A vrut să fie preot, dar teatrul i-a schimbat destinul! Mărturisirea emoționantă a actorului Dumitru Georgescu: „Mi-am făcut cruce când am intrat prima dată în teatru”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

A vrut să devină preot, însă o vizită întâmplătoare la Teatrul Național din Iași i-a schimbat complet destinul. Astăzi, Dumitru Georgescu este unul dintre actorii apreciați ai Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, după un parcurs care a început pe scena Teatrului „Luceafărul”, unde a cucerit generații întregi de copii. Actorul vorbește deschis despre drumul de la Seminarul Teologic la scenă, despre lupta cu sindromul impostorului și despre momentul în care a înțeles că vocația sa nu este altarul, ci teatrul.

Părinții s-au opus inițial alegerii actoriei, însă l-au susținut după ce a fost admis printre primii la Facultatea de Teatru. Și-a început cariera la Teatrul „Luceafărul”, unde spune că publicul de copii l-a format ca actor.

Actorul Teatrului Național, Dumitru Georgescu, visa să devină preot

Visa să devină preot, însă o ieșire la teatru i-a schimbat destinul. Actorul Dumitru Georgescu, unul dintre cei mai iubiți artiști ai Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, vorbește deschis despre drumul neașteptat care l-a purtat din băncile Seminarului Teologic direct pe scenă, despre lupta cu sindromul impostorului și despre emoția pe care încă o simte înaintea fiecărui spectacol.

09:32, 14 Jul 2026

FOTO Doliu în lumea filmului! Actorul Josh Grisetti s-a sinucis!

Crescând într-o familie religioasă și fiind fascinat de religie și spiritualitate, Dumitru Georgescu s-a înscris la Seminarul Teologic fără să bănuiască faptul că o simplă ieșire organizată de o profesoară avea să îi schimbe complet viitorul.

„Eu am crescut în satul Laura, în județul Suceava, un sat extraordinar de frumos, dar unde nu am avut ocazia să interacționez prea mult cu această lume a teatrului. Visul meu de a fi actor a existat dintotdeauna, dar nu știam prea multe despre ce presupune asta. Povestea mea cu teatrul începe cât eram încă elev la Seminarul Teologic, unde m-am înscris pentru că asta visam, să fiu preot. În anul patru de seminar, una dintre profesoarele noastre ne-a dus la spectacolul «Apus de soare» la Teatrul Național și atunci am văzut că există teatru în Iași. M-am gândit: «Wow, există actori și aici, nu doar la București!» și cred că de atunci a început să prindă contur această idee”, a povestit actorul reporterilor BZI.

Drumul nu a fost însă deloc ușor. Părinții au privit cu reținere alegerea fiului lor, considerând că actoria nu reprezintă „o meserie adevărată”. După terminarea liceului, Dumitru Georgescu nici măcar nu s-a înscris la facultate, deoarece familia nu își dădea acordul pentru admiterea la Teatru.

Abia după ce au observat că refuză orice altă facultate, părinții au acceptat să încerce admiterea, convinși că nu va reuși.

„La început, părinții mei nu au fost foarte încântați, pentru că nu știau ce presupune asta, ce înseamnă. Nu înțelegeau lumea asta. Ei și-au dorit să am o meserie adevărată, un drum mai ușor în viață. După ce am terminat liceul, nu m-am înscris la nicio facultate, pentru că ei nu mă lăsau să mă înscriu la teatru. Când au văzut că am pierdut prima serie de înscrieri din vară și nu m-am înscris nicăieri, au fost de acord să încerc la Teatru. Se gândeau că oricum nu o să intru și după o să mă potolesc. Norocul meu a fost că am intrat, chiar printre primii și, din acel moment, familia m-a susținut enorm”, a declarat Dumitru Georgescu.

La admitere a impresionat prin sinceritate

Totuși, în fața comisiei, tânărul nu a impresionat prin experiență, ci prin sinceritate. A fost admis printre primii, iar din acel moment familia i-a devenit cel mai important sprijin.

„Admiterea a fost destul de dificilă – acum, când mă gândesc. Mai aveam trei sau patru zile să mă pregătesc din momentul în care ai mei au fost de acord să mă înscriu și am căutat să văd de ce am nevoie la înscriere. M-am pregătit cu ce am putut, mi-am căutat poezie, monologuri, cât m-a dus capul pe mine atunci. Cred că norocul meu a fost că la proba interviului i-am câștigat pe cei din comisie prin felul meu necunoscător. Le-am spus atunci: «Nu vreau să aveți așteptări de la mine. Îmi doresc să fiu aici. Nu știu ce înseamnă teatrul, dar vreau să învăț. Dacă vedeți ceva în mine, treceți-mă. Dacă nu, lăsați-mă să găsesc altceva.»”, și-a amintit artistul.

Deși nu și-a pus niciodată la îndoială alegerea, actorul mărturisește că s-a luptat ani întregi cu lipsa de încredere în propriile forțe.

„Nu m-am îndoit niciodată de alegerea mea, în schimb, m-am îndoit foarte mult de capacitățile mele. M-am confruntat mereu cu acest sindrom al impostorului. Mereu vedeam ce nu mi-a ieșit, ce nu a fost bine, dar am simțit mereu că acolo e locul meu. Era un mediu foarte sănătos, aveam voie să greșesc, să învăț, să citesc. Facultatea m-a învățat să am încredere în mine, să mă pun în valoare”, a mai spus actorul.

Încă din primul an de facultate, în 2008, a început să joace la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”, loc pe care îl consideră și astăzi adevărata sa școală de actorie. Primul rol a fost unul foarte mic, însă pentru tânărul actor părea că întreaga poveste se învârte în jurul său. Actorul povestește că anii petrecuți pe scena Teatrului pentru Copii au rămas printre cei mai importanți din cariera sa.

„Am avut noroc că din primul an de facultate, din 2008, am lucrat la Teatrul «Luceafărul» și am avut ocazia să învăț foarte multe lucruri acolo. Primul meu rol a fost unul foarte mic, dar îmi amintesc că simțeam că tot spectacolul se învârte în jurul meu, în mintea mea naivă de atunci. Mi-a prins foarte bine să fiu acolo printre actori, chiar dacă nu jucam mereu. La început, cel mai mare obstacol am fost eu însumi. De multe ori îmi spuneam că nu sunt capabil și că nu pot să fac asta. Observ asta la tinerii actori: își dau prea multă importanță de la început și sunt conștienți că sunt talentați, dar talentul fără muncă se pierde. Sau mai există categoria în care eram și eu, cei care nu au încredere în ei și în ceea ce pot să facă. Obiectivul nu ar trebui să fie să mă angajez, ci să învăț, să văd cum e peste tot, să merg la castinguri. E imposibil, dacă tu dai tot ce e mai bun, să nu te vadă cineva și să spună că are nevoie de tine. Am simțit că teatrul a fost o cursă de rezistență, nu una de viteză. Reușește cine rezistă cel mai mult. Perioada la Teatrul «Luceafărul» a fost extraordinară, de acolo am cele mai frumoase amintiri ca actor. Publicul de copii e foarte diferit, trebuie să îi câștigi din primele minute, pentru că este foarte greu să o mai faci pe parcurs. Ei se manifestă diferit, râd, plâng, se sperie, vorbesc în timpul spectacolului și nu e ceva rău, așa sunt copiii și e un sentiment minunat să îi vezi de pe scenă. Te formează ca actor. Am multe roluri care mi-au fost dragi la «Luceafărul», printre care «Lupul» din «Capra cu trei iezi» sau «Prințul» din «Prințul fericit». În general, spectacolele de la «Luceafărul» au fost pline de emoție și bucurie. Erau minunate aplauzele, clipele pe scenă în fața lor. Nu am simțit niciodată că teatrul pentru copii e un gen mai neimportant, dar am cunoscut oameni care spuneau asta chiar și când eram în facultate, dar nu e așa”, a adăugat Dumitru Georgescu.

Despărțirea de Teatrul „Luceafărul” a reprezentat un pas important în carieră

În ciuda atașamentului față de Teatrul „Luceafărul”, Dumitru Georgescu a simțit că are nevoie de o nouă etapă profesională. A plecat la București pentru a urma studiile de master, iar despărțirea de scena pe care crescuse a fost una dificilă.

„Să mă despart de Teatrul «Luceafărul» a fost o decizie foarte grea. Voiam să fac și altceva, voiam să fac un master la București, dar era foarte greu să fac naveta. Am discutat cu conducerea și am ajuns la această decizie, care consider că a fost cea mai bună pentru mine la acel moment. Făceam masterul la București și mai veneam din când în când la Iași, unde jucam în spectacolele în care era mai dificil să fiu înlocuit. Mă întâlneam cu copii pe stradă și îmi spuneau: «Dumi, acum e altcineva în „Motanul încălțat”. Eu vreau să fii tu!»”, a recunoscut actorul.

În vara anului 2018, s-a întors la Iași doar pentru o colaborare, însă destinul avea alte planuri. După acel proiect, a rămas în oraș și a devenit actor al Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

„În vara din 2018 nu mai aveam niciun proiect. Nu puteam să stau degeaba, aveam nevoie de bani și am luat decizia de a mă întoarce la Iași în acea vară pentru un singur spectacol, montat de Crista Bilciu, dar norocul a fost să rămân și, ulterior, am fost angajat la Teatrul Național. Echipa din Iași m-a primit exact ca o familie. Desigur, aveam deja o relație de prietenie cu cei care îmi sunt colegi acum, dar m-au primit cu brațele deschise. Trecerea de la colaborări la angajare a fost una normală. Cred că Dumi care juca «Lupul» în «Capra cu trei iezi» era un copil adult foarte naiv, cu mult potențial. Avea multe măști și se temea să nu dezamăgească. Acum sunt mai matur, am înțeles cât poate să înțeleagă un om la 38-39 de ani. E important să ai încredere în unii oameni, dar nu să te arunci cu totul în brațele lor. Îmi place să lucrez și cu copiii, cu studenții. Mi-au bucurat sufletul activitățile astea. Probabil dacă nu aș avea șansa să joc, m-aș orienta spre zona aceasta de coordonator, tot în teatru”, a declarat actorul Naționalului ieșean.

Actorul recunoaște că nu regretă decizia luată

Deși a ales scena în locul altarului, credința a rămas o parte esențială din viața sa. Actorul spune că încă vede teatrul ca pe un spațiu sacru și își amintește că, atunci când a intrat prima oară în teatru, și-a făcut, instinctiv, cruce.

„Mă gândeam de multe ori, la început, cum ar fi fost dacă aș fi continuat cu teologia. Am crescut într-o familie foarte credincioasă: sora mea e călugăriță, fratele meu făcea teologia, mătușa mea – călugăriță. Am crescut în mediul acesta, eram fascinat. În vacanțe mergeam la mănăstire la Durău sau la Mitropolie în Iași și eram de-a dreptul fascinat de lumea asta. Există asemănări în lumea teatrului și această lume sacră. Nu poți compara teatrul cu Biserica. Desigur, Dumnezeu e Dumnezeu și teatrul e teatru, deși merg mână în mână. Dar, desigur, și teatrul e un loc sacru. Când merg acolo, îmi iau hainele cele mai bune. La început, când am intrat în teatru, fără să îmi dau seama, mi-am făcut cruce ca atunci când intram în Biserică. Atât de mare a fost impactul pentru mine! Mi-am dat seama că nu voiam să fiu preot. Sunt credincios, îmi plăcea să merg la slujbe, să cânt în cor, dar nu aș fi putut să fiu un ghid pentru alții. Dacă aș putea să îmi dau un sfat celui care eram la început, i-aș spune să aibă mai multă încredere în el și să învețe mai repede să spună «Nu» atunci când trebuie”, a povestit actorul Dumitru Georgescu reporterilor BZI.

Privind în urmă, Dumitru Georgescu spune că nu regretă nicio clipă alegerea făcută. Deși nu a ajuns preot, consideră că și teatrul poate schimba oameni și poate transmite emoție, adevăr și speranță.