Maria Constantin a părăsit Survivor România în primul consiliu de eliminare din acest sezon (11 ianuarie), la pachet cu Gheboasă, care nu a dorit să mai rămână în concurs. Cântăreața de muzică populară le-a povestit fanilor despre condițiile din jungla dominicană, acolo unde intimitatea și igiena nu există.
Maria Constantin, nominalizată alături de Doc și de Gheboasă, nu a primit suficiente voturi din partea publicului, așa că a fost eliminată săptămâna trecută, primul Consiliu de Eliminare de la Survivor România. Gheboasă a ieșit și el, prin abandon, așa că Faimoșii au pierdut doi concurenți dintr-o lovitură.
Maria Constantin: „Femeilor, după o anumită perioadă petrecută la Survivor, nu le mai vine menstruația”
Când a intrat în posesia telefonului mobil, Maria Constantin a stat de vorbă cu fanii ei de pe rețelele sociale și a dezvăluit cum a fost experiența de la Survivor. Una greu de dus, din câte se vede.
„Te schimbi acolo, în spate, de față cu toți. Lumea se întoarce cu spatele. Nevoile ți le faci în junglă, te duci mai încolo. E adevărat că se întâmpla să mai dai nas în nas cu câte unul în drum spre «toaletă».Despre menstruație pot să vă spun că e o chestiune medicală. Nu ne dădeau pastile care să oprească ciclul, nu se întâmplă așa! Pot, însă, să vă spun că pentru o femeie se produc niște modificări hormonale, cu cât stai mai mult în concurs.
Eu nu am avut schimbări hormonale, pentru că nu era cazul. La o săptămână nu se văd aceste schimbări. Domnul Teo, domnul doctor, mi-a explicat foarte bine de ce se întâmplă aceste schimbări: din cauza lipsei mâncării, pentru că na, corpul trebuie să-și ia de undeva vitamine și resurse. La femei, după o anumită perioadă petrecută la Survivor, nu le mai vine menstruația, asta se întâmplă.Cu mâncarea nu am avut probleme. Eu oricum mănânc foarte puțin. M-am obișnuit și cu cocosul. Am slăbit însă foarte mult într-o săptămână. Se și vede!”, a povestit Maria Constantin, citată de Click!
„Nu sunt supărată pe Iftimoaie, cred că nici el nu a vrut să ies eu. Toata lumea și-a închipuit că eu am destulă susținere, că sunt cunoscută și că voi lua destule voturi ca să mă salvez. Noi toți eram siguri că iese Gheboasă, nu eu! M-am înțeles bine cu toți colegii!În afară de Vica, m-am înțeles bine cu Ștefi. Este o fată extraordinară, senzațională. M-am înțeles bine și cu Bianca, Sebi, Jorge. Sebi este un băiat foarte matur pentru vârsta pe care o are”, a adăugat solista.
Ce a avut voie să își ia de acasă
Maria Constantin a povestit și ce lucruri au avut voie să aibă cu ei la plecarea din România.
„La plecarea din România, ne-au lasat să luam în bagaj un trening, trei perechi de șosete, o bustieră și un sort. Nu am avut voie să luăm periuță de dinți sau șampon. Nimic de genul acesta.
Cel mai greu mi-a fost atunci când am coborât de pe barcă în Dominicană. A trebuit să înotăm cam 20 de minute în șir ca să ajungem la mal. A fost horror, noroc că m-a susținut Doc, că nu mai ajungeam la mal. Ți se lua respirația. E dificil și pentru un înotător de performanță”, a mai spus Maria.
Mars! Ramai acolo la survivor, tu si restu! Niste săracii, va dați vedete cu haine de la turci! Daca ești bogat/bogata, nu te înjosești in astfel de emisiuni.