Prima pagină » Actualitate » Jurnalistul Ion Cristoiu: Totul pentru ca Nicolae Ciucă să ajungă președintele PNL în doi timpi și trei mișcări
Jurnalistul Ion Cristoiu: Totul pentru ca Nicolae Ciucă să ajungă președintele PNL în doi timpi și trei mișcări

Jurnalistul Ion Cristoiu: Totul pentru ca Nicolae Ciucă să ajungă președintele PNL în doi timpi și trei mișcări

07 apr. 2022, 07:44,
în Actualitate

Duminică, 3 aprilie 2022, prezent la Consiliul Național al PNL, convocat pentru a lua cunoștință de demisia (forțată) a lui Florin Cîțu din fruntea PNL și pentru a vota data Congresului extraordinar, Nicolae Ciucă a răspuns astfel întrebării dacă va candida la funcția de președinte al PNL: „Eu pînă în acest moment n-am luat nici o decizie. Analizez”.

Că Nicolae Ciucă va candida și, mai mult ca sigur, va fi singurul concurent, era duminică secretul lui Polichinelle. De altfel, și fără existența acestui secret știut de toată lumea, tot ar fi fost limpede că Nicolae Ciucă e deja președintele PNL. Îl trăda fața, care pînă acum mărturisea public o seriozitate de mareșal înaintea bătăliei cruciale. Acum însă, știindu-se deja președinte, rîdea cu toată fața.
Ceea ce nu-i ședea prea bine.

Miercuri, 6 aprilie 2022, Nicolae Ciucă și-a depus candidatura în vederea Congresului extraordinar. Cu acest prilej a înaintat Liberalilor un apel scris de mînuța lui pentru liberali și a depus o moțiune care nu interesează pe nimeni.

Dacă știa că el va fi Alesul, de ce-a mai jucat comedia cu Analizez?
Pentru a-și face și mai dulce victoria. Adică el n-ar vrea să ajungă președintele PNL. I s-a propus, dar nu el nu s-a decis încă. Mai analizează. Ca într-o secvență de viață în care Ea îi spune:
Nu vrei să te culci cu mine?
Și El răspunde:
– Pînă în acest moment n-am luat nici o decizie. Analizez.

Depunerea candidaturii, perspectiva unui candidaturi unice dar mai ales viteza cu care s-au derulat evenimentele (30 martie 2022, apariția informației că 40 de filiale i-au cerut lui Florin Cîțu demisia, 1 aprilie 2022, ședința BEx Național decide convocarea Consiliului pentru convocarea Congresului, 2 aprilie – Florin Cîțu demisionează, 3 aprilie 2022, Convocarea Congresului, 6 aprilie 2022, Nicolae Ciucă primește derogare și-și depune candidatura, 10 aprilie 2022, Congresul îl votează pe Nicolae Ciucă președinte) mărturisesc un adevăr:
Scopul manevrei a fost nu debarcarea lui Florin Cîțu, ci înscăunarea lui Nicolae Ciucă.
Și nu oricum ci din doi timpi și trei mișcări.

Pe vremuri se spunea:
Totul pentru Front! Totul pentru Victorie!
Putem spune acum:
Totul pentru Nicolae Ciucă! Totul pentru ca el să fie președintele PNL cît ai zice pește.

Tot ceea ce se întîmplă în aceste zile la PNL e unic în postdecembrism.
Debarcarea unui președinte de partid și înlocuirea acestuia cu un altul se constituie în momente des întîlnite în postdecembrism. Niciodată însă pînă acum, dar niciodată, un partid de talia PNL n-a acționat pentru aducerea unei persoane fizice în fruntea PNL cu o asemenea rapiditate în unanimitate.

Deși alcătuit din oameni, fiecare cu personalitatea sa, PNL a acționat și acționează în aceste zile ca o mașinărie alcătuită din roți și rotițe care s-a pus în mișcare la simpla apăsare a unui buton.
Pe de o parte a fost vîrît în mașinărie premierul Nicolae Ciucă și pe cealaltă a ieșit președintele PNL Nicolae Ciucă.

Urmărind această premieră, întruchipînd culmea încălcării minimei democrații interne a unui partid politic, ne dăm seama că Operațiunea a vizat plantarea lui Nicolae Ciucă în fruntea PNL. Și ne mai dăm seama că mașinăria PNL s-a pus în mișcare, pentru că Klaus Iohannis a apăsat pe buton.

Și în cazul parvenirii lui Florin Cîțu președintele a apăsat pe buton.
Numai că atunci, în 2021, după apăsare, PNL a acționat ca o ființă vie.
Acum însă, PNL a acționat ca un război de țesut mecanic.

În nici un partid politic postdecembrist nu s-a întîmplat așa ceva.
Nu s-a întîmplat ca fostul președinte să rămînă singur-singurel în procesul de debarcare.
Nu s-a întîmplat ca noul președinte să beneficieze de un fel de halucinație colectivă favorabilă.
Prin asta PNL contribuie substanțial la adîncirea imaginii de democrație originală care definește România postdecembristă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026