse de venit, că nu ar trebui să-l deranjeze faptul că nu i se achită salariile la timp, că nu i se plătesc diferențele salariale câştigate după ani de procese sau că i se „taie salariul”? Ţi-a fost „retuşat” salariul cu 1.000-1.500 lei. Te plângi pentru atât? Ori cu 10-15 ori fără 10-15, nu eşti tot acolo? „Te pui la 10-15 milioane, serios?”, „Stăteai” tu în banii aceia? Aveţi de unde! Vă descurcaţi! Nu mai verificaţi aplicaţiile bancare mobile în fiecare zi! Mesaj pentru Înaltele Foruri: fiecare leu este important, dar, „trăind în cercul vostru strâmt”, aşa cum scria Eminescu, nu aveţi de unde să ştiţi.

Am înțeles că nu se poate impune sau reglementa normarea muncii, dar e firesc și legal să nu existe nicio limită a dosarelor? Este mai ușor să nu faci nimic? Să lași judecătorii să fie „sufocaţi de dosare”? Acest lucru este posibil? Da, este posibil. Nu deranjează pe nimeni. Normarea muncii aduce dureri de cap, însă „ne-normarea” a fost, este şi va rămâne în continuare specifică instanţelor de judecată (pe vecie?!).

Domnilor, „din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale””, a transmis judecătorul Costică Ciocan.