Maia Sandu și politica în geometrie variabilă

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a câștigat. La capătul unei tensiuni dezlănțuite la o amplitudine fără precedent. Se poate spune, fără teama de a greși, că Europa progresistă, neomarxistă și globalistă a câștigat în fața unei Federații Ruse din ce în ce mai agresive. Efectele acestei victorii se vor manifesta pe mai multe planuri. De aceea, geometria succesului Maiei Sandu este de tip variabil.

În acest veritabil război electoral al alegerilor parlamentare din Republica Moldova, părțile combatante au aruncat totul în joc. Nu a fost o simplă confruntare între partidul care o susține pe Maia Sandu și partidele proruse și/sau anti-europene. În spatele scenei nu au stat, ci au acționat la greu, pe de-o parte, toate forțele pe care Kremlinul le-a putut pune în mișcare din exteriorul, dar și din interiorul Republicii Moldova, iar pe de altă parte, influența – care, așa cum s-a văzut, a fost mai mare – a statelor europene, în frunte cu Franța, care s-a implicat inclusiv mobilizând serviciul secret în scopul susținerii partidului Maiei Sandu.

Dacă Maia Sandu ar fi înregistrat un eșec în aceste alegeri, soarta ei ar fi fost pecetluită și, cu certitudine, posibilitatea ca Republica Moldova să fie integrată, printr-un proces accelerat, în Uniunea Europeană ar fi devenit cu totul și cu totul îndoielnică. În cazul unui eșec, instituția prezidențială ar fi fost, cu repeziciune, redusă la tăcere, iar demersurile Republicii Moldova în direcția integrării în UE ar fi fost sistate. În cel mai bun caz, pentru mulți ani de zile. Dacă nu, care cumva, cu desăvârșire anulate. România progresistă, neomarxistă, soroșistă și globalistă, care și-a pus practic aproape toate ouăle într-un singur cuib, ar fi suferit, la rândul ei, un eșec rușinos. În plan geopolitic, Federația Rusă, indirect, dar extrem de eficace, s-ar fi extins până în proximitatea granițelor României, în special, și a frontierelor Uniunii Europene, în general. Transnistria, unde funcționează bine mersi, încă de dinainte de dizolvarea Uniunii Sovietice, cel mai mare depozit de armament clasic din Europa și unde Federația Rusă întreține o mini armată cu 2000 de combatanți, ar fi reprezentat, mai mult ca niciodată, o posibilă rampă de lansare a unor atacuri ale Rusiei pe flancul estic, în special împotriva României. În Găgăuzia, o altă regiune separatistă din Republica Moldova, forțele anti-europene s-ar fi reactivat exponențial.

Victoria Maiei Sandu – care, repet, este o victorie a progresiștilor neomarxiști și globaliști – pune capăt, pentru un timp, acestor mari pericole potențiale și creează premisele pasului următor, și anume primirea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, după ce, și numai dacă, în mod accelerat, îndeplinește condițiile prevăzute de acquis-ul comunitar. Fără doar și poate, pe parcurs, Kremlinul nu va rămâne inactiv, ci va acționa prin toate mijloacele de care dispune, într-o direcție contrară. Nimeni nu trebuie și nu are dreptul să-și imagineze că, după acest eșec rușinos, Vladimir Putin renunță resemnat la puternica influență pe care a exercitat-o și încă o exercită în Republica Moldova.

Maia Sandu va merge înainte, probabil fără a condamna nici în viitor – cum nu a făcut-o niciodată până în prezent – Pactul Ribbentrop-Molotov și fără a vorbi vreodată despre perspectiva reunificării cu România. Până la un punct, o pot înțelege, întrucât, conform cercetărilor de piață, influența unioniștilor în Republica Moldova nu acoperă decât, cel mult, 40% din electorat.

Consemnez această triplă victorie: a președinției Maiei Sandu, a puterii progresiste de la București – președinție, guvern, coaliție – și a Bruxellesului. Și, personal, sunt cu ochii pe revanșa pe care o pregătește ambițiosul și ranchiunosul Vladimir Putin.