Jurnalistul Ion Cristoiu: Tacitus: „Cînd este vorba de puterea supremă tot ce este puternic este și drept”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Efort. Cu chiu cu vai am terminat Romanul, romanul lui Mika Waltary. Spun Cu chiu cu vai, deoarece rar am întîlnit în proză ceea ce în seriale e nărav obișnuit:
Stoarcerea personajului principal de toată personalitatea pentru a putea hrăni o întreprindere de mult epuizată.

Mă amuză să descopăr la toate serialele trecute de Sezonul Întîi, singurul pe care-l poate suporta un om, tîrîrea eroului care e stîlpul acțiunii încă vreo cinci sau chiar opt sezoane. Nu de puține ori cînd văd pe cineva urmărind un serial de anul trecut îl întreb dacă personajele n-au murit între timp. Romanul finlandezului, publicitat pe toate meridianele drept un maestru al prozei istorice, are drept personaj pe Minutus Lausus Manilianus, fiul lui Marcus Mezentius din romanul Secretul împărăţiei. Un timp acesta povestește în dorul lelii, pentru a se descoperi mai la vale că sînt memoriile scrise de el la vîrsta maturității pentru fiul său făcut cu Claudia, fata repudiată a lui Claudius, fiul pe care tatăl, în buna tradiție romană, îl vede Împărat.

Am scris și publicat pe vremuri un eseu despre Slugăreala personajelor comice, plimbate de autor prin felurite medii și teritorii, pentru a-și exersa ironia. După lectura romanului Romanul pot spune același lucru și despre Minutus. Pricopsit cu un număr uriaș de pagini, volumul lui Mika Waltary se ambiționează să descrie evenimentele din Roma și din alte orașe ale Imperiului – Antiohia, Corint, Ierusalim, din Britania, din Germania – pe întinderea a trei împărați: Claudius, Nero, Vespasianus. În hotarele acestui timp autorul descrie – de fapt transpune în proză date elementare de istorie de manual – o sumedenie de fapte – de la otrăvirea lui Claudius de către Agrippina cea tînără pînă la asedierea Ierusalimului de către Vespasianus. Diversitatea năucitoare de lumi și evenimente are drept personaj un tip care scrie la persoana întîi. Pentru ca acesta să poată relata despre evenimente precum darea creștinilor la lei sau războiul din Britania, se impune a fi prezent, evident nu doar martor, dar și actor, la respectivele evenimente. Cum ele se petrec însă în timpuri, lumi și spații diferite, fără cea mai mică șovăială, Mika Waltary îl trece dintr-o funcție într-alta, îi dă cele mai aiuritoare sarcini, îl trimite în teritorii cît mai felurite.

E nevoie de o descriere a Senatului?
Mika Waltary îl face de îndată senator pe Minutus.

E nevoie de o relatare din taberele romane din Britania?
Autorul îl trimite pe erou pentru doi ani în Britania, ba chiar îl face soțul unei băștinașe și chiar tatăl copilului acesteia. Pentru a putea descrie spectacolul Dării creștinilor la lei, Mika Waltary îl propune pe Minutus proprietarul fiarelor care se produceau în arenă. Pentru a putea vorbi despre Sabina Poppea, Minutus e trimis pe lîngă respectiva. Doarece spațiul și timpul sînt enorme, impresia de personaj de tip jartieră, de care se trage pentru a se putea întinde e puternică, dar și groaznică.

*

Pe scurt. Nestemate din înțeleptul Tacitus:

„Cînd este vorba de puterea supremă, tot ceea ce este puternic este şi drept. A păstra ale sale se cade unui particular, însă pentru un rege lauda este a lupta pentru cuceriri”.

„Numai că, pe de o parte, nici Corbulo nu putea răbda să aibă un rival, iar pe de altă parte nici Paetus nu da vreo însemnătate operaţiilor desfăşurate de Corbulo, căci pentru el nu era destulă glorie să fie socotit îndată după Corbulo.”

„Străbătînd drumuri şi spaţii întinse şi care nu puteau fi ţinute sub supraveghere şi fiindcă proviziile care fuseseră capturate se stricaseră, iar iarna bătea la uşă, şi-a adus înapoi armata, trimiţînd o dare de seamă trimisă Împăratului scrisă în termeni pompoşi, însă goală de fapte, ca și cum războiul ar fi fost încheiat.”