Prima pagină » Actualitate » Kelemen Hunor, despre varianta unui guvern tehnocrat: ”Dacă PSD nu votează, nu are cum să treacă!”

Kelemen Hunor, despre varianta unui guvern tehnocrat: ”Dacă PSD nu votează, nu are cum să treacă!”

17 sept. 2026, 08:53,
Bogdan TROFIN în Actualitate

Liderul UDMR Kelemen Hunor a vorbit despre scenariul unui guvern tehnocrat, avansat de Ilie Bolojan. Președintele UDMR a spus că i-a transmis omologului său de la PNL că o astfel de variantă nu are șanse să treacă testul votulului din parlament fără suportul PSD. În plus, fie și instalat, un astfel de cabinet tot va avea nevoie de sprijin politic, pentru a-și putea face treaba.

Kelemen Hunor a vorbit despre varianta unui guvern tehnocrat

Liderul UDMR Kelemen Hunor a transmis că PSD și PNL au tras niște linii roșii și asta îngreunează desemnarea unui nou premier.

”Ultima dată când am vorbit față în față cu domnul Ilie Bolojan, mi-a zis această variantă, m-a întrebat și i-am spus că e o problemă: dacă PSD nu votează, nu are cum să treacă. Și PSD, și PNL au tras niște linii roșii, ei trebuie să se înțeleagă. Pe de altă parte, un guvern tehnocrat, și nu știu cine va măsura și cu ce aparat cât de independent este un guvern, tot va avea nevoie de sprijin politic. Iar dacă a doua zi rămâne singur, acel guvern, din păcate, nu va avea posibilitatea de a gestiona nici măcar o rectificare sau un buget”, a explicat Kelemen Hunor.

În același context, președintele UDMR a spus că partidele din fosta coaliție trebuie să fie dispuse la compromisuri, pentru a putea fi instalat un guvern cu puteri depline. Care compromis nu va însemna însă niciodată un suport al UDMR alături de voturi ale extremiștilor.

”Nu putem vota împreună – e un vot politic învestirea unui guvern – cu SOS și cu cine mai rămâne în sală de la AUR. Dar, în acest moment, am impresia că nici măcar nu suntem în faza în care să fie discutată posibilitatea de a vota un guvern minoritar de orice tip. Până la această oră, noi nu am auzit altă soluție. Noi nu ne-am schimbat și nu ne vom schimba”, a subliniat Kelemen Hunor.

Ilie Bolojan vrea ”un guvern neutru”

Șeful PNL, Ilie Bolojan, a precizat în 12 septembrie, pe rețelele de socializare, că România are nevoie de ”un guvern neutru”.

”Dar un autentic guvern de tehnocrați, nu unul cu miniștri controlați din birourile PSD. România are nevoie de un guvern de încredere, instalat cât mai repede. Primul pas pentru deblocare este desemnarea de către președintele României a unui premier credibil. Acesta ar urma să-și negocieze sprijinul parlamentar pentru noul guvern. Prelungirea blocajului, degradarea climatului democratic și dezinformările nu fac decât să crească nervozitatea și neîncrederea”, a spus Ilie Bolojan.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat subliniind că social-democrații nu susțin ideea unui guvern tehnocrat și că soluția pentru depășirea crizei politice trebuie să fie una politică.

Astfel, liderul UDMR Kelemen Hunor a vorbit despre scenariul unui guvern tehnocrat, avansat de Ilie Bolojan. Președintele UDMR a spus că i-a transmis omologului său de la PNL că o astfel de variantă nu are șanse să treacă testul votulului din parlament fără suportul PSD. În plus, fie și instalat, un astfel de cabinet tot va avea nevoie de sprijin politic, pentru a-și putea face treaba.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026