Jurnalistul Ion Cristoiu: „Eminescu semnalează incredibila voință a Rusiei de a urmări un țel”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Adevăr. Circulă pe Internet, postat de mulți și trimis mai departe de și mai mulți, un fragment dintr-un articol publicat de Mihai Eminescu în Timpul din 29 octombrie 1876:

„NETĂGĂDUIT că istoria Rusiei, studiată în legătura ei de cauze și efecte, ni va arăta un fel de unitate de dezvoltare, precum n-o întîlnim la un alt popor. La popoarele mari ale Europei observăm mai cu samă un fel de slăbitoare lupte interne; oricît de însemnate ar fi succesele lor în afară, înlăuntru reapare după încheierea oricărei păci sămînța vecinic vie a dezbinării; afară de-aceea statele europene, de cîte ori sînt bătute, își mută oarecum curentul lor istoric, văd lucrurile cu alți ochi decum le văzuse mai înainte. N-are cineva decît să privească la Francia de astăzi pentru a constata că ea, în politica ei în afară, nu mai este Francia lui Napoleon al III-lea. Tot astfel, prin războiul de la 1866 păinjinișul istoric de planuri al Casei de Austria au suferit o ruptură atît de mare încît nici nu mai samănă cu dispoziția de mai înainte a firelor diplomatice și războinice. C-un cuvînt statele Europei lucrează în mod cazuistic, se schimbă în afară cu orice schimbare dinlăuntru, nu au acea fixitate energică pe care-o manifestează Rusia. Această din urmă putere este poate unica care, bătînd, s-a lățit, bătută, n-a pierdut nimic, sau aproape nimic, căci înlăuntrul ei toate s-au făcut pe încetul, fără nici un fel de săritură; nici o bătălie pierdută n-a făcut-o să piardă ținta fixată înainte de-o mie de ani încă, ea nu vede cu alți ochi decît cu aceiași pe care-i avea la întemeierea uriașei sale puteri.”

Circulația textului, sprijinită de analfabeți funcționali care îl cred pe Mihai Eminescu numele unei stații de benzină, se explică prin campania de presă împotriva Rusiei, provocate direct de Războiul din Ucraina, și indirect de faptul că Volodîmîr Zelenski e mai tînăr și mai arătos decît Vladimir Putin, amintind Apacistelor din redacții și de pe facebook de Petre Roman de la care FSNistele din primi ani postdecembriști voiau altceva decît Kent și Valută.

Judecat în profunzime, textul e în favoarea Rusiei. Mihai Eminescu atrage atenția asupra unor note de esență ale Rusiei eterne, de care ar trebui să se țină cont cînd se încearcă minimalizarea propagandistică a Rusiei din prezent: Incredibila voință de a urmări un țel.

*

Canonizări. În lucrarea de referință The Making of the New Martyrs of Russia: Soviet Repression in Orthodox Memory (Routledge Religion, Society and Government in Eastern Europe and the Former Soviet States Book 5) 1st Edition, Kindle Edition, Karin Hyldal Christensen trece în revistă starea Sanctificării Noilor Martiri în Bisericile din fostele ţări ale URSS şi ale Lagărului socialist.

Biserica Ortodoxă Armeană a canonizat 1,5 milioane martiri ai Genocidului Armean. Totuşi, deşi subiect de persecuţie în timpul sovietelor, ea n-a canonizat nici un nou sfînt Martir din perioada asta.

În Georgia, Biserica a canonizat patru martiri ai Represiunii staliniste. Asta deşi în Georgia, unde s-a născut Stalin, domneşte mai departe Cultul memoriei lui Papaşa.
Estonia, anexată doar în 1940, a scăpat de Cutremurul Marii Terori. Totuşi, Biserica Ortodoxă Apostolică Estoniană a canonizat 11 noi martiri, în 2012, toţi victime ale cuceririi sovietice din 1940-1941. Spre deosebire de Biserica Ortodoxă Rusă, cea Estoniană a pus Ziua Noilor Martiri pe 14 iunie şi nu pe 25 ianuarie.
Ucraina are mai multe Biserici Ortodoxe. E recunoscută de Bisericile Surori doar Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhatul Moscovei. Canonizările de aici cad în sarcina Bisericii de la Moscova.
Mai multe foste republici sovietice – Kazahastan, Uzbekistan, Kirkiztan, Turkemnistan – depind de Moscova prin Bisericile lor Ortodoxe administrînd o minoritate religioasă mică.

Din fostele ţări comuniste nici România şi nici Bulgaria n-au sanctificat nici un nou sfînt Martir. Biserica Ortodoxă a regiunii Cehia şi a Slovaiciei a canonizat doar un martir.
De departe, aşadar, B.O. Rusă întrece toate Bisericile surori în planul martirajului consacrat anilor Prigoanei.

Asta, pe de o parte, pentru că B.O. Rusă a avut cel mai mult de suferit în anii bolşevismului şi, pe de altă parte, pentru că în postsovietism cultivarea imaginii de Biserică Prigonită s-a afirmat ca un aspect de esenţă al politicii angajate de Patriarhia Moscovei şi a Întregii Rusii.