Iluminatul stradal va fi modernizat în comuna Deleni din județul Iași. Procedura de licitație a fost lansată recent, pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), de către administrația publică locală. Proiectul are o prevedere bugetară estimată la peste un milion de lei, fără TVA.
Procedura este una simplificată. Firmele interesate pot depune ofertele financiare până, cel târziu, la data de 14 septembrie 2026.
Iluminatul stradal din comuna Deleni va fi modernizat printr-un proiect care va costa peste un milion de lei
Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul scos la licitație de administrația publică locală are ca obiect „Proiectare și execuție lucrări în cadrul proiectului «Modernizare sistem de iluminat public în comuna Deleni, județul Iași»”. Valoarea acestuia este de 1.551.736 de lei, fără TVA. Firmele interesate să participe la procedură și, implicit, să depună ofertele financiare o pot face până, cel târziu, la data de 14 septembrie 2026, ora 15:00.
„Proiectare și execuție lucrări în cadrul proiectului «Modernizare sistem de iluminat public în comuna Deleni, județul Iași». Proiectare – 14.000,00 lei. Cap. 3.5.4. Documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor – 1.000,00 lei. Cap. 3.5.6. Proiect tehnic și detalii de execuție – 11.000,00 lei. Cap. 3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului – 2.000,00 lei, din care: pe perioada de execuție a lucrărilor – 1.000,00 lei; pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție avizat de către ISC – 1.000,00 lei. Execuție de lucrări – 1.537.736,00 lei. Construcții și instalații – 780.456,00 lei. Cap. 4.2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale – 251.580,00 lei. Cap. 4.3 Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj – 505.700,00. Cap. 6.2 Probe tehnologice și teste – 0,00 lei”, se arată în documentele publicate pe SEAP.
Durata lucrărilor va fi de 6 luni
Totodată, în cadrul documentelor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice este specificat faptul că lucrările privind modernizarea iluminatului public vor avea o durată de 6 luni.
„Durata contractului va fi de 6 luni, din care: 2 luni pentru serviciile de proiectare; 4 luni pentru serviciile de asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor; 4 luni pentru execuția lucrărilor. Ordinul de începere pentru serviciile de proiectare se va emite după data constituirii garanției de bună execuție. Sursa de finanțare: Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. Termenul în care autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări sau informații suplimentare este de 6 zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări vor fi adresate în termenul prevăzut la secțiunea I din Fișa de Date/Instrucțiunile pentru ofertanți, respectiv 12 zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor”, se mai arată în documentele publicate pe SEAP.
Astfel, iluminatul stradal va fi modernizat în comuna Deleni din județul Iași. Procedura de licitație a fost lansată recent, pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), de către administrația publică locală, iar firmele pot depune ofertele până pe data de 14 septembrie 2026.