Mare bucurie în familia Andreei Mantea! Vedeta l-a sărbătorit, zilele trecute, pe fiul său, David, care a împlinit 8 ani!
Andreea Mantea are o relație foarte frumoasă cu băiețelul său, pe care îl crește singură. Pentru a celebra ziua în care cel mic a împlinit 8 anișori, vedeta a decis să îi pregătească o petrecere surpriză, la care au participat familia și prietenii celui mic.
Bineînțeles, prezentatoarea a împărtășit cu fanii săi acest moment emoționant și i-a transmis un mesaj public celui mic.
„27.05.2015 ❤️ Ziua în care am descoperit o altfel de iubire și un alt sens al vieții mele. Am făcut cunoștință cu acest suflețel care m-a ales pe mine să îi fiu mamă. De atunci am cunoscut și împlinirea. Și pare că nimic altceva nu mai contează. Am tot! 🤍”, a scris Andreea Mantea în dreptul fotografiilor cu băiețelul ei.
Cum se înțelege David cu tatăl său
Dacă relația dintre Andreea și băiețelul ei e aproape ideală, nu la fel se poate spune despre cea dintre David și tatăl său.
Tatăl lui David este Cristi Mitrea, de care Andreea s-a despărțit de dinainte de a-l aduce pe lume pe cel mic. Cei doi s-au cunoscut în 2014, când au format un cuplu în emisiunea Burlăcița. Relația dintre ei doi a ținut puțin, doar câteva luni, și nici măcar în prezent comunicarea dintre ei nu este bună, mai ales că prezentatoarea a declarat în trecut că luptătorul a fost violent cu ea.
La un moment dat Andreea Mantea a declarat că cel mic nici măcar nu simte nevoia să își vadă tatăl. Ea este cea care face eforturi în acest sens, uneori în zadar, pentru că David refuză comunicarea cu el. Recunoaște că a apelat uenori la șantaj și recompense pentru ca David să-și vadă măcar din când în când tatăl.
„Uite, îți dau asta dacă te duci și te vezi cu tatăl tău, îți dau asta dacă stai cu tatăl tău în după-amiaza asta, căci nu voia. Pur și simplu nu vrea. Nu vrea și nu vrea.
E foarte greu. E destul de mare să decidă singur. Nu mă mai bag pentru că intru în alte discuții, ne certam foarte tare. Ultima dată ne-am certat foarte tare pentru că am intervenit eu. Și nu vreau”, spunea la un moment dat Andreea Mantea pe TikTok.
Cristi Mitrea, declarații controversate și triste despre fiul său
Cât despre Cristi Mitrea, acesta a spus în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță ca el se îndoiește de paternitatea lui David.
„Nu există nu am vrut. Nu am avut discuția asta niciodată. Nu e ca si cum m-a întrebat cineva ce scriu aici. Noi aveam o comunicare întreruptă demult. Probabil pe certificat e linie la mine. Eu nu consider că statutul sau titulatura de mamă sau tată sau încrierea pe un certificat sau pe o hârtie te face mamă sau tată. Nu ești mamă sau tată pentru că scrie în coală, trebuie să oferi mult mai mult decât atât”, i s-a confesat Cristi Mitrea lui Cătălin Măruță în podcastul său.
Potrivit unei surse din anturajul celor doi, Cristi Mitrea plătește lunar suma de 200 de euro pentru pensia alimentară. Atât și nimic mai mult!