BZI LIVE

LIVE VIDEO – La mulţi ani români, la mulţi ani România! Ediţie specială, în Studioul BZI LIVE, cu ocazia unui moment fundamental pentru ţară, alături de prof. univ. dr. istoric Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române

Publicat: 30 nov. 2021

La mulţi ani români, la mulţi ani România! Ediţie specială, în Studioul BZI LIVE, chiar de Ziua Naţională, miercuri, 1 decembrie 2021, începând cu ora 12.00, alături de prof. univ. dr. istoric Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Romane. Alături de una dintre cele mai importante figuri ale mediului academic şi istoric din ţară (fost rector al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj) vor fi abordate elemente ce ţin de: importanta Ziliei de 1 decembrie 1918, cum a fost înfăptuit acest deziderat al tuturor romanilor, evenimentele fundamentale din trecut, misiunea şi rolul Academiei Romane, importanta elitelor şi a intelectualilor, realităţi contemporane, valori şi idealuri dar, momentul în care se afla Europa, idei despre naţiune şi statalitate sau cum vede acesta viitorul României.

Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop – preşedintele Academiei Romane: „Gând trist într-o zi de bucurie”

În contextul Zilei Naţionale a României, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop – preşedintele Academiei Române a transmis un mesaj, plin de profunzime şi subtilităţi la care ar trebui să medităm. Acesta a fost postat pe o importanţă reţea de socializare, fiind intitulat „Gând trist într-o zi de bucurie”. Acesta poate fi citit mai jos:

„Odinioară, în perioada formării statelor unitare moderne, simbolurile naţionale stârneau entuziasmul oamenilor, erau afişate peste tot, erau popularizate şi preţuite în interior, mai ales ca unii din afara le contestau. Imnurile, drapelele, stemele, zilele de sărbătoare a patriilor încununau o mare operă de construcţie a edificiilor statale, aminteau celor prezenţi de sacrificiile celor trecuţi, trezeau speranţe pentru cei din viitor. Evident, simbolurile erau folosite şi de propagandă oficială, dar lucrul acesta s-a întâmplat de când e lumea, oriunde, cu intensităţi diferite. Dincolo de propagandă, mai rămăsese câte o undă de autenticitate, de simţire colectivă pentru binele public, de încredere în valorile comune. Oamenii de bun simţ ştiau să deosebească propagandă de realitatea genuină.

Azi, pe măsură ce înaintăm în această lume post (…), interesul faţă de simbolurile pomenite pare să scadă mereu, aproape pretutindeni. Suntem prinşi în vârtejul treburilor cotidiene presante, luptăm pentru câştiguri băneşti (fiindcă nu putem trăi fără bani, fie ei şi virtuali), ne gândim la crizele (energetică, climatica, politica etc.) iminente, ne mirăm de incompetenţa guvernanţilor şi ne simţim copleşiţi, pe deasupra, de pandemia ce nu mai conteneşte. Ne descumpănesc – dincolo de grijile materiale – „corectitudinea politică” şi anularea culturii tradiţionale. Democraţia şi liberalismul sunt puse sub semnul întrebării, virtuţile clasice blamate, familia repudiată, iar statele naţionale sunt demonizate. Toate acestea se petrec în numele unor idealuri vagi, de tip neomarxist şi „progresist”, care promovează un fel nou şi vechi (în acela?i timp) de egalitarism, în cadre globale obligatorii, în tipare cu refrene de demult, reciclate. Din păcate, ignorarea sau chiar deprecierea simbolurilor decurg dintr-o nepăsare faţă de ceea ce reprezintă ele, adică faţă de ţară…”, transmite prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop – preşedintele Academiei Romane.

„Ce să facem noi, romanii, într-o asemenea situaţie? Mulţi ar spune că nu putem face nimic, că nu suntem în stare să facem nimic, că e bine să aşteptăm reacţia celorlalţi, că vom trăi cumva şi noi…”

Istoricul continuă: „”Ce să facem noi, romanii, într-o asemenea situaţie? Mulţi ar spune că nu putem face nimic, că nu suntem în stare să facem nimic, că e bine să aşteptăm reacţia celorlalţi, că vom trăi cumva şi noi (cum am mai făcut-o în istorie). Ceea ce este comod, dar nu este salvator pentru noi. şi, totuşi, am putea da un semn de trezire, din aproape în aproape, am putea arăta că ne pasă şi de noi şi de alţii, ne-am putea îndrepta gândurile şi conduitele, ne-am putea face un pic de ordine prin case, ne-am mai primeni curţile şi ne-am mai strânge la un loc sufletele. Secretul sărbătorilor este adesea apropierea inimilor, înlocuirea monologului cu dialogul, grijă faţă de semeni („Şi nu uita, când eşti voios,/ Romane, să fii bun”). Nu putem schimba noi lumea cea mare, dar pe aceea din jurul nostru o putem schimba într-o oarecare măsură.

Când vorbesc de casă, de curte, de cei de lângă noi, mă gândesc şi la edificiul cel mare, care este Ţara Românească şi care s-a finalizat în urmă cu peste o sută de ani, la 1 Decembrie 1918. Această ţară este o realitate palpabilă şi nu un simbol, cum este Ziua Naţională. Ziua Naţională – dacă nu suntem porniţi doar pe demolare şi pe hulire – ne ajută să conştientizăm tara, să ne dăm seama că ţara e opera înaintaşilor clădita prin jertfă de sânge, că e instituţia care ne ţine, ne organizează, ne disciplinează, ne hrăneşte, ne mângâie la greu şi ne ocroteşte. Iar, dacă nu le (mai) face pe toate acestea, nu este vina ţării, a României, ci a noastră. ţară fără oameni (buni) nu există şi nu poate funcţiona ca patrie. Dacă oricare dintre noi are o zi a lui, în care primeşte cu bucurie felicitări, oare România nu are dreptul la o zi ei, în care noi, romanii, să îndreptăm spre ea, cu toţii, preţ de câte-o clipă, câte un gând bun?

„De Ziua Naţională, în ciuda tristeţii copleşitoare din aceste momente, săptămâni, ani, suntem „condamnaţi” la bucurie. Şi, chiar dacă această bucurie ar fi numai de-o zi,…”

„De Ziua Naţională, în ciuda tristeţii copleşitoare din aceste momente, săptămâni, ani, suntem „condamnaţi” la bucurie. Şi, chiar dacă această bucurie ar fi numai de-o zi, ea poate trezi speranţe şi poate naşte atitudini, acţiuni, fapte. Suntem „condamnaţi” („de lege şi de datini”, cum ar spune un poet uitat) să ne bucurăm de Ziua Naţională. Iar dacă nu ne putem bucura, suntem obligaţi de bună cuviinţă să nu hulim. La 1 Decembrie 1918, strămoşii au terminat de făcut o ţară rotundă ca un măr, i-au mulţumit Domnului pentru marea binecuvântare şi şi-au spus că puteau de-atunci muri fericiţi. Nu este vina lor ca noi, nevrednicii, nu am păstrat-o aşa cum ne-au lăsat-o. Şi, totuşi, o avem încă. Să ne bucurăm că ea există şi în formă actuală, ?tirbita de gre?elile proprii ?i de planurile celor care au condus lumea în Al Doilea Război Mondial.

Fie și așa, frânta dinspre Răsărit, România este cel mai mare stat din sud-estul Europei, iar românii – cu toată împuţinarea lor – sunt cel mai numeros popor din aceeaşi arie. Nu reproşam nimic nimănui, că doar trăim într-o lume globală. Istoria ne învaţă, totuşi, să nu mai discutăm cu nimeni, la masa tratativelor internaţionale, soarta teritoriului nostru naţional şi să ştim că statutul nostru le impune celor care ne conduc demnitate şi le cere onoare. În cântecul cunoscut al studenţilor de pretutindeni, al cărui text se cheamă De brevitate vitae („Despre scurtimea vieţii”), sunt multe lamentări triste privind soarta omului, menit iremediabil să fie dat pământului, să moară (Nos habebit humus). Şi, totuşi, altă soluţie, după cum spun versurile cântecului, nu este decât să ne bucurăm cât trăim. Poate ca bucuria ne va îndrepta faptele spre bine. Să luăm aminte şi „să ne bucurăm, aşadar!” (Gaudeamus, igitur!). La mulţi ani, România!”, a conchis prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop – preşedintele Academiei Romane.

Ioan-Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1955, Santioana, Taga, Cluj, România) este un istoric roman, profesor universitar (din 1996) şi rector al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj (2012-2020), membru titular (din 2010) şi preşedinte (din 2018) al Academiei Romane

Ioan-Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1955, Santioana, Taga, Cluj, România) este un istoric roman, profesor universitar (din 1996) şi rector al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj (2012-2020), membru titular (din 2010) şi preşedinte (din 2018) al Academiei Romane. Opera sa este axată pe cercetarea Istoriei medievale a românilor şi a Europei Centrale şi de Sud-Est (instituţiile medievale româneşti, formaţiuni politice romano-slave din Transilvania, raporturile romanilor din Transilvania cu spaţiul românesc extracarpatic, influenta bizantina asupra romanilor, raporturile Transilvaniei cu Europa Centrală şi Occidentală, structura etnica şi confesionala a Transilvaniei). Este adept al curentului naţionalist. După apariţia cărţii „Istorie şi mit în conştiinţa românească” a lui Lucian Boia, Ioan-Aurel Pop a publicat o carte în replică, respingând parţial teza deconstructivista a istoricului bucureştean. A elaborat de asemenea manuale şcolare alternative pentru liceu.

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.





Adauga un comentariu