Mamă singură cu un copil. Avantaj sau depresie? • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Editia PDF

20 apr 2024

Povestea de viaţă acestei femei te va şoca un pic. Îşi dorea foarte mult un copil şi avea la activ două sarcini oprite din evoluţie. S-ar zice că soţul i-a fost alături. Din păcate, ceea ce a făcut el când sarcina a treia avea 6 luni, i-a schimbat viaţa definitiv femeii. Iată, așadar o mamp singură cu un copil.

Am divorţat acum 35 de ani, şi alea nu erau vremuri de dat divorţ, credeţi-mă! l-am iertat multe soţului meu, însă faptul că a trebuit să accept să aibă o amantă, eu fiind însărcinată, mi-a distrus
viaţa. Era să pierd copilul, şi asta n-am mai suportat!

Gânduri bune sau rele, contează ce înmagazinam în minte. Dar, mai ales, contează şi cât de des le actualizam. Pentru că, dacă îţi doreşti zi de zi aceleaşi lucruri, o ureche mare şi invizibilă le aude. şi le împlineşte. Culmea, exact atunci când ai nevoia cea mai mare.

Pe vremea când am divorţat eu, acum 35 de ani, era o erezie să-ţi laşi bărbatul. Cel puţin aşa era considerat în oraşul meu natal. Să nu credeţi că provincia e moartă! Drame şi nefericiri se consuma şi aici. La fel, împliniri şi fericiri.

De altfel, dragostea e universală, e o lecţie pe care o ştim cu toţii. Universali sunt şi unii bărbaţi. Iată altă lecţie de care au parte multe femei!

Printre ele, mă aflu şi eu. Eram însărcinată în 6 luni când Adi a venit la mine şi mi-a zis foarte franc:
— Lidia, să ştii că eu nu o pot duce mult timp aşa!
— Aşa cum? l-am întrebat eu curioasă de ieşirea lui.
— Aşa fără sex!
— Nu poţi să mai ai şi tu puţină răbdare?
— Jumătate de an am suportat! Nu mai pot încă 3 luni!
— Numai la proştii îţi stă capul, bărbate! De parcă nu ai şti că risc să pierd sarcina…
— Rişti mai mult de-atât! a adăugat el.
— Ce mai risc, Adi?
— Să mă pierzi şi pe mine!
— Dar ştii că ai tupeu! Cine te-a învăţat să îmi spui prostiile astea?!
— Eu îmi găsesc o femeie, nu mai pot rezista fără sex!
— Găseşte-ţi şi du-te învârtindu-te! Eşti luat cu capul! i-am spus soţului meu extrem de nervoasă.

Deci asta era problema lui… şi dacă nu ar fi ştiut că duc greu sarcinile… Pierdusem doua.

Cine a trecut prin aşa ceva ştie ce înseamnă asta. Cine nu, nu-i doresc! Eu am crezut că bărbatul meu glumeşte, dar, din păcate, vorbea serios.. Eram dispusă să îmi risc căsnicia numai să pot aduce şi eu pe lume un copil.

Am luptat cu mine să nu mă consum şi să nu bag în seama prea tare cuvintele lui Adi şi, puteţi râde de mine!, am acceptat să-şi ia o amantă. Le ştiam chiar şi programul, imaginaţi-vă! Nu am mai zis secretul meu nimănui, de teamă să nu râdă lumea de mine.

Aveam senzaţia că toţi din jurul meu sunt fericiţi, mai puţin eu. Ca toţi se împacă de minune cu soţul sau soţia, mai puţin eu.

Ce era să fac? îmi doream copilul, voiam să îl păstrez şi pe Adi, ca să nu crească fără tată, în consecinţă, aveam o luptă grea de dus. Din cauza stresului, s-a întâmplat şi nenorocirea!
— Lidia, ţi-am zis să nu te stresezi! E plină baltă de peşti, dragă!
— Mă laşi?! Tu vorbeşti din cărţi? Pune-te în locul meu ca să înţelegi situaţia…
— Iubito, tu ce ţi-ai dorit? Bărbat sau copil? Nu ştii că toţi sunt la fel?!
— Mi-am dorit familie, Doina! Familie!
— Familia poate fi formată şi din două persoane, iar aceste două persoane pot fi mama şi copilul… încerca să mă încurajeze vară-mea, Doina.
— Greşit, Doina! Pentru mine lucrurile sunt mai clare, clasice aş putea spune: familia înseamnă mama, tată, copil, i-am dat eu replica.
— Găseşti tu şi tată, numai stai liniştită!
— Of… De aş putea…

Am născut prematur, din cauza stresului. într-o primă fază, am putut accepta faptul că Adi se ducea la o femeie, ştiam ziua şi ora. De nu le-aş mai fi ştiut… Nu am zis nimic, am ţinut în mine. Dar chestia asta m-a tulburat atât de tare, încât am născut prematur, cum v-am spus… Copilul nu avea nici 7 luni.

Mi-a fost foarte greu. Puteam primi orice veste de parcă nu era de ajuns tot ce mi se întâmplase deja!, iar gândul că mi-aş putea pierde copilul mă înnebunea.
— Lidia, va fi bine, am vorbit cu doctorul acum!
— Ce a zis, Doina?
— La început, va sta mai mult în spital, dar nu sunt pericole prea mari ca să îl pierzi…
— Să te-audă Dumnezeu, Doina!

Verişoara mea a stat mereu lângă mine permanent cât am fost internată. M-a ajutat enorm. Adi, însă, se pare că se îndrăgostise de respectivă.

Singurul gând care mă ţinea pe picioare era faptul că fetiţa mea avea şanse să trăiască. Era de-ajuns pentru mine. Acum nu mai aveam decât o dilemă. Ce urma să fac? Să divorţez? Să las de la mine?
Vă rog să mă credeţi că, în momentul în care am putut să-mi ţin copilul în braţe, am uitat de toate astea. şi nu mică mi-a fost mirarea când m-am trezit cu Adi în salon.
— Tu, aici? S-a trezit în tine instinctul de soţ?
— Am venit să văd copilul, Lidia!
— Află că e prima şi ultima dată când îl vezi…
— Nu faci ce vrei!
— Ba fac! şi tu ai făcut ce-ai vrut! i-am închis eu gura lui Adi.

Am prins brusc curaj. Când l-am văzut în faţa ochilor, mi s-a întunecat imaginea. Revedeam toate scenariile din mintea mea. Eu mă chinuiam să duc o sarcină până la final, iar el se distra cu amanta cine ştie pe unde… Am uitat de teamă şi de tristeţe şi am devenit curajoasă.

De ce mi-o fi luat atât de mult? După ce am venit cu fetiţa mea acasă, am şi trecut la fapte.
— Bravo, fetiţo! Eşti aşa cum te vreau! m-a încurajat Doina.
— Nu sunt chiar sută la sută, dar, oricum, mai mult decât înainte…
— Adică ştii mai bine ce vrei, nu?
— Cam aşa ceva!
— Bine, bine, şi după divorţ ce faci?
— O să mă rog să mi se îndeplinească dorinţa!
— Ce dorinţă, Lidia?
— Să găsesc un bărbat care să nu facă nimic, dar să nu fie afemeiat!
— Să le aibă pe toate, mai puţin vocaţia voluptăţii?
— Vocaţia voluptăţii, Doiniţo! Câtă profunzime… Să nu meargă la femei, drăguţo! Voluptatea e a noastră, a femeilor, nu a bărbaţilor!
— Verişoara dragă, nu te contrazic! Spuneam la început: gânduri bune sau rele, contează ce înmagazinam în minte. Dar, mai ales, contează şi cât de des le actualizam.

Pentru că, dacă îţi doreşti zi de zi aceleaşi lucruri, o ureche mare şi invizibilă le aude. şi le împlineşte. Culmea, exact atunci când ai nevoia cea mai mare.

I-am zis Doinitei că vreau un bărbat care poate fi în toate felurile posibil, numai afemeiat nu. Să nu facă nimic, să stea numai în pat, la televizor, dar să ştiu că e numai al meu. Am anticipat portretul lui Albert! După ce am divorţat, toată atenţia mi-am concentrat-o asupra Laurei, fetiţa mea. Adi a dispărut ca o muscă. Cred că i-a convenit alegerea mea, aceea de a ne despărţi. Nu avea chef sub nicio formă să-şi asume responsabilităţi. Grea misiune pentru el jobul de tata! Mai uşor era rolul de amant… în fine…

Când l-am întâlnit pe Albert, Laura mergea deja. Cu păpica bună şi dragoste multă, am pus-o pe picioare repede. Cine o vedea nu spunea că e născută pre-matur… Albert era în parc, eu la fel. Ne cioc-neam aproape zilnic unul de altul.
— Eşti din zonă?
— N-aş zice… Dar nu locuiesc departe… Prefer parcul acesta, e mai curat şi mai retras…
— Şi soţia ta nu vine şi ea?
— Nu prea…
— Aha, ei, fiecare ştie mai bine…

Părea mai stingher, mai moale aş putea zice. Când l-am invitat la mine, să luăm masa împreună, s-a mai dezgheţat, ce să zic… Nimic din comportamentul lui nu mi-ar fi spus că omul acesta trecuse printr-o tragedie. Soţia lui murise la naştere, iar el rămăsese singur cu fetiţa. Da, avea s iel o fetiţă…

Continuarea poate o intuiţi. Ne-am împrietenit, dar nu ne-am căsătorit. Mi-a zis dinainte că îi este teamă de o căsătorie. Ciudat, şi mie la fel! Suntem împreună şi azi, fără acte, dar împreună!

Nu m-a supărat niciodată cu nimic, iar dacă nu mişca un păi în casa e ultima tristeţe. Decât afemeiat, mai bine să nu facă nimic! Exact cum mi l-am dorit!

Aceasta a fost o poveste de viață inspirată din viața reală. Să fii mamă cu un singur copil nu e ușor deloc, așadar. Nici divorțul după 30 de ani nu e ceva ce să-și dorească vreun om…