Departamentul pentru Educație al Partidului S.O.S. ROMÂNIA își exprimă profunda preocupare față de situațiile semnalate în județul Mureș privind condiționarea accesului unor cadre didactice la funcții de conducere, de cunoașterea limbii maghiare și solicită Ministerului Educației și autorităților județene clarificarea publică, transparentă și fără echivoc a modului în care sunt aplicate aceste criterii.
Constituția României prevede, fără echivoc, la articolul 13, că „În România, limba oficială este limba română”. Acest principiu constituțional trebuie să se regăsească în funcționarea instituțiilor publice și, implicit, în exercitarea responsabilităților manageriale din sistemul național de educație.
În același timp, Departamentul pentru Educație respectă dreptul constituțional și legal al minorităților naționale de a beneficia de educație în limba maternă. Acest drept este legitim și trebuie protejat. Însă, protecția drepturilor minorităților nu poate fi transformată într-un mecanism de restrângere nejustificată a drepturilor profesionale ale cadrelor didactice care nu cunosc limba unei minorități.
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede obligația cunoașterii limbii minorității în cazul unităților de învățământ cu predare integrală în limba respectivei minorități și stabilește reguli specifice și pentru unitățile care au secții cu predare în limbile minorităților. Metodologia actuală pentru concursurile de director și director adjunct, aprobată prin Ordinul nr. 4.155/18 iunie 2026, menține aceste prevederi.
Problema pe care Departamentul pentru Educație o ridică este, așadar, una de aplicare corectă, proporțională și nediscriminatorie a legii.
Nu putem accepta ca un profesor să fie evaluat mai puțin pentru competența sa managerială, experiența didactică, rezultatele profesionale, capacitatea de organizare și viziunea educațională doar pentru că nu vorbește limba maghiară, atunci când postul respectiv nu justifică în mod obiectiv această cerință.
Considerăm că funcția de director trebuie să fie ocupată de cel mai competent candidat, iar criteriile lingvistice trebuie să fie strict corelate cu specificul real al unității de învățământ și cu prevederile legale aplicabile.
Departamentul pentru Educație al Partidului S.O.S. ROMÂNIA solicită Ministerului Educației:
– să prezinte public situația exactă a posturilor de conducere din județul Mureș pentru care este solicitată cunoașterea limbii maghiare;
– să precizeze temeiul legal concret pentru fiecare categorie de unitate de învățământ;
– să garanteze că această condiție nu este extinsă dincolo de situațiile prevăzute de lege;
– să asigure egalitatea de șanse, transparența concursurilor și respectarea criteriului competenței profesionale;
– să prevină orice formă de discriminare profesională, indiferent de limba maternă a candidatului.
România este statul tuturor cetățenilor săi. Respectarea identității culturale și lingvistice a minorităților este o valoare democratică, dar această valoare trebuie armonizată cu statutul constituțional obligatoriu al limbii române și cu principiul egalității în drepturi, precum și al nediscriminării.
Departamentul pentru Educație al Partidului S.O.S. ROMÂNIA consideră că școala românească trebuie să fie spațiul în care competența, profesionalismul, performanța și interesul superior al elevului reprezintă criteriile fundamentale pentru ocuparea funcțiilor de conducere.
Educația trebuie să unească, nu să creeze bariere profesionale.
Competența trebuie să primeze.
Limba română trebuie respectată ca limbă oficială a statului român, transmite Prof. Daniela Hristof-Ghercoiaș, PREȘEDINTELE DEPARTAMENTULUI PENTRU EDUCAȚIE, PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA