Jurnalistul Ion Cristoiu: „Una din marile cauze ale eșecului comunist”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Serialul Omar, dedicat marelui calif, Uman ibn Al-Hattab, a devenit mai dinamic. Am ajuns la faza militară a destinului lui Mahomed. Prima bătălie – cea în care oastea Meccăi e zdrobită – dă unui serial lălăit un plus de dinamism. Eu mă uit totuși mai departe la serial, fentînd dorința tot mai puternică de a urmări și ceva mai palpitant – The Expanse, de exemplu, despre care nu știu dacă am văzut sau nu ultimul sezon, al șaselea. Serialul îmi oferă imaginile pe care aș fi vrut să le văd în timp ce citeam despre începuturile Islamului. Cartea lui Mohamad Jebara, Mahomed, profetul care a schimbat lumea, m-a introdus în generalitățile despre destinului lui Mahomed. Înaintînd în serial, știu din vreme ce urmează să se întîmple. Știam de exemplu despre prima bătălie, cea care avea să ducă la a doua, provocată de nevoia tribală de răzbunare (din toate serialele turcești și arăbești subtitrate în engleză, mi-a rămas în cap Revenge, variantă engleză a răzbunării). Noua carte citită – „L’histoire de l’islam (1) De la période antéislamique, à la mort du calife `Umar ibn al-Khaţţâb”, mi-a servit amănuntele necesare punctului de vedere religios angajat. Nu pot să nu remarc două momente din serial semnificative prin conținuturile lor.

Primul e cel în care mai marii cetății, conduși de Amr ibn Hisham, îi biciuiesc pe adepții lui Mohamed în public pentru a-i face să renunțe public la credința lor. Alți discipoli sînt supuși unor torturi grele (îngropați pînă la gît în nisip, lăsați să moară de foame și de sete), numai și numai pentru a abjura Islamul. Momentul se întîlnește însă și în cazul primilor creștini. Descoperindu-i, romanii nu-i pedepsesc pentru că sînt creștini, așa cum s-a întîmplat cu dușmanii de clasă în stalinism, ci îi supun la chinuri pentru a-i face să renunțe public la creștinism și să-și declare public credința în Zeii păgînilor. Ca și creștinii, musulmanii nu cedează. Ca și în cazul creștinilor, aduse în fața publicului, scenele duc la creșterea credinței în Islam. Mulți dintre cei din jur sînt impresionați de rezistența eroică a credincioșilor.

Spre deosebire de producțiile pentru creștini, serialul Omar explică adecvat Operațiunea abjurare. Marea Teroare stalinistă a avut în centru sancționarea dușmanului de clasă. Abjurarea era exclusă. Scopul sancțiunilor drastice, mergînd pînă la pedeapsa cu moartea, era înfricoșarea celorlalți. Nu pentru ca nu cumva să se revolte, ci pentru a rămîne slugi credincioase ale regimului. Torturarea creștinilor și a musulmanilor viza tot lumea înconjurătoare. Ea avea menirea de a-l face pe creștin sau musulman să se lepede de credință. Se urmărea prin influențarea celor din jur. Atît pentru a nu se lepădă de idoli, cît și pentru a se lepăda de noua credință. Serialul Omar explică asta perfect. Supunerea la abjurare avea loc în public. La un moment dat, Amr ibn Hisham, un fel de NJVD-ist avant la lettre, se apleacă la urechea celui întins pe jos și-l roagă să spună cu voce tare că se leapădă de islamism, chiar dacă în inima sa rămîne credincios religiei lui Mahomed. De remarcat că în cazul dușmanului de clasă abjurarea nu numai că nu e cerută, dar nici măcar nu e posibilă. Nenorocirea stalinismului a stat în faptul că dosarul funcționa ca o fatalitate. Trecutul, care în cele mai multe cazuri nu depindea de tine (ce puteai face tu împotriva adevărului din trecut că taică-tău a fost legionar?!), îți influența viața indiferent de voința ta. Asta a fost una din marile cauze ale eșecului comunist. În celelalte religii se permitea trecerea de la vechea religie la noua fără nici o problemă. În comunism, și dacă ai fi fost convins de adevărul marxism-leninismului, tot nu puteai face nimic. Rămîneai mai departe dușman de clasă.