Local

Mai multe locuri de parcare în Iași! Municipalitatea le scoate la licitație, în vederea închirierii. Care sunt zonele unde ieșenii pot parca în fața blocului

Publicat: 07 mai 2024
_____ Vizualizări 4 Comentarii
Mai multe locuri de parcare în Iași Municipalitatea le scoate la licitație în vederea închirierii. Care sunt zonele unde ieșenii pot parca în fața blocului
Mai multe locuri de parcare din Iași sunt scoase la licitație, în vederea închirierii

Primăria Iași scoate la licitație un lot nou de locuri de parcare. Acestea sunt localizate pe aleea Basarabi și bulevardul Dimitrie Cantemir

Direcția Exploatare Patrimoniu din cadrul Primăriei Iași va organiza, pe 14 mai 2024 și 16 mai 2024, două licitații cu strigare pentru închirierea mai multor locuri de parcare în oraș.

Primăria Iași închiriază mai multe locuri de parcare în oraș

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza, în datele de 14 mai 2024 și 16 mai 2024, două proceduri privind închirierea de locuri de parcare. Prima licitație publică cu strigare va avea loc la ora 11.00 și va viza închirierea locurilor de parcare cu numerele 7, 21 și 24, situate în parcarea de reședință denumită bulevardul Dimitrie Cantemir, numărul 9B. Drept de participare au locatarii din blocurile H2, N1, N2, N3, N4, O1, O2, O10, R1, R2, R3 și R4.

Cea de-a doua procedură de licitație vizează închirierea unui număr de 27 de locuri de parcare, cu numărul 1 până la 5, numărul 7 până la 21 și numărul 23 până la 29, situate în parcarea de reședință denumită aleea Basarabi, numărul 2. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile X1, X2, X3, X4, L3, L4 și M1. Data-limită de depunere a dosarelor este 14 mai 2024, ora 13.00.

Prima licitație cu strigare privind închirierea locurilor de parcare de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, numărul 9B va fi organizată la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu din șoseaua Națională, numărul 43, în data de 14 mai 2024, ora 11.00, iar cea de-a doua va avea loc în aceeași locație, la data de 16 mai 2024, ora 10.00.

Este important de știut faptul că ieșenii interesați vor trimite documentele pentru închirierea locurilor de pe bulevardul Dimitrie Cantemir pe adresa de mail [email protected], iar cei care le vizează pe cele de pe aleea Basarabi vor trimite documentele pe adresa de mail [email protected].

Amintim faptul că pe 14 mai 2024, ora 10.00, este programată o procedură de licitație cu strigare privind închirierea locului de parcare cu numărul 64, situat pe strada Mircea cel Bătrân, numărul 22.

Ce documente sunt necesare pentru licitarea locurilor de parcare

Documentele necesare înscrierii la licitație sunt cererea de înscriere, cartea de identitate, cu domiciliul stabil sau reședința unde se dorește închirierea locului de parcare pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice sunt necesare certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului, cartea de identitate a reprezentantului legal al societății care participă la licitație, actul de proprietate sau de chirie al apartamentului sau al spațiului, certificatul de înmatriculare al autoturismului, certificatul de atestare fiscală și dovada plății taxelor de participare la licitație.

Toate acestea trebuie depuse, în format electronic (scanat), la adresa de email a Serviciului Administrare Parcări – Direcția Exploatare Patrimoniu, cu scop exclusiv este de primire a documentelor pentru licitații.

Primăria Iași a scos la licitație, în vederea închirierii, mai multe locuri de parcare în cartierele din oraș.

Comentarii
  • Titlu de 2 lei pentru proști „Mai multe locuri de parcare în Iași!”. Care dreak sunt mai multe ? Inchiriaza putinele locuri existente pentru mai multi bani la buget.

  • Tineti minte cand parcati gratis masina in fata blocului? Ei bine acum trebuie sa platiti pt ca asa e „civilizat”. Deci le langa cei 45% taxe care se duc lunar din salariul vostru catre stat, pe langa cei 19% taxe TVA la orice cumparati care se duc la stat, pe langa impozitul la masina, casa, rovinieta, acciza combustibila, toate fiind taxe care pleaca din buzunarul vostru catre stat, mai platiti acum si parcarea ca asa e „civilizat”. Urmeaza taxa pe „poluare”. Si va intrebati de ce nu aveti bani. Pt ca 75% din ei se duc la stat :)) Voi sunteti de fapt toti bugetari pt ca lucrati pt stat.

  • Adevarul e ca ne-au sufocat”veneticii” veniti din Vaslui,Piatra Neamt,Botosani,Bacau,Suceava etc.Toti si-aub adus rablele la Iasi,toti sunt plini de fite si de pretentii,nu mai vorbesc de cei/cele din Vaslui care sunt lipsiti total de educatie si bun simt,de un grobianism rar intalnit in alte parti ale tarii!.

  • Când face de la zero Primăria Iași o parcare publică?
    Ca în rest doar trasează în jurul blocurilor vechi construite de părinții noștri.
    Uffff….
    Cine ne conduce…..
    Bani doar buzunarul lor.
    Iasu este distrus și compromis.

Adauga un comentariu