Prima pagină » International » Luare de ostatici la o fabrică din Turcia. Cine este suspectul principal și care sunt cerințele acestuia
Luare de ostatici la o fabrică din Turcia. Cine este suspectul principal și care sunt cerințele acestuia

Luare de ostatici la o fabrică din Turcia. Cine este suspectul principal și care sunt cerințele acestuia

02 feb. 2024, 12:20,
în International

Şapte muncitori au fost ţinuţi ostatici la o fabrică Procter & Gamble (P&G) din afara oraşului Istanbul din Turcia. Aceștia au fost salvaţi după un chin de nouă ore, afirmă oficiali citaţi de BBC.

Poliţia din Gebza a intervenit după ce suspectul, care aparent protesta faţă de războiul din Gaza, a mers la toaletă, scrie News.ro.

Guvernatorul local Seddar Yavuz a afirmat că ostaticii nu au fost răniți.

Bărbatul a fost reţinut fără a fi rănit

Imaginile publicate online îl arată pe suspect, a cărui faţă este ascunsă de o eşarfă palestiniană, purtând ceea ce pare a fi o vestă cu expliozibil şi având o armă.

El a fost reţinut fără a fi rănit după operaţiunea „meticuloasă” de salvare, a adăugat Yavuz.

Autorul a intrat în fabrică în jurul orei locale 15.00 (12.00 GMT), a relatat agenţia de presă DHA. Ostaticii au fost eliberaţi cu puţin timp înainte de miezul nopţii.

Suspectul a vrut să atragă atenția asupra războiului din Gaza
Oficialii afirmă că suspectul a vrut să atragă atenţia asupra situaţiei din Gaza.

Un steag palestinian ar fi fost pictat la intrarea în clădire, cu un mesaj: „uşile vor fi deschise pentru Gaza”.

Poliţiştii au limitat accesul la fabrică şi echipe medicale au fost trimise la locul incidentului.

Într-un comunicat, P&G a afirmat că este uşurată că nimeni nu a fost rănit în timpul incidentului.

„Suntem recunoscători autorităţilor şi echipajelor de intervenţie care au gestionat situaţia cu curaj şi profesionalism”, a adăugat compania.

Aceasta a mai arătat că suspectul nu era un angajat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat incidentele din ultimele zile, în urma cărora trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost doborâte de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române. În opinia sa, astfel de episoade reprezintă un motiv de îngrijorare și impun o analiză atentă din partea autorităților. Traian Băsescu […]
Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iulie 2026
28 iulie 2026