Prima pagină » Actualitate » Klaus Iohannis a promulgat Legea care recunoaște vechimea în muncă a medicilor de familie și a medicilor stomatologi
Klaus Iohannis a promulgat Legea care recunoaște vechimea în muncă a medicilor de familie și a medicilor stomatologi

Klaus Iohannis a promulgat Legea care recunoaște vechimea în muncă a medicilor de familie și a medicilor stomatologi

12 ian. 2023, 13:48,
în Actualitate

Vechimea în muncă pentru medicii de familie și pentru medicii stomatologi va fi recunoscută, la angajare și la încadrarea în grila de salarizare, potrivit unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Inițiativa USR, devenită lege, completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în sensul asimilării ca vechime în muncă a perioadei în care titularul cabinetului medical individual a furnizat servicii medicale, respectiv servicii medico-dentare. Condițiile pentru recunoașterea vechimii sunt ca medicul să fi achitat contribuțiile aferente la bugetul asigurărilor sociale de stat cel puțin la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară și să aibă cabinetul activ, anunță USR.

„România este în stare de alertă din cauza gripei și vedem direct cât de importante sunt cabinetele medicale școlare, inclusiv cele din grădinițe, și cât de importanți sunt medicii de familie. Recunoașterea vechimii în muncă a medicilor de familie și a medicilor stomatologi, la angajare și la încadrarea în grila de salarizare, face dreptate pentru 12.000 de medici de familie și 16.000 de medici stomatologi și permite mărirea numărului de cabinete școlare prin corecta încadrare în grila de salarizare. Avem mai puțin de 1.000 de cabinete la grădinițele din urban și doar 75 în rural (22 în grădinițe și 53 în școli), acestea sunt responsabile de triaj, dar și de prevenție”, a declarat deputata USR Oana Țoiu, inițiatoare a legii.

Lege promulgată de Klaus Iohannis

USR precizează că vechimea în muncă este relevantă pentru ca medicii să aibă dreptul să participe la concursuri de angajare care cer o vechime minimă, dar și pentru o corectă salarizare a lor.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică pentru anul 2019, avem în România, în medie, un medic la 307 locuitori, iar în mediul rural sunt de patru ori mai puține unități sanitare decât în mediul urban.

„Recunoașterea vechimii în muncă a medicilor și a stomatologilor face parte din pachetul USR de sprijin pentru munca independentă și flexibilă, alături de recunoașterea vechimii în muncă a PFA-urilor (lege promulgată) și a medicilor psihologi și a asistenților sociali (lege adoptată de Senat). În sprijinul încurajării muncii flexibile, USR a depus și un proiect de lege pentru eliminarea suprataxării contractelor part-time. Runda de finanțare introdusă de USR în PNRR pentru cabinetele de medicină de familie va aduce de asemenea milioane de euro pentru dotarea și renovarea acestora”, se menționează în finalul comunicatului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Alertă în Marea Neagră, lângă Sulina. A doua navă pentru care au intervenit salvatorii români în mai puțin de 12 ore
Salvatorii români au fost mobilizați joi dimineață pentru o misiune la nava WINE TRADER, aflată la aproximativ 14 mile marine de Sulina. Intervenția vine la câteva ore după ce o altă navă comercială, YARA J, a raportat un incendiu la bord, în apropierea litoralului românesc. Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a […]
Alertă în Marea Neagră, lângă Sulina. A doua navă pentru care au intervenit salvatorii români în mai puțin de 12 ore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
15 octombrie 2026
15 octombrie 2026