Actualitate

Lansare de carte. Sorin Roșca Stănescu, ”Nașul presei din România”: ”Mai bine să-mi fie frică decât să-mi fie rușine!”

Publicat: 09 sept. 2021

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu s-a decis să publice un volum al ”secretelor devoalate”, după 49 de ani în care s-a aflat în preajma ”securiștilor, politicienilor, miliardarilor, dizidenților, dar și a câtorva idealiști”. Cartea ”S.R.S – Nașul presei din România”, apărută la Editura ”Evenimentul și Capital”, a văzut lumina tiparului în urma unei interacțiuni pe care Sorin Roșca Stănescu a avut-o cu Dan Andronic și cu cercetătorul istoric Alice Barbu, iar rezultatul este spectaculos.

Cartea a fost lansată, miercuri, la ”Clubul Diplomatic” din București, printre participanții la evenimentul moderat de Robert Turcescu numărându-se jurnaliști, oameni politici, reprezentanți ai mediului cultural din România, dar și diplomați.

Cititorii volumului ”S.R.S. – Nașul presei din România în dialog cu Dan Andronic și Alice Barbu” vor fi puși în fața unei lecturi incitante, având acces la informații în premieră despre culisele presei dinainte de 1990 și după, informații despre gazetari sau patroni de presă, afaceriști, miliardari, generali din serviciile secrete și amănuntele unor scandaluri pe care autorul nu le-a ”detonat” până azi.

Cum a ajuns să-l deconspire Virgil Măgureanu pe Sorin Roșca Stănescu
Misterul din spatele morții lui Dinu Patriciu
Un lider politic acuzat de homosexualitate în facultate. Cum a folosit Traian Băsescu această informație?
Sorin Roșca Stănescu recunoaște că este vinovat pentru corupția din presă
Relația cu Regele Mihai I și Familia Regală
Sorin Roșca Stănescu a fost agentul de influență al unei mari puteri
Florian Coldea știa de dinainte că Sorin Roșca Stănescu avea să ajungă în închisoare

Sorin Roșca Stănescu: ”Într-adevăr, sunt secrete pe care încă le păstrez”
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu – care și-a sărbătorit și ziua de naștere miercuri – a explicat celor prezenți de ce a fost aleasă ora 11.00, în ziua de 8 septembrie, pentru lansarea volumului său.

Totodată, autorul volumului a ținut să precizeze că secretele nu au fost dezvăluite în totalitate – protecția surselor fiind o prioritate a oricărui jurnalist – însă o viitoare ediție a cărții va prezenta publicului alte mistere devoalate.

”În urmă cu 14 ani, la ora 11.00, urma să mă parașutez, la propriu, cu o sticlă de șampanie în mână, și să îmi întâmpin, astfel, oaspeții care erau invitați de ziua mea pe un aerodrom de lângă București. Nu am mai putut să fac acest lucru, pentru că atunci s-a născut fiul meu, Sabin. De aceea am ales ora 11.00. (…) Nu ar fi existat această carte dacă nu exista Petre Mihai Băcanu, dacă nu existau Ion Cristoiu, Mihai Cârciog și Dinu Patriciu. (…) Într-adevăr, sunt secrete pe care încă le păstrez, îmi cer scuze, dar nu am încotro. Sunt obligat să protejez, în continuare, anumite persoane dar – cu timpul – această obligație probabil că va înceta și o viitoare ediție a cărții îmi va permite să spun mai multe decât am spus. (…) Dincolo de ceea ce există în carte e ceva mult mai important. Din nefericire, nu există în această carte. Va exista, însă, foarte curând, probabil la începutul anului viitor, până la mijlocul anului viitor, la următoarea carte”, a spus Sorin Roșca Stănescu.

Adina Anghelescu: ”Vă instig să citiți cartea, este senzațională!”
Jurnalista Adina Anghelescu-Stancu – cea care semnează, de altfel, prefața volumului, postafața fiind scrisă de fostul ministru de Externe Andrei Marga – notează că această carte a căpătat contur în doar câteva luni, din luna martie a anului 2021 și până la momentul în care a văzut lumina tiparului.

Dan Andronic, directorul general EVZ, dar și istoric, jurnalist și consultant politic, a format un ”tandem perfect” cu Alice Barbu, istoric de nouă generație, iar totul s-a concretizat prin acordul ”Nașului” – pe care Adina Anghelescu-Stancu îl compară cu un ”motor Ferrari” – pentru a oferi cititorilor ”aspecte neștiute din viața și din cariera de aproape jumătate de secol clădită cu vârful pixului”.

”Sorin Roșca Stănescu era boss-ul de la Ziua, era Nașul pentru toți, dar a fost și nașul primei cărți pe care am scris-o, alături de Adrian Artene, în 2002. Este o carte minunată, recunosc că eu am devorat-o în opt ore. Roșca mi-a trimis-o, așa cum face el – pentru a mă pune tot timpul în priză -, înainte cu doar o zi de a da manuscrisul la tipar. (…) Eu sunt învățată cu misiunile lui, îmi spunea, cu ani în urmă, că până la ora 5 trebuie să descopăr ceva și să fac o pagină de ziar. Am rămas în priză și după 30 de ani de presă. Pe mine m-a surprins că Roșca s-a hotărât să scrie această carte care este, zic eu, de trei ori istorie. De ce? Pentru că este vorba despre istoria familiei sale, de momente dramatice, foarte grele, veți descoperi ceea ce el a aflat mai târziu, unii membrii ai familiei sale fiind legionari, dar el nu a simțit asta niciodată. Unii au fost antisemiți, iar el a fost un filosemit, dar nu a simțit apăsarea genealogică. Este istorie pentru că este vorba despre file din istoria vieții sale. Nașul este omul care a trăit la maxim tot ceea ce viața, soarta, destinul i le-au dat. El m-a «racolat», recunosc și în prefață, în 1992, el fiind racolat de USLA, înainte de 1989”, și-a amintit Adina Anghelescu-Stancu.

”Cartea aceasta, veți vedea, într-adevăr va crea confuzie, însuși titlul pe care l-a ales Dan Andronic o să stârnească, oarecum, și puțină invidie în rândul altor grei din presa românească. Veți afla, din această carte, lucruri pe care Sorin Roșca Stănescu nu le-a mai spus niciodată, nici măcar familiei sale… Vă instig să citiți cartea, este senzațională”

Adina Anghelescu-Stancu

Dan Andronic: ”Amănuntele… Și pe mine m-au lăsat cu gura căscată”
Dan Andronic și-a început cariera, cu aproape 30 de ani în urmă, la ”Evenimentul Zilei” și acolo, în redacție, l-a cunoscut pe Sorin Roșca Stănescu. A fost surprins să afle că acestuia i se spunea ”Nașul”, o poreclă surprinzătoare care ”l-a speriat” din cauză că îi dădea ”un aer fioros”. Dincolo de asta, însă, Dan Andronic a înțeles adevărata semnificație a poreclei după ce a citit dosarele de la Securitate.

Finalmente, de la această poreclă ”s-a născut o carte”, a spus Dan Andronic. O carte despre ziarele pe care Roșca Stănescu le-a făcut, de-a lungul timpului, despre colaborarea sa cu Securitatea, despre luptele cu politicienii, ”despre greșeli și regrete”, despre oameni dragi, dar și despre ”cei care l-au trădat”.

”Cartea a fost scrisă rapid, Sorin e un tip care vorbește repede și eu am încercat să țin pasul cu el. Este o carte pe care am făcut-o în câteva luni și care a plecat de la o discuție pe care am avut-o cu el. (…) Mi-a povestit ceva legat de familia lui și mi s-a părut atât de fracturat – din punct de vedere logic -, încât mi-am spus că trebuie să înțeleg. Vorbim de anii `70, `60, în care Sorin Roșca Stănescu, venind dintr-o familie de legionari, șefi de cuib, nu oricum, ajunge să intre la Facultatea de Drept, să fie ziarist în presa comunistă, să colaboreze cu Securitatea, cu USLA, celebra unitate de luptă antiteroristă și, la final, în anii `80 – 89, să fie urmărit de Securitate. Fragmentele astea… Pe mine m-au incitat. I-am propus să scriem o carte din asta. De ce? Este fascinant. Și o să vedeți. Amănuntele… Și pe mine m-au lăsat cu gura căscată, de multe ori, pentru că apar personaje la care nu te-ai fi gândit, de la Principesa Ileana la Emil Bodnăraș, este episodul tragic din viața lui, atunci când tatăl său a fost aruncat de la fereastră de Securitatea din Brașov, acesta fiind unul dintre avocații legionarilor, nemaivorbind despre ceea ce știți despre el după 1989”, a spus și Dan Andronic în timpul lansării volumului ”S.R.S – Nașul presei din România”.

”Sorin Roșca Stănescu este ziaristul care îl face pe Ion Iliescu agent KGB, după care devine… confidentul lui Ion Iliescu. Este omul care duce la demiterea unui director SRI, Virgil Măgureanu, și care, după ani, îi dă o dedicație pe carte. Sorin Roșca Stănescu este în centrul unor evenimente…”





Adauga un comentariu