CTP Iași a cumpărat un nou lot de motorină Euro 5! Contractul are o valoare de 39.816.000 de lei

În Iași, povestea motorinei de la CTP a ajuns să semene cu un roman absurd, în care logica, responsabilitatea și realitatea tehnică sunt personaje secundare, iar decorul principal este garajul Tudor Vladimirescu – locul unde motorina curgea, dar nu doar în rezervoare.

Totul începe cu o achiziție monumentală: 4.500 de tone de motorină, cumpărate cu 39,8 milioane de lei, printr-un contract negociat direct cu Rompetrol. Perfect legal, perfect convenabil, perfect oportun pentru o companie care, în același timp, susține cu o seninătate demnă de manualele de PR că 200.000 de litri au fost furați de niște șoferi cu salarii care abia le permit să supraviețuiască.

Așa începe paradoxul.

Capitolul I – Furtul imposibil

Oficial, 14 șoferi ar fi sustras motorină timp de un an și jumătate.
Neoficial, matematica spune altceva: 360 de litri pe zi, în fiecare zi, fără pauză, fără concediu, fără boală.

Din cei 14, 10 nu au niciun act material, iar ceilalți 4 au câteva canistre, câteva sute de litri – nimic care să justifice un flux industrial de motorină dispărută.

Povestea nu se pupă nici cu fizica, nici cu logica, nici cu probele.
Dar se pupă perfect cu nevoia companiei de a găsi un țap ispășitor.

Capitolul II – Autobuzele perfecte… doar pe hârtie

Conducerea CTP declară solemn că nu există defecțiuni tehnice care să explice consumul exagerat.
Realitatea din stradă spune altceva:

autobuze din care curge ulei,
autobuze care iau foc,
injectoare praf,
motoare care abia trag,
peste 40 de autobuze retrase în garaj.

Directorul tehnic Maricel Ghercă însuși a recunoscut că parcul e praf.
Dar în rapoarte, totul e impecabil.

Nu există defecțiuni tehnice.
Există doar defecțiuni morale.

Capitolul III – Mutarea șoferilor, operațiunea „Să nu vadă nimic”

După alimentare, șoferii erau mutați intenționat pe alte autobuze.
Nu din motive operaționale.
Ci pentru ca sustragerea din garaj să nu fie observată de cel care a făcut plinul.

Cine controla garajul?
Nu șoferii.
Ci revizorii tehnici, oamenii de la pompă și de la pază, cei care aveau acces la:

sistemul de alimentare,
evidențe,
camere,
ramforsări,
și la „surplusul” care se scurgea în alte direcții.

Când reclamai situația, erai amenințat să taci.
„Nu te băga, că nu e treaba ta.”
Asta nu e o rețea de șoferi.
E o rețea de protecție internă.

Capitolul IV – Băieții deștepți ai garajului

În articole, conducerea insistă că „din garaj nu se poate fura”.
În realitate:

revizorii tehnici decideau cine vede ce,
ei știau când se face plinul,
ei știau când se trage surplusul,
ei își luau partea,
și ei au construit vile.

Șoferii?
Doar decorul perfect pentru o piesă de teatru administrativă.

Capitolul V – Monitorizarea consumului: selfie‑stickul de 89.442 lei

CTP a cumpărat un sistem de monitorizare pentru o lună, cu echipamente închiriate.
Angajații au rezumat perfect situația:

„E ca și cum ai descoperi că îți intră apă în casă și închiriezi un selfie-stick ca să filmezi cum curge.”

Nu e măsură de control.
E măsură de PR.

Capitolul VI – Șoferii sub control judiciar… dar chemați la muncă

Compania spune: „Avem prezumția de nevinovăție.”
Angajații spun: „Avem prezumția de amnezie.”

Totuși:
Șoferii suspectați că au furat combustibil sunt chemați înapoi să… transporte combustibil.

Capitolul VII – Contractul de 39,8 milioane: perdeaua de fum

În timp ce scandalul furtului de motorină încă mocnește, CTP semnează un contract uriaș pentru 4.500 de tone de motorină.
Fără licitație.
Negociere directă.
Perfect legal.
Perfect oportun.

În contextul în care:

bugetul abia ce a fost aprobat,
compania are o gaură în consum,
imaginea e praf,
și cineva trebuie să fie vinovat.

Și cine e mai ușor de sacrificat?
Șoferii.
Nu revizorii tehnici.
Nu manevranții.
Nu agenții de pază.
Nu directorii.
Nu cei care au semnat alimentările.
Nu cei care au făcut vile.

Adevărul incomod

Nu șoferii au furat 200.000 de litri.
Nici fizic nu aveau cum, nici probele nu arată asta, nici logica operațională nu o permite.

Cantitatea uriașă lipsea din garaj, nu din capetele de linie.
Iar garajul era controlat de oameni care aveau acces la tot ce contează.

Compania s-a sesizat târziu, suspect de târziu.
Exact când bugetul trebuia justificat.
Exact când „gaura” trebuia pusă pe seama cuiva.
Exact când era nevoie de o poveste care să acopere ani de management defectuos.

Șoferii sunt doar decorul perfect pentru o piesă de teatru administrativă.
Iar publicul – adică ieșenii – plătește biletul prin prețul motorinei, prin subvenții și prin autobuze defecte care fie iau foc în mers fie se târâie de linia de tramvai în Tg. Cucu.