O prietenie de adolescență, umbrită de invidie și de decizii greșite, s-a transformat într-o crimă care a cutremurat comunitatea. Mario, în vârstă de 15 ani, a fost găsit fără suflare, iar în centrul anchetei se află chiar tineri din anturajul lui. Mama unuia dintre minorii care i-au luat viața lui Mario a făcut primele declarații. Aceasta a vorbit public pentru prima dată, încercând să explice cum a ajuns fiul ei în apropierea tragediei.
Mama unuia dintre minorii care i-au luat viața lui Mario, primele declarații
Mama unuia dintre minorii care i-au luat viața lui Mario susține că cei patru băieți se considerau prieteni apropiați și transmite familiei îndoliate un mesaj de condoleanțe. Ea afirmă că fiul ei nu ar fi fost prezent în momentul în care Mario a fost ucis, fiind chemat ulterior de alți doi minori, de 13 și 15 ani. Potrivit mamei, când copilul ei a ajuns la locul faptei, victima era deja fără viață.
„Mi-a povestit că el, când a ajuns acolo, un băiat deja era mort. S-a panicat, n-a mai știut ce să facă, i-a fost frică să spună. Regretă foarte mult, îi este foarte greu copilului. A intrat în ceva ce nu trebuia să intre. A fost influențat”, a spus mama unuia dintre minorii care i-au luat viața lui Mario.
În aceeași intervenție, femeia a subliniat că, până de curând, adolescenții păreau de nedespărțit. Mesajul ei pentru părinții lui Mario rămâne unul de empatie și regret, în timp ce încearcă să înțeleagă ce anume a declanșat ruptura dintre copii.
„Au fost cei mai buni prieteni. Am zis că sunt de nedespărțit. Uitați ce s-a întâmplat și unde s-a ajuns. Înțeleg și durerea părinților și le transmit condoleanțe. Îmi pare foarte rău, regret foarte mult”, a adăugat femeia.
Comportamentul fiului după incident
Potrivit mamei, băiatul de 15 ani a venit acasă vizibil tulburat, dar nu a găsit puterea să le spună părinților ce văzuse. Abia după ce polițiștii au descoperit trupul neînsuflețit al lui Mario a ieșit la iveală implicarea lui la marginea evenimentelor. Femeia spune că a insistat ca fiul ei să vorbească deschis, considerând că momentul cel mai potrivit pentru a acționa corect ar fi fost chiar atunci când a înțeles gravitatea situației.
„L-am văzut mai agitat, dar ăsta e felul lui. I-am zis că trebuia să vină să-mi spună. Nu mi se pare ok că cel de 13 ani e liber. El a comis fapta. Când băiatul meu a ajuns acolo, Mario era deja mort. Eu i-am zis că nu trebuia să stea acolo și să vină acasă să-mi spună. Era cel mai bine. Eu știam ce am de făcut mai departe. Dar nu mi-a spus nimeni. Nu a avut curajul. Poate îi era frică să nu fie și el omorât, nu știu”, a mai zis mama băiatului de 15 ani.
Femeia mai explică faptul că fiul ei ar fi fost prins într-un context pe care nu l-a înțeles pe deplin și care l-a depășit. Ea descrie starea de panică a adolescentului și insistă că acesta ar fi avut nevoie de ajutorul unui adult de îndată ce a realizat ce s-a întâmplat.
În prezent, ancheta autorităților încearcă să clarifice pas cu pas rolul fiecărui minor și succesiunea evenimentelor care au dus la moartea lui Mario. Interviul cu mama unuia dintre suspecți a fost difuzat de postul local Tele Europa Nova, aducând în spațiul public detalii din perspectiva familiei implicate, fără a oferi însă elemente procedurale suplimentare.
Așadar, mama unuia dintre minorii care i-au luat viața lui Mario a făcut primele declarații. Aceasta a vorbit public pentru prima dată, încercând să explice cum a ajuns fiul ei în apropierea tragediei.
Nu maș mira să află că minorul de 13 care a și contribuit cel mai mult la omor , răzbunare de fapt să fost și el victima de viol și sa răzbunat pe violatorul drogat care făcea bulling în gașca de infractori drogați