Eveniment-Social

Maricel Popa, președintele Consiliului Județean: Iașul este pe harta marilor evenimente culturale internaționale datorită finanțărilor alocate de la bugetul județului (P)

Publicat: 30 apr. 2020

Cultura reprezentat în ultimii patru ani o preocupare constantă a administrației județene. În ultimii patru ani, instituțiile culturale din subordinea Consiliul Județean au avut alocate 175 milioane lei, față de doar 98 de milioane lei, între anii 2012-2016. Marile festivaluri au continuat și au fost dezvoltate, iar multe dintre monumentele emblematice ale Iașului au intrat în ample procese de reabilitare. 

În întreg județul au fost finalizate sau sunt în derulare mai multe lucrări de reabilitare și modernizare a unor obiective culturale importante: Muzeul Dosoftei, Casa Vasile Pogor, Casa Iacob Negruzzi, Casa Nicolae Gane, Imobilul din Strada Vasile Alecsandri- fosta clădire a Chesturii. Suma totală, alocată acestor investiții se ridică la 85 milioane de lei. Totodată, urmează să fie reabilitate Ansamblul Muzeal Ion Creangă, Muzeul Mihai Eminescu, Muzeul Constantin Negruzzi de la Hermeziu. 

Ieșenii se vor putea bucura și de o clădire modernă în care Filarmonica își va susține spectacolele, în acest sens Consiliul Județean preluând de la Episcopia Romano-Catolică, în vederea  modernizării,  imobilul  în care se află sala de concerte. Lucrările sunt estimate la 55 milioane lei. 

Numai în acest an, către unitățile de cultură au fost direcționate cele mai mari sume din ultimii ani. Ca exemplu, Filarmonicii Moldova Iași i-au fost repartizate 22 de milioane de lei, mai mult decât dublul sumei alocată în anul 2015.

Toate evenimentele culturale și artistice susținute din fondurile Consiliului Județean  (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, Festivalul Cătălina, Festivalul de datini și obiceiuri ”Din bătrâni din oameni buni” etc) au fost păstrate în ultimii patru ani, ba mai mult, în 2018, a fost înființat Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” care are în componență 92 de membri, acesta susținând deja peste 75 de reprezentanții pe marile scene ale țării. Odată cu acesta a luat ființă un nou festival de muzică și tradiții populare.

”După cum se poate vedea cu foarte mare ușurință din datele prezentate, până acum, domeniul cultural s-a bucurat de alocări financiare consistente. Nu cred că poate cineva să spună că eu sau Consiliul Județean nu am susținut cultura ieșeană ci, dimpotrivă. Măsurile pe care le-am luat au condus la creșterea numărului de angajați în instituțiile deja existente, la inființarea uneia noi, la crearea și continuarea unor evenimente naționale și internaționale. Iașul este pe harta marilor evenimente culturale internaționale datorită finanțărilor alocate de la bugetul județului Iași. Am căutat să reabilităm obiective din subordinea Consiliului Județean, în primul rând prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, dar am susținut și reabilitarea unor monumente care nu aparțin de CJ, precum Mănăstirea Bârnova. Iașul este capitala culturală a României, iar acest statut este asumat de Consiliul Județean”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean și al PSD Iași.





Adauga un comentariu