Luca Niculescu depune joi în parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Premierul desemnat a făcut anunțul pe rețelele de socializare, unde subliniază că sunt cântărite ”cu atenție toate formulele posibile, cu un singur criteriu: un Guvern stabil, care să poată lucra pentru români”.
Luca Niculescu depune joi în parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că va depune joi în parlament programul de guvernare și lista miniștrilor.
”Am încheiat azi două zile pline de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Le mulțumesc tuturor partidelor și grupurilor parlamentare pentru timpul acordat, pentru deschidere și pentru propunerile pe care mi le-au transmis. Dialogul rămâne deschis, cântărim cu atenție toate formulele posibile, cu un singur criteriu: un Guvern stabil, care să poată lucra pentru români.
Joi depunem la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. România are nevoie de responsabilitatea noastră a tuturor pentru a avea instalat repede un Guvern care să lucreze pentru cetățeni. Fac tot ce ține de mine pentru asta”, a scris marți seară, pe Facebook, Luca Niculescu.
Are 72% șanse să treacă!
Pe platforma de predicții Polymarket din SUA, instalarea lui Niculescu la șefia Palatului Victoria, în locul interimarului Ilie Bolojan, este creditată cu șanse destul de mari: 72 la sută.
Dizolvarea parlamentului, care ar duce la alegeri anticipate, are în prezent doar 14 la sută șanse să se întâmple, conform predicțiilor de pe aceeași platformă.
Sunt mai multe variante de guvern, iar decizia pe care PSD o va lua miercuri poate fi decisivă.
Una dintre soluțiile discutate intens este acordarea unei „perioade de grație” de șase luni viitorului Guvern. În această variantă, partidele care votează învestirea Cabinetului Niculescu s-ar angaja să nu depună, să nu semneze și să nu voteze o moțiune de cenzură în primele șase luni. În aceeași perioadă, parlamentarii formațiunilor care susțin Guvernul nu ar urma să promoveze proiecte cu impact bugetar care să ducă la creșterea deficitului.
Acordul ar trebui să permită Guvernului să treacă de primele dosare urgente: rectificarea bugetară, bugetul pentru 2027, măsurile din energie și noua Lege a salarizării.
PNL a anunțat deja public că ia în calcul un acord bilateral cu Luca Niculescu pe șase luni, fără să intre însă la guvernare. Liberalii ar susține bugetul pentru anul viitor și nu ar iniția sau vota o moțiune de cenzură în această perioadă, atât timp cât premierul respectă înțelegerea.
După cele șase luni, formula politică a Guvernului ar putea fi renegociată. Una dintre formulele aflate pe masă este un Guvern alcătuit exclusiv din miniștri tehnocrați, care să primească voturile PSD, PNL, UDMR și ale minorităților. În schimbul susținerii, partidele ar accepta să nu răstoarne Cabinetul în primele șase luni.
A doua formulă luată în calcul este un Guvern PSD-tehnocrat, condus de Luca Niculescu. Și aici există două scenarii pentru strângerea voturilor. Primul presupune susținerea PSD, PNL, UDMR și a minorităților.
Dacă PNL nu ar vota în bloc, există și calcule pentru construirea majorității cu PSD, UDMR, minoritățile, PACE, UPR, parlamentari neafiliați și între 15 și 25 de liberali care ar vota Guvernul în ciuda poziției partidului. Potrivit calculelor făcute în negocieri, o asemenea formulă ar putea ajunge la aproximativ 234-244 de voturi, peste cele 233 necesare pentru învestire.
Altfel, Luca Niculescu depune joi în parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Premierul desemnat a făcut anunțul pe rețelele de socializare, unde subliniază că sunt cântărite ”cu atenție toate formulele posibile, cu un singur criteriu: un Guvern stabil, care să poată lucra pentru români”.