Titlurile zilei

Lucrează într-o biserică din Iași, iar noaptea doarme pe străzi. Anul trecut i-au degerat picioarele din cauza frigului. Își inventează boli pentru a sta la căldură în spital

Publicat: 18 nov. 2019

Omul de serviciu al Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași a ajuns pe stradă. Acesta a fost abandonat la o vârstă fragedă de părinți și de atunci își face veacul în scările de bloc de prin centrul orașului. Acesta povestește că anul trecut i-au degerat picioarele și a rămas fără laba piciorului stâng. Odată cu începerea sezonului rece, acesta se prezintă de câteva ori pe săptămână la Spitalul „Sf. Spiridon” cu diverse simptomatologii. De multe ori, așa cum afirmă acesta, durerile sunt inventate, pentru a avea unde să pună capul la căldură. Reprezentanții adăpostului de noapte „C.A. Rosetti” Iași i-au promis că de astăzi îl vor primi o noapte sau două să doarmă acolo.

A fost abandonat

Constantin Ciofu are 37 de ani. De la o vârstă fragedă a fost abandonat de părinții lui și de atunci doarme pe străzile orașului. De-a lungul vieții sale a mai lucrat în construcții, iar de câțiva ani este mâna dreaptă a Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc”. Reprezentanții bisericii îl ajută cu hrană și haine, dar nu îi pot oferi lui Constantin și un acoperiș deasupra capului.

„Am ajuns pe stradă de mic. Nu am știut cum să mă descurc, cum să fac, unde să mă duc, cui să cer ajutor. Mi-am căutat părinții și m-au respins. Am lucrat de-a lungul vremii și în construcție. Sunt bolnav acum și nu mai pot lucra în condiții grele. Din cauza frigului pe care l-am îndurat în fiecare iarnă, am probleme de sănătate. Dorm pe străzi, unde găsesc un loc cald”, spune Constantin.

Își inventează boli pentru a sta în spital

Bărbatul povestește că odată cu venirea sezonului rece, din disperarea de a sta măcar câteva ore la căldură, se duce la Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon”. De multe ori, nu are niciun motiv legat de starea de sănătate așa cum povestește acesta. Își dorește doar să aibă unde să se întindă pentru câteva ore la adăpost.

„Chiar ieri am fost la spital. Mă durea stomacul. Am stat acolo o noapte întreagă, dar a doua zi a trebuit să plec și am ajuns iar în stradă. Asistenții sociali ai spitalului m-au ajutat să-mi fac și buletin, că eu nu aveam. Pe perioada iernii mă duc de multe ori acolo. Câteodată nici nu pot să ajung până la spital la ce rău îmi este din cauza frigului. Eu nu sunt singurul om al străzii care merge acolo, mai sunt și alții”, mai spune Constantin.

Din cauza frigului a rămas fără picior

Anul trecut, Constantin a ajuns de urgență la spital, după ce picioarele i-au degerat din cauza frigului. De atunci, nu mai are jumătate din laba piciorului stâng. Spune că îi este frică să nu pățească la fel și anul acesta.

„Dacă nu mă duc să muncesc la biserică, nici nu am de mâncare. Dacă Doamne ferește îmi degeră mâinile, nu știu ce mă fac. E tare greu. Oamenii mă judecă. Aud adesea «Dă-i drumu la muncă!». Mă duc la muncă, dar nu primesc bani, ci numai mâncare. Nu-mi permit să-mi plătesc o chirie. Am vorbit la adăpostul de noapte, mă duc aproape în fiecare zi să-i rog să mă primească. Mi-au spus că azi mă lasă să dorm acolo. Sper să fie așa”, adaugă bărbatul.

Zeci sau sute de alte cazuri

Constantin nu este singurul caz care prezintă acest scenariu. În Iași sunt zeci, dacă nu sute de oameni ai străzii, care pe timpul iernii se îmbulzesc în spitale doar pentru a primi un loc cald. Din păcate, însă, a doua zi trebuie să se întoarcă pe stradă, fiindcă spitalul nu îi poate găzdui multă vreme. Centrul Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare „C.A. Rosetti” din Iași are doar 80-90 de locuri disponibile pentru adăpostirea acestor persoane. Un număr prea mic pentru numărul mare de oameni ai străzii. Aceștia au o serie de criterii pe care își bazează selectarea beneficiarilor, astfel încât nu oricine are șansa de a înnopta acolo.

Lupta dintre instituții

Centrul de adăpost pentru noapte stabilește durata și tipurile de servicii de consiliere și asistență socială pentru fiecare beneficiar în funcție de nevoile individuale ale acestuia. Totodată, se ține cont de decizia asistentului social. Grupul țintă este de 80-90 de persoane fără locuință, majore, cu domiciliul pe Municipiul Iași. Există o discuție veche între instituții legată de faptul că mullți oameni ai străzii nu au carte de identitate. Din acest motiv, aceștia nu pot fi încadrați ca beneficiari în aceste proiecte. Asistenții sociali ai Spitalului „Sf. Spiridon” afirmă că încearcă din răsputeri ca atunci când o persoană defavorizată le calcă pragul să o încadreze într-o instituție. De multe ori, se izbesc din varii motive de refuz. Din cauza lipsei de locuri disponibile, aceste persoane ajung întotdeauna pe străzile întunecoase ale unui Iași pe care mulți dintre noi nu-l cunosc.



loading...

Comentarii
  • Din pacate nu e chiar asa . I s-a gasit loc de munca, dar de acolo, in primele zile a plecat cu lucruri care nu ii apartineau. Nu se lipeste munca de el nicicum. Bautura da……

  • Extraordinar; sunt atatea case parohiale ridicate din banii credinciosilor fraieri si nu s-a gasit o camera si pentru acest sarman om? Cineva mai sus spunea ca individul a furat, poate pentru ca ii era foame, frig etc. Biserica ortodoxa romana ar trebui sa aibe niste programe pentru salvarea acestor oameni. Vad ca au infiintat un spital cu tarife enorme si medici slabi; preotii devin obezi de atata indestulare iar bisericile sunt tot mai pline de oameni necajiti pentru care patriarhia romana nu face nimic. Alo, preotilor ortodocsi, va indepartati tot mai mult de cuvantul lui Dumnezeu!!

Adauga un comentariu