Prima pagină » Titlurile zilei » Un teren cu ambrozie a distrus liniștea unor cetățeni din Miroslava. Localnicii îl acuză pe un vecin că nu respectă legea. „Mă trezeam noaptea și nu mă opream din tuse”

Un teren cu ambrozie a distrus liniștea unor cetățeni din Miroslava. Localnicii îl acuză pe un vecin că nu respectă legea. „Mă trezeam noaptea și nu mă opream din tuse”

19 aug. 2026, 02:00, 7 ,
Raluca COSTIN în Titlurile zilei

Ieșenii care locuiesc pe strada Școlii nr. 7 din Iași sunt nemulțumiți de faptul că terenul cu ambrozie al unui vecin nu a fost curățat și, din acest motiv, s-au îmbolnăvit. Unul dintre reclamanți a depus sesizare la Garda de Mediu și susține că, deși a încercat să discute cu vecinul lui, nu s-a putut înțelege cu el, ba chiar a degenerat discuția. Ambrozia reprezintă una dintre cele mai periculoase surse de alergii sezoniere, astfel că proprietarii de terenuri sunt obligați să respecte legislația și să o elimine.

Un teren cu ambrozie din Miroslava, județul Iași, le creează probleme vecinilor, care spun că s-au îmbolnăvit din cauza acestei plante care provoacă alergii. Legea îi obligă pe proprietarii de terenuri să elimine ambrozia, altfel riscă amenzi drastice, de până la 20.000 de lei.

Un teren cu ambrozie a distrus liniștea unor cetățeni din satul Horpaz, comuna Miroslava, județul Iași

Sătenii care locuiesc pe strada Școlii nr. 7 din Horpaz sunt nemulțumiți de faptul că vecinul Iosif Stolniceanu, care are un teren lângă aceștia, nu l-a curățat de ambrozie și, din acest motiv, s-au îmbolnăvit.

„Uitați-vă și dumneavoastră câtă ambrozie e aici! Domnul Stolniceanu nu l-a curățat. Are terenul din 2020 și cred că o singură dată l-a curățat. Are aici 10.000 de metri pătrați. Eu am început să mă îmbolnăvesc. Am simțit că mă trezeam noaptea și nu mă opream din tuse. Eu sunt cardiac, am probleme de sănătate. Alergie la ambrozie îmi trebuie mie? Domnul Stolniceanu a cumpărat terenul și nu-l mai interesează nimic. A lăsat terenul așa, necurățat. El locuiește aici, în Horpaz. Are mai multe proprietăți. Uitați-vă câtă buruiană e aici, cum arată terenul! A făcut groapă de gunoi aici, a adus tot ce se poate de la dezmembrări. Noaptea, mă trezesc cu tuse. Nu se poate, e grav, că mă pot îmbolnăvi mai tare. Vecinii de lângă noi, care sunt în vârstă, au vreo 90 de ani, au zis că nu ies în grădină din cauză că se îmbolnăvesc de la ambrozie”, susține reclamantul Gheorghe Beiu, care locuiește cu familia chiar lângă terenul vecinului Iosif Stolniceanu.

 

Reclamant: „A sărit să mă lovească! Am avut noroc de un vecin”

Vecinul nemulțumit de terenul cu ambrozie susține că a încercat să discute cu proprietarul terenului.

„Nu ai cu cine să discuți, nu e nimeni aici. Am încercat să discut cu domnul Stolniceanu, dar nu m-a ascultat. A sărit să mă lovească! Am avut noroc de un vecin. În 2020 a cumpărat terenul și a avut pretenții de cale de acces. El s-a dus și s-a intabulat și ne-am trezit că vine peste noi. A săpat șanț, să tragă conducta. L-a lăsat neacoperit. Conducta, neacoperită. Praf și mizerie. A venit cu o mașină pe timp de ploaie să facă lucrări. A făcut numai mizerie. A vrut să spargă fosa. Ne-am împotrivit. Numai probleme am avut din 2020, când a venit aici. L-am reclamat și la Mediu (n.r. – Garda de Mediu Iași). Nu mai dă nici bună ziua. A zis că mă liniștește, deci m-a amenințat. Eu vorbesc frumos cu el, încerc să lămuresc problema, să rezolve situația, și el mă amenință, eu fiind pensionar”, mai spune Gheorghe Beiu.

Contactat telefonic de reporterii BZI, Iosif Stolniceanu, proprietarul terenului din satul Horpaz, susține că vecinii săi nu au de ce să fie nemulțumiți.

„Terenul este în câmp, nu pot să fac curățenie pe un teren care e vecin cu grădinile oamenilor. Sunt grădinile dumnealor, nu sunt case. Nu l-am amenințat pe domnul Beiu, eu nu cred că îl cunosc fizic. Nu îmi pare cunoscut numele acesta. Tot terenul meu este în vecinătate cu grădinile oamenilor, nicidecum cu casele, care să le provoace probleme. Ce a fost pe lângă ei, eu am avut grijă să distrug ambrozia. Acum, dacă este ambrozie în capătul grădinii dumnealor, să întreții un hectar de teren pentru ambrozie, care e în capătul grădinii unui om, e o aberație”, susține Iosif Stolniceanu.

Amenzi drastice pentru proprietarii de terenuri care nu respectă legislația

Legea nr. 62/2018 instituie obligația proprietarilor sau a deținătorilor de terenuri, precum și a administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și bazinelor piscicole de a desfășura anual lucrări de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei, cel târziu până la data de 30 iunie. Ambrozia, mai ales în perioada în care este înflorită, reprezintă una dintre cele mai periculoase surse de alergii sezoniere. Amenzile sunt cuprinse între 750 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice și între 5.000 și 20.000 de lei pentru persoanele juridice. Proprietarii au obligația ca, după distrugerea buruienii, să informeze, în scris, autoritatea administrației publice locale pe raza căreia se află terenul infestat, în vederea verificării aplicării lucrărilor de combatere. Buruiana trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire (cam după 15 aprilie) și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an. Dacă proprietarii de terenuri nu pot executa singuri lucrările, aceștia pot solicita sprijinul autorităților administrației publice locale. Aceste lucrări pot fi efectuate pe cheltuiala solicitantului, dacă acesta dispune de mijloacele necesare, iar modalitatea de plată a contravalorii prestațiilor este stabilită la nivel local.

Garda de Mediu Iași a primit mai multe reclamații de la ieșenii nemulțumiți de proprietarii de terenuri care nu elimină ambrozia, dar și de la cei nemulțumiți de autoritățile locale care nu iau măsuri în această situație.

Ieșenii care locuiesc pe strada Școlii nr. 7 din Iași sunt nemulțumiți de faptul că terenul cu ambrozie al unui vecin nu a fost curățat și, din acest motiv, s-au îmbolnăvit.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Comentarii
  • Daca au fost sesizari in aceasta privinta, cum s-a raspuns la ele, ce masuri sau luat????Cei care trebuiau sa raspunda, sa ia masuri de combatere trebuie sa raspunda si ei de aceste fapte. Daca persoana respectiva nu intelege de buna voie sa combata cresterea ambroziei trebuie amendat mereu pana va intelege ca acest lucru trebuie facut oriunde se afla terenul respectiv.

  • Articol tendențios !, “ieșenii” care locuiesc pe strada școlii din satul Horpaz comuna Miroslava sunt niște țărani cu acte în regulă !

  • SA VEDETI PE REDIU DUPA CASABLANCA , IN ZONA BLOCURILOR NOI CARE SE CONSTRUIESC , ARE UN TEREN CHIAR UN CONSILIER DE LA PRIMARIE , E PLIN DE BURUIENI, AMBROZIE, COADA CALULUI SI MATERIALE DE CONSTRUCTIE!

  • Pe malurile Bahluiului și pe dig până în capăt Dacia ESTE PLIN DE AMBROZIE.Faci sesizări degeaba la primarie, nu curăță nimic. Jegoaii stiu doar sa mâzgălească asfaltul cu albastru și să facă „parcari” cu plata la periferia orașului

  • Nu mai fuma țigări de contrabandă. De aia tușești.
    Esti in bătrân , ai copilărit prin toate matragunile și ambrozia e vinovata.

  • Rambleul caii ferate din Iasi-pe directia kauflad Nicolina este plin de ambrozie si gunoaie deversate ilegal.Cred ca trebuie infiintat un canal de activist de mediu gen Giani, Buzoianu etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 august 2026
23 august 2026