National

Ludovic Orban, despre profesorul care a incitat elevii să nu poarte măști: ”Trebuie să părăsească învăţământul”

Publicat: 23 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ludovic Orban despre profesorul care a incitat elevii să nu poarte măști Trebuie să părăsească învăţământul
Ludovic Orban, premierul României

Miercuri, 23 septembrie 2020, la Galați, Ludovic Orban a declarat că profesorul de la Oradea care, în contextul pandemiei cu noul coronavirus, ar fi incitat elevii să nu poate mască în timpul unei ore, ar trebui să fie sancționat și să părăsească învățământul.

„Aici trebuie sancţionat fără discuţie, pentru că este obligaţie legală. Portul măştii în şcoală este obligatoriu, este principala formă prin care noi protejăm sănătatea copiilor noştri, iar dacă un cadru didactic incită copii să nu poarte mască, după părerea mea, trebuie să părăsească învăţământul”, a spus Orban.

Ludovic Orban, despre profesorul care a incitat elevii să nu poarte măști: ”Trebuie să părăsească învăţământul”

Intervenția regretabilă a cadrului didactic de la un liceu din Oradea, care a protestat în timpul unei ore de curs împotriva purtării măștii de protecție, a fost luată la cunoștință de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor. Astfel, unității de învățământ i s-a cerut să ia măsurile necesare, înaintând de asemenea un denunț penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor pe numele profesorului în cauză.

Inspectorul şcolar general Virgil Blage a menționat că acțiunea cadrului didactic, filmată și postată pe contul de Facebook al acestuia este ”un comportament regretabil, care contravine regulilor şi regulamentelor, făcând propagandă mişcării ‘Jos botniţa de pe copii!”’.

Unitatea de învățământ în care activează profesorul cu pricina a fost contactată, pentru a lua măsurile care se impun în această situație. În acest fel, la nivel școlii, s-a constituit comisia de disciplină care urmează să analizeze faptele săvârşite şi să ia măsurile necesare.

”Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor înaintează în cursul zilei un denunţ penal împotriva domnului profesor pentru zădărnicirea combaterii bolilor prevăzută de art. 352 Cod penal. De asemenea, un astfel de denunţ va fi înaintat împotriva unei doamne profesor care instigă la nepurtarea măştii, unul dintre copiii dânsei refuzând categoric purtarea măştii în spaţiul şcolii”, se arată într-un comunicat al IŞJ Bihor.

Ludovic Orban, despre purtarea măștii de protecție de către elevi: „Nu putem fi de acord cu o astfel de propunere“

Premierul Ludovic Orban a declarat despre purtarea măștii de protecție de către elevi că nu poate fi de acord cu propunerea preşedintelui Consiliului Județean Harghita, care sugerase ca în judeţele cu scenariul verde elevii de la grădiniţă şi din ciclul primar să nu poarte mască de protecţie. Ludovic Orban a susținut că cea mai sigură măsură de împiedicare a răspândirii virusului rămâne purtatul măştii.

„Am văzut, copiii sunt ascultători, copiii respectă această regulă la şcoală şi nu văd de ce trebuie să existe unii care să instige la nerespectarea acestei reguli. O să îşi asume ei răspunderea pentru îmbolnăvirea copiilor, pentru faptul că odată îmbolnăviţi copiii pot să ducă boala acasă? Îşi asumă ei răspunderea pentru un asemenea risc major? În ceea ce ne priveşte pe noi, nu putem fi de acord cu o astfel de propunere”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul a precizat că o astfel de propunere privind la renunţarea purtării măștii de protecție nu are niciun fundament.

„E o propunere cu care noi nu suntem de acord. Obiectivul nostru fundamental este acela de a respecta dreptul la educaţie al copiilor şi acela de a proteja sănătatea copiilor şi a cadrelor didactice în cadrul şcolii, în cadrul procesului educaţional“, a menționat Ludovic Orban.

Adauga un comentariu