Prima pagină » Eveniment-Social » La Gala Premiilor UNITER 2024, trei nominalizări pentru Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și una pentru criticul de teatru Oltiţa Cîntec – FOTO

La Gala Premiilor UNITER 2024, trei nominalizări pentru Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și una pentru criticul de teatru Oltiţa Cîntec – FOTO

10 mai 2024, 02:00,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a obținut trei nominalizări la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România 2024. Astfel, Mălina Lazăr este nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar”, Mihai Nistor este nominalizat la categoria „Cel mai bun video design”, iar spectacolul „Antologia dispariției” este nominalizat la categoria „Cel mai bun spectacol”. De asemenea, Oltița Cîntec este nominalizată la categoria „Cel mai bun critic de teatru”.

Nominalizări la Gala Premiilor UNITER 2024

Oltița Cîntec

Oltița Cîntec a intrat în cursa pentru cel mai bun critic de teatru

Ediția a 32-a a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 27 mai 2024, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.

Ieșeanca Mălina Lazăr este nominalizată la Premiile Galei Uniunii Teatrale din România (UNITER) din acest an, la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar” pentru rolurile Copil, Fetiță, Ileana, Sabina, Daisy Johnson, Nina copil din spectacolul „Antologia dispariţiei”, după proză feminină contemporană de Ștefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim, scenografia Cosmin Florea, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iași.

Mihai Nistor este nominalizat la categoria „Cel mai bun video design”  pentru video-proiecţiile, filmările și mappingul din spectacolul „Antologia dispariţiei”, după proză feminină contemporană de Ștefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim, scenografia Cosmin Florea, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi. Spectacolul „Antologia dispariţiei” este nominalizat la categoria „Cel mai bun spectacol”.

Oltița Cîntec este critic de teatru, profesor, director al Teatrului „Luceafărul“ Iași și al Facultății de Teatru pentru Publicul Tânăr, fiind nominalizată la Gala Premiilor UNITER 2024, la categoria „Cel mai bun critic de teatru”.

Evenimentul se desfășoară anual

Mălina Lazăr

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a obținut trei nominalizări la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România 2024

Mălina Lazăr are, până acum, 852 de voturi, ce reprezintă un procent de 43,85 la sută, Mihai Nistor are 683 de voturi, respectiv 41,19 la sută, spectacolul „Antologia dispariţiei” are 564 de voturi, adică 36,46 la sută, iar Oltița Cîntec 692 de voturi, respectiv 54,32 la sută.

Se poate vota până pe 27 mai 2024, ora 11.00, AICI. Fiecare persoană are dreptul la un singur vot. Gala Premiilor UNITER este cel mai important program de evaluare şi valorizare într-un cadru festiv al creației și fenomenului teatral românesc contemporan. Evenimentul se desfășoară anual, începând din 1991, acordând distincțiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecție. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câștigătorul fiecărui premiu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 mai 2026
30 mai 2026