Din lumea filmului

Lenin, subiectul unui nou serial

Publicat: 07 nov. 2019

Lenin, subiectul unui nou serial. La aproape 30 de ani de la căderea URSS-ului Lenin este subiectul unui nou serial documentar. Filmul vrea să pună capăt mitului lui Vladimir Ulianov,explică autorul scenariului, Igor Lipin.

A fost nevoie de o cercetare de patru ani în documentele serviciilor secrete pentru realizarea celor 18 episoade. De aceasta s-au ocupat o duzină de ofiţeri conduşi de fostul şef al arhivelor FSB (fostul KGB), generalul Vassili Khristoforov.

„Legenda unui Lenin gentil în faţa unui Stalin rău se dovedeşte greşită, pentru că Lenin a lansat teroarea roşie”, a declarat pentru AFP Igor Lipin.

În documentar este prezentată o scrisoare din august 1918 în care Lenin solicită moartea a două milioane de ţărani consideraţi bogaţi, acei culaci care vor fi reprimaţi violent.

La o lună distanta Lenin a lansat crearea de lagăre de concentrare pentru a „izola” clasele inamice.

O serie de alte documente reflecta faptul că Lenin avea probleme mintale şi că mama sa a scris poliţiei în aprilie 1898, invocând „starea psihică îngrijorătoare” a acestuia.

Lenin, subiectul unui nou serial

Duritatea afirmaţiilor făcute de acest documentar contrastează cu cultul personalităţii lui Lenin impus în URSS timp de 70 de ani.

Propaganda comunistă i-a creat imaginea unui ascet, altruist şi mai ales umanist, prin contrast cu tiranul Stalin.

În pofida dispariţiei sale din discursul public odată cu sfârşitul URSS, Lenin se bucură în continuare de o anumită popularitate.

Conform ultimului sondaj de amploare realizat în 2017 de Institutul Levada cu ocazia centenarului Revoluţiei bolşevice, 41% dintre ruşi au o imagine pozitivă despre fostul lor lider.

De asemenea, patru din cinci ruşi se „opun” îndepărtării statuilor sale, încă numeroase în ţară. În plus, mausoleul, cu corpul său îmbălsămat, se află în continuare în centrul Pieţei Roşii.

Noile autorităţi de la Moscova îl ignoră în mare măsură pe Lenin, preferând să prezinte rolul central al lui Stalin în victoria împotriva naziştilor.

Într-un fel, „Lenin a fost uitat, trecând în umbra lui Stalin”, a explicat regizorul Vladimir Khotinenko, al cărui lungmetraj „Lenin. Iminenţa” a fost lansat la sfârşitul lunii octombrie în Rusia.

Filmul, departe de a înfăţişa o viaţă proletară, îl prezintă pe Vladimir Ilici Ulianov ca pe un mic burghez care se plimbă purtând melon, papion şi baston şi care se delectează ascultând Wagner la operă.



loading...

Adauga un comentariu