Prima pagină » Razboi în Ucraina » Lavrov acuză Occidentul că prelungește conflictul din Ucraina
Lavrov acuză Occidentul că prelungește conflictul din Ucraina

Lavrov acuză Occidentul că prelungește conflictul din Ucraina

28 iun. 2022, 17:58,
în Razboi în Ucraina

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a calificat drept schizofrenie acțiunile liderilor occidentali care cer cheltuirea de fonduri din Fondul european pentru pace pentru aprovizionarea cu arme a Ucrainei, precum și declararea inadmisibilității negocierilor asupra conflictului în această etapă.

„Declarații despre inadmisibilitatea oricăror negocieri în condițiile actuale sunt făcute în mod regulat de [premierul britanic] Boris Johnson, apoi de [cancelarul german] Olaf Scholz, apoi de [șeful diplomației europene] Josep Borrell, care cer în mod constant cheltuirea mai multor bani pentru arme pentru Ucraina din Fondul european de pace mondial. Schizofrenia se manifestă aici într-o anumită măsură”, a spus Lavrov, potrivit agenției ruse Tass.

Potrivit lui Lavrov, furnizarea de arme pe teritoriul Ucrainei nu va face decât să prelungească conflictul.

„Credem că o astfel de linie, pe care a adoptat-o Occidentul, este absolut contraproductivă și dăunătoare. Cu cât Ucraina este mai mult pompată cu arme, cu atât mai mult va dura acest conflict”, a adăugat ministrul rus de externe.

Serghei Lavrov anunță că Rusia s-a înțeles cu Turcia pentru eliberarea cerealelor din Ucraina

Rusia a ajuns la o înțelegere cu Turcia pentru a asigura tranzitul navelor cu cereale ucrainene în Marea Neagră, problema fiind reprezentată de refuzul Kievului de a-și curăța propriile porturi de mine, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în cadrul unui conferințe de presă, după o întâlnire petrecută cu omologul său iranian, Hossein Amir Abdollahian, potrivit agenției ruse Tass.

Lavrov a mulțumit Teheranului pentru „înțelegerea absolut corectă” a situației din Ucraina, susținând că este vorba despre o încercare a Statelor Unite și a aliaților săi de a-și asigura „dominația eternă”. Ministrul a calificat politica Washingtonului în ceea ce privește acordul nuclear iranian drept „absolut inconsecventă” și a dat asigurări că Moscova va încerca să restabilească acest acord.

Despre Ucraina și sancțiuni

Rusia este recunoscătoare Iranului pentru „înțelegerea absolut corectă” a evenimentelor din Ucraina și este convinsă că „majoritatea covârșitoare a țărilor din lume înțeleg foarte bine situația actuală”, a declarat Lavrov. Potrivit acestuia, este vorba despre o încercare a Statelor Unite și a aliaților săi de a-și asigura „o dominație eternă cu drepturi depline”, ceea ce contravine „tendinței de formare a unei ordini mondiale multipolare”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe
Casa Albă ar fi cerut limitarea sistemului satelitar Starshield folosit de armata ucraineană, potrivit unei investigații Reuters. Măsura a afectat utilizarea dronelor și comunicațiile militare, pe fondul tensiunilor dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. Potrivit Reuters, doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre situație au declarat că responsabilii Departamentului Apărării al Statelor Unite […]
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
19 octombrie 2026
19 octombrie 2026