Jurnalistul Ion Cristoiu: „Regimul comunist era condamnat să se prăbușească o dată ce în fruntea acestuia se aflau niște căcăcioși”

Meditații. Evenimentul istoric, supliment pentru Istorie al ziarului Evenimentul zilei, a publicat în serial Jurnalul din închisoare al lui Iulian Vlad. La un moment dat, autorul notează că Valentin Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu, închis pe nedrept, ca și Zoe, ba chiar ca și Nicu, e ocolit în curtea închisorii de foștii membri ai CPEx. Ar trebui să observ, ca și în alte cazuri, cum ar fi reacționat foștii pe vremuri, dacă ar fi dat ochii cu fiul lui Nicolae Ceaușescu. Ar trebui să reamintesc ce am scris de atîtea ori despre întîlnirea cu Zoe, la ea acasă, cînd mi-a dat să citesc Scrisorile din închisoare. Ar trebui să reiau rîndurile dintr-un comentariu mai vechi despre cum torceau pe lîngă mine nevestele foștilor la una dintre Ședințele Procesului CPEx după decembrie 1989, și cum am tresărit eu gîndindu-mă la superioritatea cu care ar fi privit altădată pe un pîrlit de șef de la Scînteia tineretului. Ar trebui să scriu din nou despre cum a fost Dumitru Popescu angajatul meu la Evenimentul zilei. Nu fac aceste lucruri. Pentru că acum scena povestită de Iulian Vlad îmi stîrnește alt gînd. Și anume că regimul comunist era condamnat să se prăbușească o dată ce în fruntea acestuia se aflau astfel de căcăcioși. La Procesul de după Asaltul cazărmii Moncada, înainte de a fi condamnat la 15 ani închisoare, Fidel Castro ține celebrul discurs Istoria mă va absolvi. Un discurs de bărbat politic autentic:
Pe cale de a fi condamnat face un rechizitoriu al Regimului Batista în fața judecătorilor lui Batista.

Cîți dintre foștii membrii ai CPEx au avut bărbăția de a denunța Lovitura de stat din decembrie 1989, de a-și reafirma credința în comunism, ca să nu spunem în ceaușismul pe care-l slujiseră?
Nici unul.
În februarie 1990, Cei patru – liderii cei mai apropiați ai lui Ceaușescu – la Procesul transmis în direct nu numai că nu apără regimul răsturnat printr-o Lovitură de stat, nu numai că nu denunță abuzurile de tip bolșevic ale noului Regim, dar mai mult își toarnă cenușă în cap, îl înjură pe Ceaușescu și-și proclamă adeziunea la noua orînduire, anticomunistă. Cum să nu cadă un regim slujit de acești căcăcioși, de fapt de acești fripturiști?

RomaniaTV

O mai ții minte pe Raluca Lăzăruț? Cum arată acum și cu ce se ocupă în Chicago fosta prezentatoare TV. E plină de bani!

Observatornews.ro

Cum arată viaţa unui dependent de jocuri de noroc. Iancu Guda: "Sunt tragedii, familii destrămate"

*

D-ale cenzurii. Despre Cenzura din așa zisa democrație interbelică am mai scris, cînd a venit vorba de Nae Ionescu sau de Stelian Popescu. Citind acum Publicistica lui Ion Vinea din 1919 descopăr că textele reproduse de volumul de acum marchează cu steluță spațiile albe din paginile tipărite presă la vremea respectivă. Observă la Note realizatoarea ediției, în cazul articolului În chestie personală din Chemarea, 7 mai 1919:

„Paginile ziarelor – și mai ales pagina întîi, unde își aveau locul editorialele și alte articole politice – apar cu multe spații albe marcînd scoaterea unor paragrafe sau a unor cuvinte, uneori chiar a unui articol în întregime.”

Situația asta nu mă surprinde. Am mai scris despre ea. Mă surprinde în schimb că apar fără probleme articole intitulate Jos cenzura! precum cel din Chemarea, 22 mai 1919.

Articolul În chestie personală e un atac virulent la adresa cenzorului. Citez.

„La început această tăiere împrejur mi-a procurat oarecari agremente. Dar sadicul meu haham este, se vede, prea ardent și constituția mea, supusă oboselii. Deși nu i-am vorbit și nu l-am văzut, căci opera prea jos, am făcut în dauna sa, oarecari semne de nerăbdare. Şi faţă de lacoma şi nesăţioasa lui persistenţă, în sfîrşit, m-am supărat. În consecinţă, începui articolul de faţă cu oarecari exasperări de simţire ce mă împingeau să caut, prin bogăţia limbii româneşti, cîteva epitete pe cari însuşi un cenzor să nu le merite. Mărturisesc că am recapitulat, mental, toate meseriile ruşinoase, vînînd o comparaţie ofensatorie; am constatat curînd că riscam să mă pun rău cu mai multe categorii de indivizi inefabili, ceea ce era o greşeală de tactică; prefer duşmănia cenzurii! Am răscolit atunci zoologia şi pe urmă, printr-o asociaţie impie, calendarele pravoslavnice, apoi anatomia şi, în urmă, folclorul: nimic, dezolamente nimic. Cenzorii noştri, cenzorul meu e, cu hotărîre incomparabil. Dacă vrei să-ți exprimi indignarea față de meșteșugul în care-și coboară sărmana-i bărbăție și orgoliul jerpelit, trebuie în orice caz să ieși din arsenalul dicționarului, chiar dacă te-ai decide a te înarma cu tîrnul din latrină.”

Culmea e că aceste rînduri dure împotriva cenzorului n-au fost cenzurate de cenzorul atît de crunt insultat!