Schema de Energie prezintă interes atât pentru antreprenorii din Iași, cât și pentru ceilalți din toată țara. În perioada 15 iunie – 14 august 2026 s-au depus 1.177 de cereri de finanțare, cu o valoare totală a investițiilor de peste 400,8 milioane de euro, dublu față de suma alocată acestui program. Din Iași s-au depus 12 proiecte în valoare de 3,3 milioane de euro, iar din regiunea Moldovei s-au înregistrat la AFIR un număr de 127 de proiecte.
Ieșenii vor să investească în noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare pentru autoconsum. Au fost depuse proiecte în valoare de 3,3 milioane de euro.
Ieșenii au depus proiecte în Schema de Energie, program derulat de AFIR
Interesul pentru acest program este ridicat, valoarea proiectelor depășind suma alocată. Astfel, din toată țara s-au depus 1.177 de cereri de finanțare, cu o valoare totală a investițiilor de peste 400,8 milioane de euro, aproape dublu față de suma alocată, 265 de milioane de euro. Din regiunea Moldovei s-au înregistrat la AFIR un număr de 127 de proiecte, iar din Iași, 12 proiecte în valoare de 3,3 milioane de euro. Sesiunea de depunere a proiectelor s-a desfășurat în perioada 15 iunie – 14 august 2026, prin Schema de Energie, administrată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Potrivit datelor comunicate de Ministerul Agriculturii, dintre cele 1.177 de cereri depuse, 1.107 proiecte vizează capacități de producere a energiei electrice de până la 1 MW, iar alte 70 de proiecte sunt destinate capacităților de peste 1 MW. Valoarea totală a investițiilor propuse depășește 400,8 milioane de euro, în timp ce valoarea fondurilor nerambursabile solicitate de fermieri și procesatori se ridică la peste 282 de milioane de euro.
Ieșenii pot investi fonduri europene în capacități de producere a energiei electrice
Investițiile urmăresc reducerea costurilor cu energia în ferme și unitățile de procesare, precum și creșterea gradului de independență energetică în agricultură și industria alimentară. Finanțarea este 100% nerambursabilă pentru fermieri și procesatori. Valoarea finanțării poate ajunge până la 650.000 de euro/MW pentru capacități instalate mai mici sau egale cu 1 MW și 550.000 de euro/MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW. Fondurile sunt destinate realizării unor noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare pentru autoconsumul întreprinderilor din sectorul agricol și din industria alimentară. Prin producerea propriei energii electrice, beneficiarii pot reduce dependența de fluctuațiile prețurilor de pe piața energiei și își pot diminua costurile de producție. După închiderea sesiunii, AFIR va trece la verificarea eligibilității cererilor de finanțare depuse, iar raportul de selecție va fi publicat pe site-ul instituției. După finalizarea verificărilor, dacă sunt fonduri, AFIR poate deschide o nouă sesiune de finanțare, pentru fermierii și procesatorii care intenționează să investească în capacități proprii de producere a energiei și care nu au depus proiecte în sesiunea încheiată la 14 august 2026. De la 1 septembrie 2026, fermierii din sectorul zootehnic din Iași pot obține 50.000 de euro de la AFIR pentru dezvoltarea fermelor.
„Toate informațiile vor fi disponibile pe site-ul AFIR”, au transmis reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Schema de Energie prezintă interes atât pentru antreprenorii din Iași, cât și pentru ceilalți potențiali beneficiari din toată țara.
Centrala nucleară stă pe uscat. Nu produce, că lipsesc opt centimetri de apă. Domnul Miruță a zis că ajung opt.