National

Jurnalistul H.D. Hartmann, pentru „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE analizează ce pregătește Vladimir Putin pentru Europa și SUA – VIDEO

Publicat: 12 dec. 2022
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Jurnalistul H.D. Hartmann pentru Dezbaterea Zilei de la BZI LIVE analizează ce pregătește Vladimir Putin pentru Europa și SUA - VIDEO
Analistul politic H.D. Hartmann în "Dezbaterea Zilei"

H.D. Hartmann a discutat în „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE despre cum Rusia s-a arătat împotriva plafonării preţului pentru petrolul rusesc şi a declarat că analizează un răspuns, asta după ce UE, ţările din G7 şi Australia au convenit asupra unui plafon de 60 de dolari pe baril.

Așadar, se speculează că Rusia ar dori plata în aur a petrolului rusesc. Ce va însemna asta pentru noi, Europa, pentru întregul mapamond?

Jurnalistul H.D. Hartmann pentru „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE

În „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE, H.D. Hartmann vorbește despre o lume în care economia Rusiei este pusă sub sancțiuni încă din luna februarie, de la declanșarea războiului din Ucraina, și cu toate acestea, este mai înfloritoare ca niciodată.

„Redevenţa pe petrol a Rusiei pe anul trecut, înainte de război a fost de 107 miliarde. Acum e 228 de miliarde! Nu ştiu cum merg sancțiunile astea, dar sancţionează-mă şi pe mine, să am şi eu dublu! Dă cu sancţiunea în mine! Asta e o primă cifră.

Bă, fratele meu, dacă a trecut pe aur, SUA, în primul rând, UE dispare! Iar din ţările europene, în afară de România, cred că Polonia, dacă nu mă înșel, Franţa şi Italia, că germanii au de pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ce-au furat ei de pe acolo… Problema e că nu rezistă nimeni. Marea Britanie oricum moare. Standardul aur îl ridică automat cei care au aur în bănci. Iar dacă lumea arabă, China și Turcia și Rusia nu au aur, înseamnă că…vin marțienii cu aur.

Dacă se va folosi aurul ca standard, care să facă un back-up să întărească monezile locale în care au început deja tranzacțiile petroliere să aibă loc, președintele Xi al Chinei, de exemplu, s-a dus și a cerut de la prințul moștenitor al Regatului Saudian, ca 25% din tranzacțiile de petrol dintre cele două puteri să aibă loc în monede locale. Nu au spus care!

Și am să îți spun ce se întâmplă. Când ai un grup de tip BRIX, la un moment dat, una din ţări poate să treacă financiar prin nişte probleme. Și atunci ce faci? Ca să întărești moneda acelei țări, muți tranzacțiile din moneda ta, în monede locale. Adică în moneda țării respective. Și o întărești pe aia timp de 6 luni, apoi te muți la loc. Ei au spus monede locale și am crezut că e traducerea greșită. Dar nu, monedă locală. Păi moneda locală poate fi lira turcească, poate fi orice. Iar dacă în spatele acestor monede locale se află standardul aur, atunci dolarul s-a dus ca piatra. Pentru că dolarul la ora actuală este în secret la standard de argint.

De aia își permite SUA să tipărească atâți bani. Nu-i la standard aur. Pentru că dacă ar fi la standard aur, SUA ar trebui ca 50 de ani de acum înainte să producă aur în cantități enorme ca să-și sprijine hegemonia fiscală în lume. Deci ar trebui să fie ca Imperiul Roman. Când Imperiul Roman nu a mai avut mină de aur, s-a prăbușit. Dacă se întâmplă acest lucru, dolarul se duce ca piatra în ocean. Aici este o schimbare majoră de paradigmă. Şi va dura cam un an jumate până când sistemul financiar internaţional va resimţi cu adevărat șocul acestor schimbări fundamentale de fluxuri financiare. Care încep să nu mai apară din Occident, care nu mai au capacitatea de a impune fluxul financiar, ci încep din ce în ce mai mult să fie impuse de alte state. Și în special de cele orientale.

Rusia de ce rezistă aşa bine sancţiunilor? Per total, economia şi moneda rusească, a fost moneda anului, s-a întărit enorm. Rusia face eforturi ca economia să nu intre în deflaţie. Pentru că atât de mult au scăzut prețurile. Preferă inflaţia, care se poate juca oricine cu ea, decât să ai deflaţia. Japonia a fost aproape 20 de ani în deflaţie şi încă nu se ştie cum au scăpat.

Eu sper ca viitorul şef de stat român să înceapă să pună veto. Cu standardul aur este o lovitură, dar trebuie să vedem dacă producţia va permite. Standardul aur ca back-up-ul pentru industriile locale.

Trebuie să ne gândim, dacă Brazilia atacă BRIX-ul, Rusia are o problemă. Şi de asta l-au pus pe coruptul de Lula. L-au scos din puşcărie! Şi americanii l-au scos, l-au spălat şi l-au pus ca preşedinte, tocmai pentru ca Brazilia să schimbe fluxul financiar economic, să fie subordonat SUA şi să schimbe Rusia! Iată o altă formă de corupţie. Iar UE se prăbuşeşte.

Iată pericolele, dar bineînţeles, România este doar geografie, nu are importanţă”, a spus H.D. Hartmann.

H.D. Hartmann: „Bode, impresia că exişti pentru ministrul ăla?”

În umbra a ceea ce s-a întâmplat la data de 8 decembrie, atunci când România a ratat intrarea în Schengen, ministrul Lucian Bode pare că i-ar fi trimis o scrisoare omologului său austriac. Ce s-ar fi așteptat să rezolve cu acest gest, nu se știe, însă analistul politic H.D. Hartmann condamnă această atitudine demnă de un „golan de stradă”.

„Austriacul de 4 zile tot face declaraţii. Bode, numai că nu l-a scuipat pe ministrul de Interne al Austriei, care e din ăsta, golan de stradă. Nu a vrut gagica să danseze cu ei.. ‘hai bă, că asta e urâtă’. Cam aşa e Bode. Păi el ce a făcut? I-a spus ministrul de externe austriac de migranţi, şi ăsta zice că minţiţi. Stai dom’le, că asta nu e argument. Sigur că se minte în UE, dar ce, voi credeţi că UE e fată mare? Sigur că minte şi spune că tu eşti primul. Băi fraţilor, ai dovedit una dintre cele mai proaste strategii pe care îl poate avea un ministru de Interne!

Băi omulețule, omușorule, îi scrii acum? Să îi scrii de ce? Cu ce te încălzeşte, mă? Şi ce e asta? Băi fratele meu, dacă vrei să fii golan, hai să învăţăm de la golani adevăraţi! Tu cumperi BMW-uri la preţuri de speculă şi cu mari probleme, şi după aia faci pe-a naţionalistul, iubitorul de ţară? Iubitor de ţară erai dacă cumpărai Dacii şi dădeai de mâncare la muncitorul român!

Meseria asta de a fi român, înseamnă educaţia pe care ăştia nu o au. Oameni buni, mai sunt încă în funcţie ăştia? Păi zice poporul român că tu eşti principalul vinovat şi tu taci? Tu crezi că pe ministrul austriac îl interesează de tine? Nu, îl interesează alegerile lui. Deci domnu Bode, tu ai impresia că exişti pentru ministrul ăla?

Voi realizaţi mafia din spatele Austriei şi Olandei? Interesele ascunse şi adânci? Voi realizaţi câtă vulnerabilizare are statul român? Austria nu a fost singură, oameni buni… Bode, tu habar nu ai cu cine lupţi!

Bineînţeles că e propagandă, dar tu nu ai ştiut unde să dai cu securea. Dacă nu ştii cine sunt, nu meritaţi să fiţi la putere în România. Nu aveţi ce căuta la putere în România. Eşecul Schengen arată locul şi rolul în care se află pe plan internaţional aceşti indivizi: nul, zero!”, a conchis H.D. Hartmann.

Cunoscutul jurnalist H.D. Hartmann a discutat la BZI LIVE și scandalul din jurul europarlamentarului socialist grec Eva Kaili.

Comentarii
Adauga un comentariu