Prima pagină » Actualitate » Luca Niculescu, despre liniile roșii care stau în calea învestirii Guvernului: „Voi lucra cu toate partidele care vor să lucreze!”

Luca Niculescu, despre liniile roșii care stau în calea învestirii Guvernului: „Voi lucra cu toate partidele care vor să lucreze!”

09 oct. 2026, 08:53,
Bogdan TROFIN în Actualitate

Premierul desemnat Luca Niculescu a vorbit despre liniile roșii care stau în calea învestirii Guvernului. Acesta și-a manifestat disponibilitatea de a primi în Guvern specialiștii din partide și a subliniat faptul că „sunt specialiști buni în toate partidele, care pot să ne ajute“.

Luca Niculescu vorbește despre liniile roșii care stau în calea învestirii Guvernului

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că a știut ce îl așteaptă din momentul investirii și că ia în calcul discuții cu toate partidele politice.

„Am știut de la început că n-o să fie o sarcină foarte simplă. Sunt pozițiile pe care și le-au fundamentat, pe care le-au explicat, încercăm să lucrăm împreună pentru a găsi poziții. Scopul meu este, după cum am spus, crearea unui Guvern funcțional, competent, care să aibă o majoritate care să îi asigure nu numai trecerea în Parlament, ci și buna funcționare.

Am încrederea că voi păstra ideile bune și voi încerca să îmbunătățesc ceea ce poate fi îmbunătățit. Evident că ideile bune nu au un singur genitor, pot veni din multe părți și sunt convins că toate partidele dau dovadă de deschidere pentru a încerca să găsească o soluție la această criză politică și economică.

Voi lucra cu toate partidele care vor să lucreze și cu specialiștii care vin din partide și vor să contribuie la asta. Sunt specialiști buni în toate partidele. Am văzut și cele trei programe de guvernare de până acum, le voi citi cu mare atenție. Există și acolo idei bune și mă bucur că sunt specialiști care pot să ne ajute“, a declarat premierul desemnat, Luca Niculescu, la finalul întrevederii cu reprezentanții celor trei partide parlamentare.

Cum va arăta Guvernul Niculescu

Guvernul Luca Niculescu ar putea avea 16 ministere, din care șapte ar ajunge la PSD și cel puțin trei la PNL. Președintele Nicușor Dan ar dori să-și impună patru miniștri în noul Executiv. Antena 3 CNN a prezentat un scenariu care prevede un Guvern format din 16 ministere, împărțite între PSD, gruparea puciștilor din PNL și patru persoane agreate de președintele Nicușor Dan.

PSD ar urma să preia Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Justiției, Ministerul Energiei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății.

Social-democrații au transmis joi, însă, că vor sprijini viitorul Guvern doar dacă acesta va schimba direcția economică propusă de Ilie Bolojan. Sorin Grindeanu a declarat după întâlnirea cu Luca Niculescu faptul că PSD nu va susține un Cabinet tehnocrat.

În scenariul discutat, puciștii din PNL ar primi trei ministere: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației și Cercetării. Două ministere rămân fără o atribuire clară în această formulă.

Altfel, premierul desemnat Luca Niculescu a vorbit despre liniile roșii care stau în calea învestirii Guvernului. Acesta și-a manifestat disponibilitatea de a primi în Guvern specialiștii din partide și a subliniat faptul că „sunt specialiști buni în toate partidele, care pot să ne ajute“.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 octombrie 2026
10 octombrie 2026